Noul Raport European al Drogurilor! 10 informații alarmante

0
0
Publicat:

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie a publicat marți, 11 iunie, Raportul anual din 2024 privind drogurile. Redau mai jos câteva informații noi și îngrijorătoare pentru Europa și România.

Droguri Giurgiu 01, sursa politiadefrontieră jpg

1.     Disponibilitatea drogurilor este ridicată la aproape toate tipurile de substanțe.

     Cred că aceasta este cea mai îngrijorătoarea informație oficială. Cu alte cuvinte, în Europa și implicit în România, mai mult ca oricând, astăzi, drogurile sunt disponibile, se pot procura cu multă ușurință și în consecință se consumă și mai mult. Raportul face referire la majoritatea drogurilor. În mod special, se precizează că și unele droguri noi sunt disponibile, droguri, despre care cunoștințele atât ale consumatorilor, cât și cele științifice sunt limitate.

2.     Canabisul rămâne de departe cel mai des consumat drog ilicit în Europa (și în România).  

Există o diversitate tot mai mare a formelor în care substanțele pot fi disponibile pe piață și consumate. În unele cazuri, cum ar fi canabisul, căile de administrare includ forme noi de vaping.

3.     Cocaina este al doilea cel mai răspândit drog din UE.

În 2023, statele membre ale UE au confiscat cantități record de cocaină (322 de tone). Spre exemplu, Spania a raportat cea mai mare captură de cocaină într-un singur transport: 9,5 tone de drog ascunse printre bananele provenite din Ecuador. Porturile mari din Belgia și Țările de Jos sunt vizate în mod obișnuit de organizații de trafic de droguri dar și porturile mici.

4.     Piața noilor substanțe psihoactive (NSP) se caracterizează prin numărul mare de substanțe care au apărut, fiind detectate în fiecare an altele noi.

În același timp, piața drogurilor ilicite devine mai rezilientă, mai flexibilă și mai profitabilă.

5.     România este una dintre țările cu o estimare națională ridicată a consumului de noi substanțe psihoactive (excluzând ketamina și GHB) în rândul adulților tineri (cu vârste între 15 și 34 de ani) de 5,1 % alături de Norvegia, la polul opus fiind Letonia cu 0.1%.

6.     Consumatorii de droguri din Europa consumă din ce în ce mai mult mai mult de un drog (simultan sau secvențial).

Totodată consumatorul se droghează cu substanțe care conțin unul sau mai multe droguri fără să știe, fie într-un amestec cu substanța pe care intenționa să o achiziționeze sau ca înlocuitor pentru acesta. Raportul menționează produsele de canabis alterate cu canabinoizi sintetici și produsele vândute ca MDMA, dar care conțin catinone sintetice.

Consumatorii nu sunt conștienți de substanța sau substanțele pe care le consumă și de aici avem o serie de efecte periculoase asupra stării de sănătate.

7. România a fost una din cele 7 state membre ale UE care au raportat că au desființat laboratoare de amfetamine.

     Ce înseamnă acest lucru? Că ne confruntăm cu ceva nou la care trebuie să fim atenți și anume: producția de droguri sintetice...aici la noi, pe teritoriul României !!

8. În cazul deceselor datorate supradozei, România, este una dintre țările care a raportat prezența heroinei, iar în alte cazuri a benzodiazepinelor, în proporții ridicate.

9. România este una dintre țările care nu oferă intervenții de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, cum ar fi furnizarea de seringi și ace sterile.

E vorba de o măsură de sănătate publică care, conform standardelor internaționale, astfel de intervenții sunt relativ bine dezvoltate în Europa și eficiente. România este menționată alături de Bulgaria, Italia, Cipru, și Ungaria.

10. În final, se constată o creștere a recrutării și exploatării minorilor de către infractori în traficul de droguri.

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/raportul-european-din-2024-privind-drogurile-ofera-o-imagine-de-ansamblu-si-o-evaluare-situatiei-2024-06-11_ro

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite