Locul perfect de urinat atunci când ne îmbătăm...

Se vorbește mult despre cele mai înalte blocuri de locuit din lume, despre cele mai mari, cum ar fi cele din China sau cel din Rusia, în care trăiesc 20.000 de oameni, însă mai rar despre cele mai lungi. Și cred că am avea un interes să vorbim mai mult despre asta, de vreme ce în București ne putem „mândri” cu câteva dintre blocurile cele mai lungi din Europa și chiar din lume!

FOTO Shutterstock

Da, e vorba despre blocurile comuniste, în special cele făcute în anii 80, când țicneala lui Ceaușescu se apropia de apogeu.

Toți țăranii pe care îi cunosc eu – și am trăit printre ei până la 12 ani – aveau un puternic sentiment de inferioritate față de orășeni. Și pe bună dreptate, desigur. Pe vremurile acelea comuniste, tot ce era la oraș era considerat mai bun și dezirabil. Se adunau vecinii la noi când venea taică-meu de la oraș cu câte un salam. Gustau câte o bucățică mică, să ajungă la toți, apoi votau în unanimitate că e cel mai sublim și mai sofisticat lucru de pe pământ de băgat în gură.

Așa și cu blocurile. Erau luxul suprem în materie nu doar de confort aspirațional, ci și de statut social. Nu e de mirare multă, așadar, că un țăran cu câteva clase, semianalfabet, cum era Ceaușescu, a vrut blocuri în loc de case, ciment în loc de pământ, și totul pe dos, în general, în mintea lui încețoșată de idiot.

Însă el a mers mult mai departe decât alți țărani. El ura casele, așa cum ura și multe altele. Și avea și puterea să le dărâme, așa că nu a mai stat pe gânduri. Pe marile bulevarde a dărâmat casele de la stradă și a construit blocuri înalte și compacte, foarte lungi, încât din bulevard să nu se mai vadă nicio casă în spatele lor! Invenția cu blocurile lungi și compacte a fost a lui, și era mândru de asta, în alte țări comuniste foarte rar vezi așa ceva.

Așa au apărut la București câteva dintre cele mai lungi blocuri din lume…

Cel mai lung bloc din lume este la Lutsk, în Ucraina, construit de comuniști prin anii 70, pe străzile Sobornosti și Molodi. O clădire de 1750m dintr-o singură bucată, adică aproape 2 kilometri… Ca să mergi la un vecin din celălalt capăt, iei autobuzul și mergi patru stații! Tot în Ucraina, la Kiev, e alt bloc de peste un kilometru lungime, faimosul Karl Marx Hof din Viena la fel. În Belgrad e un bloc de peste 900 de metri, iar Polonia se „mândrește” și ea cu blocul de la Gdansk, de 850 de metri, cu 1792 de apartamente, un adevărat oraș cu 6,000 de suflete. Tot în anii 70 făcut.

Dar blocurile de pe Bulevardul Unirii, la Fântâni? Blocurile de o parte și de cealaltă a bulevardului cu fântâni sunt, de fapt, doar două! Unul începe în Piața Constituției, ține tot Bulevardul Unirii, o cotește fără să se oprească prin Piața Unirii, apoi încă o dată pe Splaiul Independenței, și încă o dată pe strada Sfinții Apostoli, unde se termină. Știți ce lungime are blocul acesta? Aproape un kilometru! 860 de metri, mai precis spus. Celălalt, paralel cu el, e puțin mai modest, cu „doar” 550 de metri.

Blocul de pe Titulescu, unde se taie cu Banu Manta, are aproape jumătate de kilometru, cel de pe Banu Manta are 150m, iar cele din Piața Victoriei au așa: 340 de metri cel care începe în Titulescu și se termină pe Buzești, la fel ca și cel care începe pe Buzești, urmărește semicircular conturul Pieței Victoriei, o ia pe Calea Victoriei și mai cotește încă o dată, ca să se termine pe Sevastopol. Cele de pe Știrbei Vodă? 350 de metri cel care începe în Virgiliu și se termină hăt departe pe Știrbei, iar cel care cotește pe Plevnei are „doar” 275 de metri. Calea Moșilor cu un sfert de kilometru. Piața Alba Iulia cam tot pe acolo. Blocurile de pe Turda au peste 100m lungime. Nu a făcut nimeni vreodată o medie a dimensiunii blocurilor comuniste, însă când va fi făcută, cu siguranță că ne vom putea bucura să aflăm că sunt printre cele mai lungi blocuri din lume.

Dar giganticele și hidoasele noastre creaturi arhitectonice comuniste au o anumită particularitate față de cele din alte țări. Acelea au, aproape toate, câte două „fețe”, adică arată cam la fel pe ambele părți, pe amândouă laturile. Dar la noi nu, și asta reflectă bine spiritul timpurilor și locurilor în care au fost făcute: fațada să placă politicianului incult, pentru că în spate oricum nu intră niciodată!

Cei cu încă nostalgii comuniste vor vedea frumoase aceste gigantice și hidoase creaturi arhitectonice, poate. Dar și mai mult decât atât vor fi mulțumiți că au multe magazine, cafenele și spații comerciale la stradă. Da, acestea sunt utile și cresc valoarea proprietăților, de regulă, dar știți ce e în spatele acestor blocuri gigantice? Fără excepție, aproape, e o mizerie de nedescris. Acolo se țin tomberoanele, însă adesea nu în vreo încăpere a lor, ci direct în stradă. Acolo își aruncă oamenii mobilele și lucrurile vechi pe care nu le mai folosesc. Mașini peste mașini, desigur, pentru că nu se făceau parcări subterane pe vremea aceea. Unii mai descurcăreți și-au făcut șoproane și acoperișuri de tablă sau de plastic pentru mașini, adevărate favele.

Blocurile acestea nu au nimic estetic, nici la exterior și nici la interior, în spațiile comune. Se știe bine că estetica e eminamente burgheză, deci motiv de iritare din partea comuniștilor. Parcări nu ai, de vreun copac mai bătrân nu poate fi vorba, și adesea nici vreun copăcel nu vezi. Ca să nu mai spun despre flori, mobilier urban, vreo statuie sau statuetă. Trafic intens, zgomot, gaze de eșapament, claxoane. Spatele acestor monștri imobiliari a fost întotdeauna locul perfect de urinat atunci când ne îmbătăm în orașul acesta fără veceuri publice. Și va fi și în continuare, cu atât mai mult cu cât niciun primar nu a promis vreodată în campania electorală că va face niște toalete publice. E întunecos, ferit de priviri indiscrete, și ajungi la el și cu ochii închiși, sau când e beznă afară, te iei doar după miros…