„Golaniada Cîmpeanu”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce faci atunci când VREI, dar NU POŢI să protejezi impostorii academici?! Ne spune actualul ministru al educaţiei: încerci să te transformi într-un „luptător” pentru integritate academică. Cum?

Clamând ceva aproape imposibil şi, oricum, fără rost: ceri ca într-un an să fie verificate peste 70.000 de teze de doctorat, susţinute în 31 de ani (1990-2021). 

Oare nu ar fi fost mai simplu să începem cu cele 70-80 de teze suspectate că ar fi plagiate, printre care şi teza ministrului Cîmpeanu, care este „nepublică” - evident, un nonsens?

Eu cred că un luptător pentru integritate academică trebuie să fie un exemplu de integritate - ceea ce, până acum, nu prea am văzut în cazul actualei echipe MEN.

Telenovela de la Ministerul Educaţiei - unii îi spun „golaniadă” -, patronată de Sorin Cîmpeanu, se poate finaliza numai prin demiterea acestuia. Demisia, care ţine de demnitate, este exclusă în cazul acestui personaj. 

PS: Ar fi bine ca acest lucru (demiterea) să se întâmple înainte ca România să ajungă (iar) subiectul unui scandal cu rezonanţe internaţionale.

Aş putea să vă ofer eu un exemplu de titlu de articol, care ar face, cu siguranţă, ocolul lumii:

„Preşedintele unei prestigioase asociaţii universitare internaţionale, de două ori ministrul educaţiei în România, cu lucrările ştiinţifice secretizate, acuzat de lipsă de integritate academică ...” 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite