Kate Bush – Hounds Of Love

Cum să cuprindem noi dimensiunea acestui album, considerat vârf de inspirație pentru Kate Bush? Știu, unii spun că ar fi ”Never Forever”, alții spun că și îndrăzneala din ”The Dreaming” e relevantă. Corect, dar ”Hounds Of Love” e preferatul meu.

De ce? Pentru că surprinde autoarea într-o stare emoțională foarte bună, iar eu am ascultat acest disc când aveam nevoie de așa ceva. Parteneriatul cu Del Palmer funcționa perfect iar lucrul cu Fairlight, cu toate limitele lui, a plasat albumul pe o punte între analogic și digital. O combinație unică de metode și sunete, într-o atmosferă relaxată, total lipsită de conflicte, total productivă. Ordinea pieselor, cu concept sau fără, jocul celor două părți, consistența matură a vocii cu ambitus expresiv, modificat în timp de fumatul intensiv, curajul experimentului în favoarea muzicii, toate coverg spre acest album minunat, suficient de ciudat pentru a nu fi perfect și suficient de inspirat pentru a deveni veșnic, la fel ca toate ciudățeniile care ne-au scăpat de pericolul banalului, distinse mișcări de geniu care așteaptă să le descoperim.

I-au trebuit șase luni să-și revină după munca pentru ”The Dreaming”. Succesul  are un preț, asta știe oricine ajunge acolo, trebuie să știe dinainte. Aduce mărire dar lasă și urme. Doar că bârfele sunt întotdeuna exagerate, amplificând fără sens o povară așteptată. În timpul absenței prelungite au existat tot felul de bărfe legate de Kate în anii ’80, ba că a clacat psihic, ba că a luat în greutate, poze și ipoteze care să dea de lucru tabloidelor. Evident, situația nu era atât de dramatică. După luni de sedentarism și dietă haotică era normal să-și modifice sensibil formele. Mai umblau vorbe despre o cură de dezintoxicare ținută în Franța sau în Caraibe. Versuri precum “poppies heavy with seed … take me deeper and deeper”; “cutting out little lines”; “spitting snow”; “speeding” erau pentru unii o dovadă clară a dependenței de droguri. Dar asta era bârfa de bază în anii ’80. Dacă trecea mai mult de un an de la lansarea unui album era clar că marele artist, oricine ar fi, a trecut la obiceiuri autodistructive. Nimeni dintre cei apropiați nu a văzut-o pe Kate consumând droguri periculoase sau alcool în exces. Când cocaina era la ordinea zilei în lumea muzicală, predilecția pentru un joint părea o plăcere nevinovată. Ceaiul în cantități mari (20 de căni pe zi), ciocolata și țigările erau adicțiile ei durabile, dar cea mai puternică dintre ele era munca. Tatăl ei, Robert, era medic și i-a prescris odihnă prelungită, ca terapie după stres și epuizare. Londra devenise un mediu dăunător, avea un aer morbid când Kate era acolo între 1981 și 1982. Și chiar dacă a reușit să transforme energia opresivă a marelui oraș într-o forță creativă pe ”The Dreaming”, avea nevoie de o schimbare de atmosferă, de alt aer. Mintea și trupul aveau nevoie de atenția ei. S-a conformat și s-a reconectat cu familia și prietenii cu care nu s-a văzut de mai bine de un an, a mers la film, s-a plimbat, a ascultat muzică, în bună parte clasică, și-a luat un Volkswagen Golf pe care l-a condus chiar ea și a petrecut momente plăcute alături de Del și de pisicile lor. Lucruri mici și importante. Gătitul și grădinăritul au devenit terapeutice. Toate aceste activități îi readuceau rutina domestică, senzația de calm de care avea atâta nevoie. Bush și Palmer s-au mutat într-o casă de secol XVII de pe lângă Kent în 1983, nu departe de Sevenoaks, cu legături bune către ferma Wickham și centrul Londrei. Au fost trei schimbări total favorabile: s-a mutat din Londra, undeva la țară, a luat în serios lecțiile de dans odată cu revizuirea dietei și și-a construit propriul studio, sub o atentă consiliere profesională. Chiar și pentru un artist care a câștigat bine, costurile unui studio serios erau considerabile. În 1980, Abbey Road lua 90 de lire sterline pe oră pentru toate serviciile. ”The Dreaming” s-a întins pe șase luni prin mai multe studiouri și a costat zeci de mii. Mulți artiști sunt constrânși de lucrul într-un studio închiriat, sunt cam tot timpul cu ochii pe ceas iar asta afectează creativitatea. Odată aplicate aceste schimbări, viața și muzica s-au sincronizat, formând un context sănătos, aproape idilic în cadrul căruia să creeze cel mai bun album al ei, ”Hounds Of Love”.

Lucrul a început la Abbey Road apoi a continuat într-un studio cu 48 de canale amenajat într-un hambar de lângă casa unde Kate locuia cu părinții. În casa din Kent au înregistrat o bună parte din album încă din vara și toamna lui 1983. Nu erau ”demo”-uri tipice, care să fie un model pentru piesele finalizate. S-a păstrat totul iar la Wickham au fost adăugate celelalte instrumente. Kate Bush i-a prezentat piesele lui Paul Hardiman pe 6 octombrie 1983, cu ocazia primei lui vizite la studioul de la fermă. Hardiman, care după ”The Dreaming” a lucrat cu The The și cu Lloyd Cole & The Commotions, a mixat primele stadii ale albumului și a fost impresionat de progresul făcut. Sesiunile de la Wickham Farm au început pe 4 noiembrie cu transferul materialului de pe 8 pe 24 de canale. Între 7 noiembrie și 6 decembrie au fost făcute ”negativele”. Producția integrală a început în momentul în care studioul a fost complet echipat, în ianuarie 1984. Camera de control era ca o sufragerie mare. Mai erau trei spații de înregistrare, fiecare de mărimea unei camere. Bush era în situația de a produce muzică în același loc în care a visat și experimentat în copilărie. Foarte rar a mai închiriat vreun studio. Studiourile comerciale pot fi bune, dar când trece cineva prin fața ta în tip ce te concentrezi să tragi o voce bună, se pierde toată tensiunea. Procesul creativ depinde de concentrare și de evitarea oricărui factor distructiv. A existat material de calitate în abundență, dar Kate știa bine ce vrea iar alegerile au fost clare, în funcție și de ideea de a împărți albumul în lumini și umbre. Claustrofobie și euforie.

Piesele din prima parte a albumului arată aria largă a influențelor, abordând teme diverse. ”Running Up That Hill” expune deschis lacunele de comunicare dintre sexe, cu soluția neverosimilă de a face schimb de locuri pentru ca fiecare să știe exact ce simte celălalt. Piesa care dă titlul albumului e inspirată dintr-un film numit ”Night Of The Demon” din 1957 iar artista face legătura dintre a fi vânată de câini și a fi urmărită de o formă devastatoare de iubire. ”The Big Sky” ne poartă prin reveriile copilului care vede forme în nori își lasă imaginația să zboare. Simplu și impecabil, mai ales când e vorba și de o pisică la care Kate s-a gândit când a scris această perlă pop. ”Mother Stands For Comfort” e una din multele narațiuni în care autoarea își asumă un rol masculin, în cazul acesta un criminal care abuzează de dragostea necondiționată a mamei care e dispusă să facă orice pentru a-l scoate de sub puterea justiției. ”Cloudbusting” închide prima parte a albumului, secțiunea numită ”Hounds Of Love”. Textul e direct inspirat din ”A Book Of Dreams” (1973) în care Peter Reich reflectă asupra copilăriei sale. Una dintre cele mai puternice amintiri e cea legată de timpul petrecut cu tatăl său, controversatul psihanalist Wilhelm Reich care pretindea că proiectat o mașină cu care poate valorifica puterea norilor. Vinilul și caseta rămâneau importante, de aceea albumul a fost conceput în două părți, fiecare purtând un nume: ”Hounds Of Love” (I) și ”The Ninth Wave” (II). Piese separate pe o parte, piese legate într-o suită pe cealaltă. Deși conțin idei comune, piesele din prima parte nu au coerența unui concept unificator. Abia după ce a scris ”And Dream Of Sheep” a apărut intenția unui concept. ”The Ninth Wave” a fost concepută ca un film, o suită de 26 de minute în șapte părți care lasă loc de nenumărate intepretări. Și aici imaginația e provocată. Câți ascultători, atâtea interpretări. Inițial și-a dorit un întreg album concept, legat ca o suită, apoi a ales să aplice metoda doar pe a doua jumătate care urmărește filmul imaginar despre o fată naufragiată care așteaptă să fie salvată, prinsă în coșmaruri din afara și din interiorul conștiinței. O mai veche fascinație față de întuneric și apă, perfect ilustrată muzical, în echilibru estetic cu prima parte ritmată.

Doar ”Jig Of Life” întoarce narațiunea cu vigoarea unui îndemn la speranță. ”Hello Earth” se îndepărtează de cadrul apei și urcă spre cer, de unde Kate privește contemplativ planeta, subliniind teribila noastră lipsă de semnificație în raport cu imensitatea universului, cu puterea naturii. Partea corală, cântată de Richard Hickox Singers e preluată dintr-un cântec georgian numit ”Tsintskaro”.  În final, ”The Morning Fog” anunță o nouă zi, o eliberare emoțională, o revenire la mal, la viață. ”The Ninth Wave” e mai mult o alegorie decât o poveste, un jurnal psihologic al unui suflet pierdut în abis care revine la lumină. E o distilare a 25 de ani de fascinații și obsesii: marea, vrăjitoarele, moartea, supranaturalul, puterea periculoasă a simțurilor, teama de abandon, linia subțire dintre fantezie și realitate (dacă așa ceva există). Ceea ce există în mințile și în inimile noastre poate fi mai periculos decât orice ne iese în cale. Tot acolo există și cele mai prețioase resurse creative. Toate aceste transformări sunt concentrate în muzica ei, o dramatizare a dificultăților prin care a trecut între 1981 și 1982, în drumul spre luminosul 1983. Oricare ar fi motivația, trecerea pe bandă a acestor procese complexe reprezintă un efort greu de descris, fără îndoială partea cea mai dificilă din procesul de producție a unui album. Din iunie 1984 a pentru aproape un an de combinații și supra-imprimări.

            După sărbătorile de iarnă au fost adăugate vocile,  cu scopul de a muta sesiunile în Irlanda. Kate voia mai multe sonorități irlandeze pe acest album. Bill Whelan a venit la studio pentru a asculta piesele și i-a spus că Dublin e locul cel mai potrivit pentru ce are nevoie. În primăvara lui 1984 a ajuns la Windmill Lane unde au tras bouzouki, fluiere și viori pe ”And Dream Of Sheep” și ”Hello Earth”. Kate era foarte precisă în indicații și extrem de exigentă. ”Jig Of Life” a fost piesa de bază, scrisă chiar acolo de Kate, în timpul înregistrărilor, în casa lui Whelan, după o temă grecească descoperită de Paddy, arheologul muzical al grupului. A fost înregistrată în zilele care au urmat în compania celor mai buni muzicieni tradiționali ai Irlandei: Donal Lunny, Liam O’Flynn, John Sheahan și alții ca ei, cântând ore în șir, transformând piesa într-un delir, pentru a reveni la ceea Kate urmărea meticulos. Tot în Irlanda, Bush a terminat de scris versurile. Le-a început privind peisajul bucolic de pe lângă Kent și le-a terminat în aerul umed de pe malul mării irlandeze, cuibărită lângă Del. Înregistrând cu el s-a simțit relaxată, fără inhibiții, diferit de studiourile standard, unde se lupta până când nervii ajungeau la calm. Vocile le-a înregistrat în timpul zilei, spre deosebire de seisunile nocturne pentru ”The Dreaming” iar intimitatea a ajutat ca stările și schimbările să fie mai convingătoare. Spre finalul producției, în vara lui 1985, piesele au fost mixate manual, cu trei sau patru oameni manevrând butoane.

Cei de la EMI o lăsau să lucreze în ritmul ei și nu s-au opus nici când a venit vorba de a alege primul single, între ”Cloudbusting” și ”Running Up That Hill (A Deal With God)”. A câștigat cea din urmă, cu un imens impact, promovând eficient întregul album care până în iunie 1986 s-a vândut în 600.000 de exemplare, de zece ori mai mult decât ”The Dreaming” cel mai mare succes de la debut încoace. Stătea pe același raft cu Dire Straits – ”Brothers In Arms” și cu Phil Collins – ”No Jacket Required”. Bine vândut dar mai ales bine văzut printre alte albume cu construcție mai conservatoare (Dire Straits, Phil Collins). Succesul evident a încheiat și dipsuta cu EMI pentru controlul asupra creației.

”Hounds Of Love” a apărut într-o lume pop radical schimbată față de începuturile anilor ’80. CD-ul era deja vedetă iar televiziunile specializate, prin producțiile video, puteau echivala efectul unui turneu doar cu promovarea intensă a unui videoclip. Pentru Kate Bush era ideal, pentru că poseda o dimensiune vizuală puternică și nu avea chef de turnee. Oricum n-o interesa cifrele și nivelul atins până în acel moment îi permitea experimentul. Casa de discuri număra, ea își urma crezul, bucurându-se de succesul constant și de publicul în creștere. Nu vindea la fel de mult ca Sting sau Fleetwood Mac dar atenția de care se bucura era semnificativă. Poziția ei era sigură iar piața era din ce în ce mai receptivă la talentul ei, după un efort minim de promovare, lipsit de cinism. Oricum avea o atitudine anti-vedetă, evocând solistele britanice din anii ’50 și ’60. Asta-i subliniază detașarea de lumea pop, semnalând apropierea de un anumit gen de filme bine ilustrat în piesele ei.

Coperta e detașată de stilul albumelor de dinainte, grafica e mai clară, oferindu-ne un portret elegant, fotografiat de același frate Paddy, cu Kate întinsă mângîind doi câini de rasa Weimaraner (Bonnie și Clyde, câinii părinților lui Kate), privindu-ne provocator. Culorile sunt temperate, iar machiajul e în nuanță cu rochia și cu fundalul violet. Atitudinea e ușor histrionică dar efectul e seducător, provocând discret și cu gust. Pe spate se reia tema în tonuri monocrome. Niciun simbol, nicio emblemă pop, ci mai degrabă sugestia de artă și sofisticare. Imaginea are putere, așa cum are și muzica de pe album, a hipnotizat destui fani care s-au declarat ”lovehounds”.

 ”Hounds Of Love” e un album propulsat de natură, impregnat cu un benefic stimul exterior. Această fervoare nu e prezentă doar în versuri, cu referiri nenumărate la cer, ploaie, soare, nori, gheață, furtuni, vânt și valuri, ea se simte din plin și în sunet. Piesele sunt mișcate de o forță primară, un impuls puternic care pătrunde inima albumului. Mama natură exultă prin ritmul vieții. E un album cu adevărat modern, o producție stratificată, bazată pe vârful tehnologiei din anii ’80, desprinsă de formatul în care toată trupa înregistra într-o singură cameră. Bush și Palmer au lucrat la sunete, Hardiman le-a mixat, Haydn Bendall și Brian Tench mai interveneau și el din când în când, muzicienii apăreau pe rând când era nevoie iar la final toți au ascultat ceva nou, inovator, atipic și minunat. Kate Bush a avut întotdeuna o idee clară despre ”regie”, își impunea viziunea futuristă și atrăgea admirația tuturor. Pe atunci era ceva neobițnuit. Acum, astfel de metode au devenit rutină.  Din nou, fiorul simțit de artiștii care realizează ceva extraordinar ni se transmite cât se poate de clar. La fel de intens dar diferit de celelalte. E clar că perioada în care a fost înregistrat albumul e plină de momente memorabile. Ascultă cu atenție și vei prelua acest sentiment care parcurge fiecare notă a albumului. Acesta este plusul care-l distinge față de alte albume inspirate. Bucuria este o emoție greu de capturat în orice formă de artă. Cu ”Hounds Of Love”, Kate Bush a adunat memoria casei din copilărie, înconjurată de familie, prieteni și colaboratori valoroși ăi a readus ceva fundamental în muzica ei: vigoarea. Cuvintele sunt dintre cele mai bune, incluzând cele mai frumoase și dramatice gânduri iar muzica e natură, atmosferă, lumină și iubire. Majoritatea pieselor sunt oneste și examinează strădania umană, dar nimic nu e insurmontabil. Până la urmă, e o muzică prin care ne menținem speranța și fericirea în orice chip. E greu, dar undeva tot ajungem. Kate s-a distrat făcând acest album. E un artist rar.