Nu poate exista NATO cu o „Divizie A” și o „Divizie B”

Nu este o glumă proastă, ci așa sună răspunsul finlandez la o propunere, aparent destul de hazardată făcută de Stephanie Babst, fost asistent adjunct al Secretarului General al NATO și coordonatoare a Departamentului de analiză strategică care, într-un interviu a sugerat că cele 28 de state membre ale Alianței care deja au ratificat cererea de aderare a Finlandei și Suediei ar putea să le ofere deja garanții în sensul Articolului 5, chiar dacă procesul este încă în curs de desfășurare, blocat fiind în continuare de refuzul Turciei (și Ungariei) de a-și da acordul până nu se îndeplinesc absolut toate cererile prezentate de țara sa.

Imediat, au urmat reacții interesant în plan parlamentar și din partea unor înalți oficiali guvernamentali tocmai pentru că situația devine extrem de sensibilă dat fiind că acest război de uzură, foarte profitabil pentru Turcia și care întărește poziția de „king’s maker” a lui Erdogan, oricât de riscantă ar fi ea), poate începe să scadă nivelul de entuziasm al populației și a unora dintre politicieni pentru aderarea la Alianță.

Astfel, Antti Hakkanen, președintele Comitetului pentru apărare din Parlamentul finlandez, spune că ideea de a primi „garanții de securitate” în loc de aderare nu este deloc realistă: „nu știu cât de în serios este luată asta  în serios lucru în diverse locuri. Dar, să fie clar, Finlanda are deja garanții serioase de securitate din diverse direcții. În acest sens, nu văd să existe acum un moment de cumpănă”.

La rândul său, ministrul de externe finlandez Pekka Haavistp a spus că are „rezerve” în ce privește posibilitatea ca Finlanda și Suedia să primească „garanții de securitate” : „dacă stați bine să vă gândiți, este ca și cum am avea un „NATO B”. Asta ar însemna că există o Divizie A în NATO și o Divizie B...Desigur, pot fi luate în considerare toate posibilitățile, dar nu cred că asta ar fi de folos în această situație de acum. Acum este important să fie pusă presiune pe Turcia, iar Turcia și Ungaria să ratifice cererile de aderare”. Ministrul de externe finlandez a mai adăugat că asemenea „gândiri creatoare” așa cum este sugestia făcută de Babs, indică faptul că NATO și multe state membre au început să fie frustrate de întârzierea înregistrată de procesul de aderare: „am fost în contact cu multe dintre țările mari din NATO care ne-au spus că tot timpul, în spatele scenei, fac absolut tot ce le stă în putere”  dar că, din păcate, nu crede că problema va fi discutată înaintea Summit-ului de vară al NATO.

O simplă discție? Poate nu, căci un sondaj recent comandat de Maaserudun Tulevaisuus  a arătat că, în mod absolut surprinzător față de nivelul de entuziasm apărut imediat după anunțul depunerii și admiterii cererilor de aderare la NATO, acesta a scăzut la un nivel absolut îngrijorător, adică în jur de 40%. Adică o inversare a tredului 2021-2022:

Împotriva intervenției în Ucraina sunt 30% dintre respondenți, 29% cred că întrebarea este dificilă și din această cauză nu pot da un răspuns pro sau contra. 49% dintre cei chestionați spun că Finlanda ar trebui să fie implicată în mod activ în misiunile militare internaționale NATO. Poate cea mai ciudată dintre  evoluțiile care reies din acest sondaj este că 48% dintre cei intervievați în cadrul sondajului național spun că se opun la înființarea unei baze militare a NATO pe teritoriul Finlandei: 39% au dat un răspuns negativ și 13% nu au știut să răspundă.

Asta în contextul în care, într-o recentă conferință pe teme de apărare desfășurată la Salen, în Suedia, secretarul general al NATO spusese că țările Alianței au dat Suediei și Finlandei „garanții de securitate” și că NATO deja și-a „întărit prezența în regiune”.

Discuția de acum, sau mai degrabă refuzul finlandez la perspectiva unui NATO cu două divizii seamănă însă mult prea mult cu una mai veche din UE, niciodată abandonată, de a se crea evoluții în spații cu mai multe viteze, adaptate statusului unor țări aflate la nivel diferit de dezvoltare economică și socială, așezate spre exemplu în interiorul sau în exteriorul Spațiului Schengen sau Euro. Aceasta fiind, dacă vă amintiți soluția oferită informal Turciei ca substitut niciodată acceptat de Ankara pentru statutul de membru UE.

Nu se poate accepta și uite că, din când în când, se aruncă nada că poate, din diferite motive, cineva ar putea să cadă de prost. O alianță, când există cu adevărat, funcționează unitar și doar asta-i dă valoarea de funcționare și îi asigură predictibilitatea pe termen lung. Restul ar fi doar o improvizație pe termen scurt pentru a liniști orgolii sau pentru a da speranțe,