Lecții învățate, lecții repetate, lecții uitate
0E un truism faptul că războiul e și un mare experiment.
Uneori e chiar declanșat în acest scop, să rezolve prin violență ceea ce oamenii, în neputința lor, nu pot obține în mod pașnic.
Armele au fost considerate, de la început, unelte, cu care nu se iau doar vieți, dar sunt utile și pentru trasarea granițelor proprietăților, poți obține cu sabia ceea ce nu ești capabil să aduni cu secera, în timp de război crește numărul invențiilor care schimbă cursul lumii, unele sectoare ale economiei duduie la vreme de război, chiar și poeții, scriitorii și, mai ales, ziariștii, văd conflictul ca o mare oportunitate în carieră.
La război, țările și armatele se adaptează la realități pentru care nu au fost pregătite, la provocări neașteptate, la furtuni, riscuri și pericole pentru care antidotul trebuie să apară în timp real altfel corabia națională nu mai ajunge la țărm.
Industriile de apărare și militarii, în general, sunt structuri conservatoare pentru care doar războaiele pot permite apariția de noi tactici, de noi strategii, de noi tehnologii.
Uneori trebuie să suferi pentru a învăța aceste lecții, alteori e bună și suferința altora, mai puțin ocrotiți de soartă, aflați la locul și momentul nepotrivite.
S-a tot scris că războiul din Ucraina este și unul al marilor experimente, de toate naturile.
Inclusiv Kievul a considerat acest lucru ca fiind un plus, care îl poate ajuta să atragă mai mult sprijin extern.
Dacă ți se dă cheia de la laborator, de ce să nu intri și să faci teste, ce poate să se întâmple?
De ce să nu studiezi notițele celor care au trecut prin poligonul războiului și să vezi ce se poate aplica la tine acasă?
Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, cel aflat, în ultima perioadă, între extazul un post NATO și agonia unei remanieri guvernamentale, spune că ar fi o ”prostie” să ignori strategiile utilizate în Ucraina.
Ucraina a devenit, în mod tragic, un ”laborator de război”, dar lecțiile învățate pot fi utile pentru viitorul forțelor armate britanice, ne spune fostul căpitan, devenit politician conservator, cochetând, la un moment dat, și cu șefia partidului.
Într-un document al ministerului britanic al apărării intitulat ”Defence Command Paper” / într-o traducere explicativă: ”Document vizând obiectivele apărării”, aprobat în 2021, dar actualizat recent cu experiența războiului din Ucraina, sunt individualizate unele din lecțiile învățate după februarie 2022:
- modificările la echipamentele militare trebuie să se poată face extrem de rapid. Clasicele programe de înarmare trebuie înlocuite cu ceva care să permită actualizări permanente, în relație directă cu nevoile câmpului de luptă;
- inteligența artificială și calculatoarele cuantice sunt parte a războiului modern;
- pregătirea flexibilă a personalului ajută într-un conflict care are nevoie de combatanți inventivi (mai ales că Marea Britanie menține planurile de reducere numerică a forțelor armate – trupele terestre vor avea 72.500 de militari în 2025!);
- războiul electronic, dronele intră pe lista de priorități;
- artileria trebuie să-și dubleze raza de acțiune pentru a compensa scăderea procentului pe care trupele de artilerie îl ocupă în cadrul forțelor armate (35% după al doilea război mondial, 8% în prezent).
Sigur, lecțiile învățate de ministrul britanic pe picior de plecare nu e sigur că vor fi predate și de succesorul său.
Opoziția laburistă chestionează durabilitatea unui astfel de document în absența inițiatorului.
Chiar dacă principala lecție a războiului din Ucraina, conform lui Ben Wallace, este că ”se află oameni răi acolo (în Est, n.n.) care vor să facă rău Marii Britanii și aliaților săi”.
Și ce mai poți învăța de la experimentul declanșat de ”omul rău” din Rusia în laboratorul Ucraina?
În Țara Soarelui Răsare, Japonia, războiul din Ucraina a influențat semnificativ apariția Triadei de documente (Strategia de securitate națională, Strategia națională de apărare și Programul de consolidare a apărării) privind apărarea națională, într-o formulare care se îndepărtează dramatic de abordarea tradițională de după cel de-al doilea război mondial.
Acum, de ce Japonia?
Pentru că e țară mare (cum e și Ucraina), lângă un vecin uriaș (cum e și Rusia).
Pentru că are un conflict istoric cu acest vecin (poate nu chiar din vremea dinastiei Qin, dar vreun mileniu tot se adună), dar și unul reactualizat permanent în ultimul secol.
Pentru că, la fel ca în conflictul din Europa, e vorba de competiție între valori diferite și alianțe diferite.
Șase lecții sunt preluate departe, în Asia, de pe câmpul de luptă din Estul Europei (apropo, premierul japonez, Fumio Kishida, a făcut și el, ca atâția alții, o vizită surpriză la Kiev, în primăvara acestui an, pe 21 martie, exact pe timpul vizitei președintelui chinez Xi Jinping, la Moscova, 20 – 22 martie. Ce coincidență surprinzătoare!):
1. pregătește-te de conflict făcând provizii (combustibil, piese de schimb, echipamente, muniții), menținând o industrie proprie de apărare, scurtând drumul de la producție la linia de front, evitând dependența de furnizorii externi;
2. acordă un rol important planificării logistice, logisticii în general, asigurând capabilități de transport și aprovizionare oriunde, oricând, chiar și pe timpul unui intens atac inamic (opțiunile civile nu trebuie neglijate);
3. asigură-te că forțele tale militare sunt pregătite pentru război, fac antrenamentul potrivit pentru momentul intrării în luptă (actualele forțe japoneze de auto – apărare trebuie să parcurgă drumul de la acțiunile la dezastre naturale la exercițiile comune cu partenerul american). E posibil ca armata marelui vecin să fie un uriaș cu picioarele de lut (cum a fost armata rusă la începutul campaniei ucrainene). Dar e posibil și să nu fie;
4. creează condiții pentru a avea un larg sprijin internațional în cazul unui atac inamic (așa cum s-a întâmplat în Ucraina, așa cum pare a fi scenariul pentru Taiwan), sprijină principalul partener militar, SUA, în operațiunile care permit îți dezvoltarea propriilor capabilități;
5. utilizează cât mai mult capacități, echipamente, arme inteligente, creează sisteme de comandă și control care să integreze arhitecturi complementare de drone și alte platforme automate luptătoare (care, așa cum s-a demonstrat în Ucraina, sunt eficiente și la dimensiuni extrem de reduse dacă numărul e suficient);
6. întărește reziliența națională pentru a rezista la șocul distrugerilor provocate infrastructurii civile. Dezvoltarea sistemelor de apărare anti-aeriană e doar o parte a răspunsului, capacitatea populației de a rezista este cea de a doua parte. Iar participarea aliatului american la răspunsul militar de pe bazele sale aflate pe teritoriul național este cea de a treia. La acest punct, deocamdată, Ucraina oferă unele răspunsuri doar la primele două aspecte.
Cele șase lecții sunt, desigur, mult mai extinse decât rezumatul simplificat anterior.
Ele indică, însă, o tendință de a reevalua, la multe decenii de la cel de-al doilea conflict mondial, evoluțiile din mediul de securitate internațional, din Europa, dar și din Asia, în direcții care, acum câțiva ani, nu păreau nici posibile, nici oportune.
Despre războaiele în curs, doar o dată e sigură (la cel din Ucraina nici măcar atât): cea la care au început.
Deși debutează violent, prin atacuri masive care distrug în primele 48 de ore majoritatea infrastructurii critice, dacă rezultatul așteptat nu a fost obținut după această foarte scurtă etapă, ele tind să se prelungească și să devină un extins conflict de uzură, fără limită de timp.
Iar, din când în când, și operațiile și evoluțiile curente fac parte a unui proces de evaluare, sub forma unor lecții învățate pe parcurs, care schimbă manualul de utilizare.
Cum se întâmplă, în această perioadă, în Ucraina.
Unde ofensiva începută în prima decadă a lui iunie continuă să-și caute suflul, cu tot vântul trimis în pânze de Kiev, Partenerii & Co.
Conform unei analize publicate de New York Times, în pauză de ofensivă, au fost identificate unele lecții, mai curând evaluări de etapă, unele greu de admis oficial, pentru că așa e la război, secretul protejează eventualul succes:
- primele două săptămâni de ofensivă au adus și 20% pierderi la armamentul primit de la parteneri;
- procentul a scăzut ulterior la 10%, dar după șase săptămâni de lupte, ar putea fi deja de 40%, în total;
- pauza s-a luat tocmai pentru regândirea strategiilor, schimbarea accentului pe loviturile de artilerie și rachetele terestre;
- s-a descoperit că trecerea prin câmpurile de mine nu face bine nici personalului, nici tehnicii;
- una din strategii este solicitarea de mai mult sprijin extern, inclusiv privind munițiile considerate controversate (proiectilele de artilerie cu fragmentație, de exemplu) și, desigur, aviația;
- loviturile frontale au fost evitate, s-au căutat direcții mai puțin acoperite genistic, de exemplu nordul și sudul orașului Bahmut, s-a reușit înaintarea pe anumite direcții, parcurgându-se, conform unor calcule topografice, cam 10% din distanța care separă frontul de Marea Azov. Doar pe aceste direcții, însă;
- ”nu e rapid, dar nici catastrofic în urma calendarului”, ne liniștește ministrul britanic Wallace, referindu-se la ritmul ofensivei ucrainene. ”La fel ar fi acționat oricine care ar fi trebuit să înainteze prin câmpuri de mine către liniile ruse”;
- speranță există dar ar fi bine ca ea să fie însoțită de mai multe sisteme de apărare anti-aeriană, mai multă artilerie, aviație de luptă.
Deocamdată, despre această ofensivă, ca și despre războiul din Ucraina, în general, știm când a început.
Lecțiile învățate și repetate de soldații ucraineni, de poporul ucrainean, sunt utile și la apropiatul Vest și la îndepărtatul Est.
Cum se desfășoară cu adevărat ofensiva, acest război, se cunoaște adevărul în doar câteva capitale, când și cum se va încheia, nu știe nimeni.
Nici măcar...
.
Se încarcă comentariile...
