Israelul îşi pierde susţinerea internaţională dacă nu face distincţie între palestinienii terorişti şi cei paşnici

0
0
Publicat:

Este greu după ce organizaţia teroristă palestiniană Hamas îţi omoară 1400 de cetăţeni, majoritatea civili, copii, bebeluşi, bătrâni, să ai îndurare pentru palestinienii paşnici. Şi totuşi, Israelul nu trebuie să răspundă cu aceeaşi monedă, să omoare palestinieni civili, neînarmaţi, doar pentru că sunt palestinieni. Pentru că atunci nu mai există deosebire între Israel şi Hamas.

America îşi pierde răbdarea faţă de Israel

Jake Sullivan,  consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, a declarat duminică că  Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu trebuie să "îi stăpânească pe coloniştii evrei extremişti din Cisiordania" şi să îi tragă la răspundere pentru atacurile asupra palestinienilor.

Jack Sullivan îi acuză pe extremiştii israelieni din Cisiordania că „pun gaz pe foc”, că este "total inacceptabil să existe violenţe ale coloniştilor extremişti împotriva oamenilor nevinovaţi din Cisiordania".

SUA vor continua să facă presiuni asupra guvernului israelian pentru ca acesta să abordeze problema şi să ceară "tragerea la răspundere pentru acei colonişti extremişti care sunt implicaţi în acest tip de violenţă".

Este adevărat că într-un război contra teroriştilor este greu să faci diferenţa între agresorii extremişti şi populaţia paşnică. Totuşi, există scene precum celor invocate de America, în care vedem şi extremişti israelieni care se răzbună, fără vreun motiv concret, pe cetăţeni palestinieni paşnici,  considerându-i pe toţi, indistinct, vinovaţi de atrocităţile comise de Hamas pe 7 octombrie în Israel.

În luptele din Gaza, Israelul s-a comportat mai precaut, cerând populaţiei paşnice să se retragă spre sudul Fâşiei. Totuşi, teroriştii Hamas şi-au construit baze de luptă în subterane de sub spitale, în apropierea şcolilor şi instituţiilor civile. Este greu să trimiţi aviaţia să atace bazele Hamas, fără să afectezi şi populaţia civilă.

Israelul nu trebuie să blocheze ajutorul umanitar pentru palestinienii din sudul Fâşiei Gaza

Cu argumentul că printre palestinienii civili se ascund şi terorişti Hamas, Israelul blochează ajutoarele umanitare, condamnând la moarte 2 milioane de palestinieni paşnici. Şi argumentul că teroriştii Hamas deturnează ajutoarele spre interesele proprii nu stă în picioare, atâta timp cât sunt împărţite populaţiei de către angajaţii organizaţiilor umanitare. Că mai sunt şi excepţii, e posibil. Dar nu poţi condamna la moarte 2 milioane de oameni doar pentru nişte excepţii.

Şeful Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan,  acuză Israelul de crimă, prin împiedicarea ajutorului umanitar pentru refugiaţii din Gaza.

Karim Khan:

"Israelul trebuie să se asigure fără întârziere că civilii primesc alimente, medicamente". "În Rafah, am văzut camioane blocate pline cu bunuri şi ajutor umanitar, departe de gurile înfometate şi de rănile locuitorilor din Gaza”.

Karim Khan a declarat că "investighează crimele care ar fi putut fi comise în Israel pe 7 octombrie", dar şi "evenimentele aflate în desfăşurare în Gaza şi Cisiordania" ca parte a anchetei oficiale a CPI privind situaţia din Teritoriile Palestiniene, deschisă în 2021.

CPI este singura jurisdicţie internaţională independentă care investighează crimele de genocid, crimele de război şi crimele împotriva umanităţii. Israelul, care nu este membru al CPI, a refuzat să coopereze în ancheta deschisă în 2021.

Din păcate, istoria ne arată că nu este posibilă o convieţuire paşnică între israelieni şi palestinieni. Iar periodic, ciocnirile dintre cele două părţi se lasă cu sute sau mii de morţi de ambele părţi. Cel mai grav lucru, mor de ambele părţi civili paşnici, copii, bătrâni, oameni care nu sunt legaţi de acţiunile teroriste.

Important este ca Israelul să facă toate eforturile posibile să recunoască că există și  populaţie palestiniană paşnică și să o ferească de consecinţele luptelor cu organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah. În caz contrar, va pierde susţinerea internaţională de care se bucură astăzi.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite