Libertatea religioasă, dreptul la liberă expresie și legile anti-blasfemie în umbra spaimei de terorism

Din convingere sau din frică, greu de spus, dar cred că, perspectiva unor dezbateri despre care se spune că sunt iminente în diferite parlamente europene, urmând un foarte spectaculos vot din cel danez, vor exista dezbateri aprinse în ce privește revenirea în UE la legile anti-blasfemie care, poate vă amintiți, au dominat societățile Evului Mediu, traduse în multe țări printr-un aproape infinit număr de oameni torturați, mutilați sau arși pe rug.

Nu ridicați prea repede din umeri zicând că apostazia și blasfemia reprezintă o problemă demult depășită și regalată pentru totdeauna prin adoptarea Declarației universale asupra drepturilor omului, transcrisă apoi în variante naționale în multe dintre Constituțiile țărilor membre ONU. Cu excepția a 79 de țări și teritorii, așa cum menționează statistica celor de la PEW pentru 2019. Aceste țări au legi care condamnă, uneori și cu pedeapsa cu moartea, blasfemia definită ca o serie de acțiuni specifice care sunt considerate a fi o jignire la adresa Divinității sau profanarea unor cărți sau a obiectelor folosite în ritualurile de cult.  

Dezbaterea pe acest subiect a devenit foarte intensă după ce, în Suedia și Danemarca, au fost arse public exemplare ale Coranului ceea ce, în contextul internațional atât de inflamat d acum, a generat proteste dure în țările musulmane și a motivat avertismentele agențiilor de informații că, pe această bază, poate să crească în mod considerabil nivelul amenințării teroriste. Drept care, în Danemarca, Parlamentul a adoptat pe 7 decembrie o lege care pedepsește „comportamentele nepotrivite” în raport cu „obiectele care au o semnificație religioasă”. Nu mai este voie să fie pângărite în niciun fel, rupte, împunse cu arme albe sau lovite cu piciorul oricare dintre textele religioase (de exemplu, Coranul, Biblia sau Tora). În plus, difuzarea unor imagini jignitoare poate fi pedepsită cu până la 2 ani de închisoare.

 Ne întoarcem la „delictul de blasfemie” de acum peste trei secole, scrie pentru Liberation istoricul Jacques de Saint Victor, reamintind cu foarte multe detalii partea aceasta de istorie tragică legată de interdicțiile religioase, anulate de seria legislativă din timpul Revoluției Franceze.

Decizia de acum din Danemarca vine să anuleze o altă lege adoptată de Parlamentul de la Copenhaga în urmă cu șase ani prin care se renunța la măsurile anti-blasfemie prevăzute de legislația națională. Ce s-a întâmplat acum, este un nou semn că vremurile se schimbă și că legislațiile în domeniu vor trebui să se adapteze în sensul unei restrângeri posibile (strict necesare, argumentează unii) a libertăților fundamentale?

Problematica este deosebit de sensibilă și este evident că discuția este politizată la extrem deoarece nu despre libertăți fundamentale este vorba , ci despre acțiunile unor partid politice extremiste, xenofobe, de a folosi simbolurile religioase pentru a motiva ura și dorința de răzbunare împotriva unor comunități care sunt prezentate, în întregul lor, ca o primejdie pentru ființa națională, suveranitatea și puritatea ei. Procedeul este vechi și, dacă tot am vorbit de Evul Mediu european, să amintim cum diabolizarea unei comunități era ocazia unui moment repetitiv de coalizare împotriva dușmanului care putea să fie atunci deposedat de bunuri și izgonit.

Acum, acest tip de demers este folosit ca justificare de unele grupări islamiste radicale, teroriste, pentru a perpetua o stare de adevărată isterie împotriva Occidentului global și valorilor sale, reușind să reducă la minimum sau să anuleze orice tentativă de a restabili relații normale.

În acest moment, în UE, în afară de Danemarca, arderea cărților sfinte este interzisă în Austria, Germania, Belgia, Estonia, Finlanda, Italia, Polonia și România. Ar trebui oare să ne dorim, ca măsură de protecție, ca legislația dură, cum este și cea de acum din Danemarca , să fie extinsă oficial la nivelul Uniunii Europene? Poate asta se va dori, curând, eventual în combinație cu o altă inițiativă legislativă care ar putea fi propusă în Parlamentul European după modelul celei adoptate acum de Congresul american, Rezoluția 89 care definește orice poziție antisionistă drept antisemitism.

Discuția este deschisă și s-ar putea extinde spre alte domenii în măsura în care interesele politice în combinație cu temerile sociale o vor cere.