Lumea pe din două. Câteva cuvinte despre Gorbaciov și alte câteva despre o ofensivă ucraineană care a fost sau nu a fost
0Scriam, nu de mult, chiar pe această platformă, următoarele: ”Zice lumea că pe timpul negocierilor pentru retragerea celor peste 300.000 militari sovietici (la acea vreme) din Germania de Est și crearea condițiilor pentru reunificarea Germaniei, Alianța Nord-Atlantică și-ar fi luat verbal angajamentul, prin vocea SUA (poate doar în șoaptă, poate nici măcar atât), că nu va exista o integrare a fostelor state comuniste din est și, mai ales, o extindere către est a organizației.
Nefiind puse pe hârtie, vorbele au zburat în vânt...
...dar și astăzi, Gorbaciov, liderul sovietic al acelei perioade, este văzut de către ruși ca responsabil pentru două păcate capitale:
- a încercat să instaureze prohibiția în anii 1985 – 1987, ceea ce a dus la apariția vestitului samogon, un alcool distilat casnic, rudă cu țuica de pufoaică (pentru detalii, citiți Vasile Ernu – Născut în URSS);
- a permis Vestului (SUA, NATO etc.) să desconsidere necesitățile de securitate ale Rusiei.
Sigur, primul păcat pare a fi cel capital, dar și al doilea are o anumită greutate.
Ca să înțelegeți de câtă desconsiderare se ”bucură” fostul lider sovietic în ochii actualului cetățean rus, trebuie să vă spun că simbolul perestroikăi, omul cu fruntea însemnată, nu-și găsește loc în seriile de păpuși ”matrioșka”.
De la Cernenko, seria sare direct la Elțân, omițându-l pe fostul coleg de dormitor al Raisei.
Constatarea e mai mult la seriile de păpuși de lemn pentru consum intern, nu are valabilitate 100% la produsele pentru turiștii străini, pentru că turistul occidental care mai riscă să calce prin talciocul de la Izmailovskoe, lângă fostul sat olimpic al Olimpiadei din 1980, știe doar că Gorbaciov a deschis Rusia către lume, iar Putin a închis-o. Așa că vrea seria completă. Simplu.”
Acum, la despărțirea (în sens larg, desigur) de Gorbaciov, câteva gânduri:
**
Dincolo de anecdotică, imaginea internă a lui Gorbaciov e fundamental diferită de cea pe care o are observatorul occidental. Deși cele mai multe din căderile dramatice ale economiei ruse s-au petrecut pe vremea lui Elțân, Gorbaciov continuă să fie văzut ca principalul vinovat. El a deschis ușa schimbărilor, fără să știe ce vânt bate afară.
**
”Experimentul Gorbaciov” a permis liderilor Chinei să înțeleagă ce nu trebuie făcut atunci când treci de la socialism la capitalism. Inclusiv la nivelul promovării liderilor, vorba purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov: „Gorbaciov a fost un om de stat extraordinar”, dar „romantismul său s-a dovedit a fi greșit”. Una din lecții a fost că liderul ales nu trebuie să se avânte în experimente care pot duce la slăbirea sistemului politic din care face parte.
**
Și că nu trebuie să creadă în promisiuni decât dacă sunt urmate de o semnătură în clar.
**
Cu toate oportunitățile de lipsă la apel create în timpul perestroikăi și glasnostului pentru republicile unionale neinteresate să continue calea sovietică, nu peste tot Gorbaciov are o imagine bună: lituanienii au avut tancuri pe străzi în acea perioadă, în Estonia un general sovietic de origine cecenă (ulterior devenit și el președinte, în Caucazul de Nord) a avut ocazia să tragă în protestatari dar nu a făcut-o, kazahii s-au revoltat, armenii și azerii și-au adus aminte că nu sunt frați, cenzura a dispărut dar gulagurile nu au fost închise, agricultura sovietică nu mai funcționa (deși liderul avea studii de specialitate), armata a trebuit să se retragă din Afganistan tocmai când îl învinsese pe ”leul din Panjshir”, Ahmad Shah Massoud, eroul rezistenței.
**
La noi, în România, au apărut celebrele ”gorbaciovuri”, piețe de vechituri și chinezării, cu puține lucruri venite de la ruși, de obicei pe filieră poloneză, o emblemă a sărăciei cu lustru în care ajunsese o mare parte din populație. A fost o vizită în România în anul 1987, o alta în iulie 1989. Și o ultimă întâlnire între Ceaușescu și Gorbaciov, la Moscova, în decembrie 1989. Nea Nicu l-a invitat la vânătoare, Gorbi a răspuns că nu știa ce e aia. Mințea.
**
Cu banii primiți la Premiul Nobel, în 1990, a fondat o publicație ”Novaia Gazeta”, una din puținele voci liberale ale presei ruse. După trei decenii aceasta și-a încetat existența, în luna martie a acestui an, ca urmare a legii privind ”agenții străini”, la puțin timp după ce redactorul ei șef, Dmitrii Muratov, a primit, la rândul său, Premiul Nobel. Un ciclu de premii Nobel încheiat cu o reîntoarcere la perioada pre-glasnost.
**
Tot de un mare simbolism este reclama din 1998, în care președintele Gorbaciov încurajează oamenii să vină la Pizza Hut. În acea perioadă, debutau în Rusia marile lanțuri internaționale de Fast Food. 24 de ani mai târziu au închis obloanele.
**
Cât privește legătura cu Ucraina, aceasta exista deja din familie, tatăl rus, mama ucraineancă. Fiind însă un produs al sistemului, Gorbaciov a rămas atașat Centrului, adică Rusiei. În 2014 a fost de acord cu anexarea Crimeei, dar nu și cu invadarea Ucrainei, în 24 februarie 2022. Cu câteva luni înainte de puciul de la Moscova, pe 17 martie 1991, în cadrul unui referendum pentru continuitatea URSS, 81% dintre ucrainenii prezenți la vot au zis ”Da”. În decembrie, același an, alt referendum, de această dată pentru independență: 92% pentru. Oamenii și vremurile sunt des schimbătoare. Crimeea avusese deja propriul referendum, în ianuarie 1991, pentru restabilirea republicii autonome, 94% au zis da. Dar sunt referendumuri și referendumuri. Cam asta s-a ales din încercarea lui Gorbaciov de a reforma sistemul.
**
O coincidență stranie a făcut ca decesul fostului președinte sovietic să aibă loc în ziua când o echipă IAEA / International Atomic Energy Agency a intrat pentru inspecție în perimetrul Centralei atomo-electrice de la Zaporojie / Energodar. Parcă s-ar fi întors vremurile din perioada Cernobâl. Atunci vântul cu radiații a bătut către Belarus și vestul Ucrainei. Acum depinde de specialiștii consultați: unii spun către vest, alții către est.
**
Ceea ce îmi permite să mă întorc și la ordinea noastră de zi obișnuită, războiul din Ucraina. Unde se întâmplă lucruri. Unele chiar ofensive. Pe direcția Herson, nu degeaba s-a tras asupra tuturor podurilor de peste Nipru, să nu mai aibă rușii pe unde să fugă.
Există, deci, câteva explicații:
Unele mai generale:
· războiul propagandistic este câștigat, la mare distanță, de către Ucraina. E adevărat, în bula noastră, singura care contează, nu-i așa? Sigur, Kievul este ajutat, de noi toți, cu mare entuziasm, dar apare o problemă: propaganda are nevoie de acțiune, de planuri noi, de noi bătălii, de ofensive care să demonstreze că lupta continuă;
· Rusia este mută. Nu spune ce are de gând, cât va dura operațiunea ei ”specială”, dacă are și alte obiective decât ”denazificarea și demilitarizarea” etc. Dacă tace, asta e, pierde războiul vorbelor și imaginilor. Și, în definitiv, e de bine, poți să-i pui în spate orice pentru că rareori se sinchisește să nege;
· pentru publicul larg, războiul e un foc de artificii. Nicio idee despre realitatea câmpului de luptă, despre suferință, despre cruzime, despre eroismul adevărat și despre cel simulat. Îl hrănești cu câteva imagini, câteva sloganuri, o declarație patetică, scurtă, să fie scurtă, neapărat scurtă, și gata, îl ai în palmă;
· iar, la urmă, vin analiștii. Oamenii cu explicațiile. Dacă a avut succes ofensiva, de ce a avut, dacă nu a avut, sigur, există motive obiective, o rațiune strategică...
Și ce avem noi aici, în aceste zile?
La început a fost clar, o contraofensivă ucraineană
pentru eliberarea teritoriului din dreapta Niprului, inclusiv orașul Herson.
În forță, pe toată linia frontului, de aproximativ 250 de kilometri, concentrată, desigur, pe câteva direcții.
După care, liniște. A fost un comunicat rus cu niște cifre pe care nu le crede nimeni, după care au urmat explicațiile.
Este posibil ca această evoluție să fie urmarea noului cod de conduită transmis jurnaliștilor ucraineni care scriu despre mersul războiului:
· le este interzis să evalueze acțiunile Forțelor Armate ale Ucrainei;
· doar conducerea militară comunică despre mersul ostilităților, nu se pot utiliza informații de la personalul militar obișnuit sau comandanții de teren;
· este interzisă interpretarea situației militare într-un mod alternativ față de cea oficială;
· propriile proiecții de evoluție a situației militare sunt interzise;
· doar reprezentanții oficiali ai Forțelor Armate ale Ucrainei pot comunica despre toate acțiunile militare, consecințele și rezultatele acestora.
Așa că, înțelegeți dumneavoastră, la război ca la război. Și la ofensivă ca la ofensivă.
Nu e bine să fim defetiști, dar parcă nu strică să știm situația reală, că ne trezim cu Ivan la poartă când tocmai am fost anunțați că a fugit, cu mașina de spălat cu tot, direct în Ținutul Altai.
Deci nu analizăm, că demoralizăm.
Între timp, pe direcția Sud, către Herson și Nipru a fost și este în curs de desfășurare o ofensivă ucraineană, anunțată acum câteva zile, între timp intrată într-o ceață informațională.
Tot de acolo, din ceață, apare câte o știre despre diferențele de opțiuni dintre președintele Zelensky și șeful armatei, generalul Valerii Zalujnîi. Cum tricoul președintelui e mai kaki decât uniforma generalului, decizia de declanșare a ofensivei i-a aparținut.
Dacă există vreo legătură între această ofensivă și atacurile unor trupe de comando ucrainene asupra centralei nucleare de la Zaporojie / Energodar, tocmai în ziua când era anunțată inspecția echipei IAEA?
Nu știu. Se aplică ultimul punct din codul de conduită pentru vreme de război.
Se încarcă comentariile...
