Femeile și iubirile lor eroice

În turneu la București, Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani a prezentat la Apollo 111 două reprezentații cu recenta premieră Eroine după Publius Ovidiu Naso, scenariul și regia: Andrei Măjeri.

Am putea să ne întrebăm de ce nu s-a putut ca acest teatru de stat să fie primit într-o sală a unuia dintre teatrele bucureștene cu același „patron“, dar ne mulțumim să constatăm că un spațiu privat, independent a avut mărinimia să dea o șansă botoșănenilor și mai ales nouă, spectatorilor, care am avut ocazia să ne bucurăm de această întâlnire de calitate, din multe puncte de vedere. Am trăit și o descoperire. Pentru că grație inspirației tânărului regizor care a apreciat corect potențialul trupei, am văzut un spectacol și o echipă de actrițe, excelente.

Altă idee valabilă care a dat roade a fost aceea de a propune pentru spectacol scenarizarea unei inedite colecții de scrisori ale poetului latin Ovidiu, exilat la Pont Euxin adunate în volumul cu titlul Eroine, descoperit de regizor, după cum mărturisește, într-o librărie, undeva, în Europa. Nu e prima dată când Andrei Măjeri se arată interesat de lumea antică și prin consecință de neoclasicismul greco-latin (să ne amintim ultima lui ispravă de la Novi Sad numită Pata oarbă, care reia mituri și personaje din preajma legendarului Oedip). E o cale elegantă, intelectuală, de a se adresa prezentului prin mijlocirea acestor repere mitologice etern valabile și presupus cunoscute. O cale pe care se eșuează mai greu pentru că are pilonii bine înfipți în istoria culturii și civilizațiilor și acceptă neîngrădit, explicații, rediscutări și reformulări utile lumii contemporane.

Asa se întâmplă și cu aceste eroine care vin din legendarele cărți ale lui Homer și ale atâtor alți iluștri reprezentanți ai filozofiei și literaturii antice, pe care primul le alege Ovidiu, îmbrățișate fiind apoi de regizor, cu gândul de a ni le re-apropia. Nu doar cu biografiile lor de femei care și-au trăit exemplar destinul, adesea tragic, ci și cu morala dedusă, pe care epocile succesive au remodelat-o în folosul omenirii și al societății. La o remodelare ne invită și Andrei Măjeri scriind în scenariul său intermezzo-uri interferate celor nouă monoloage atribuite de poetul latin eroinelor alese: Ariadna, Penelopa, Fedra, Deianira, Briseida, Hipsipila, Medeea, Enone, Elena. Le-am înșirat aici, folosindu-mă de caietul de spectacol furnizat de teatru, cu date culturale necesare înțelegerii demersului, lucru ce se întâmplă din ce în ce mai rar pe la teatre. Necesare pentru că, să fim cinstiți, oricâtă cultură clasică am pretinde că avem, multe din numele de mai sus ne scapă la o primă citare, și cu atât mai mult poveștile pilduitoare evocate, precum aceea a Briseidei , de pildă, femeia dată lui Achile ca premiu de război pentru a-i fi concubină și comercializată ulterior ca sclavă, episod interpretat cu emoție de Ella Nistor E una din ipostazele umilitoare în care femeile din acest areal istorico- mitologic își plâng soarta de iubite sau soții părăsite, trădate sau neînțelese, folosite cel mai adesea ca monedă de schimb pe altarul intereselor de stat sau doar de familie.

Împotriva acestui destin clamat în imprecații tragice, adesea patetice de aceste eroine, în rostirile impecabile ale actrițelor distribuite, se pronunță spectacolul. Și pentru apărarea demnității genului, pe care mișcarea feministă reînviată nu reușește să o impună atât de convingător azi (Există chiar referiri satirice la asta). Regizorul care e și scenograful spectacolului, adună toate femeile din această poveste într-o amărâtă de barcă pneumatică, pe care singure o manevrează, într-un fel de protest cu aspect bahic (recuzita le susține cu o sticlă de șampanie). Le îmbracă lejer, stradal, ba chiar agresiv contemporan, kichos, atribuindu-le și replici vesele care după fiecare monolog au darul să destindă atmosfera și să introducă un comentariu contrastant. Cu aceste ruperi de ritm inteligent calibrate Andrei Măjeri transformă dezbaterea de fond într-o șaradă agreabilă, unde umorul face casă bună cu amărăciunea, ironia cu autoironia, Drama cu comedia, totul în slujba unui adevăr nuanțat pe care nici chiar Ovidiu n-ar avea motiv să se supere. Cu atât mai mult cu cât la început, prin implorările Andradei părăsită de nerecunoscătorul Tezeu, căruia-i arătase calea de salvare din labirint cu celebrul fir, ne situează în plină tragedie. De la costum la atitudine și implicare emoțională Lorena Luchian, una din actrițele dăruite din acest spectacol, susține exemplar momentul. În plină tragedie e și cernita Penelopa oficiind la pupa vasului cu glasul tunător al Crenolei Muncaciu. Ipostaze diferite produc reinterpretări privind-o pe duplicitara Fedra trăgând cu ochiul la pozele din laptopul pe care scrie Cupid ain't stupid, pe care interpreta Dana Bucătaru o dezeroizează cu vervă, sau ilaritatea pe care o răspândește mărturisirea autocenzurată a Deianirei care se răzbună pe iubitul trădător otrăvindu-l, din care Lenuș Moraru face poate cel mai savuros moment al spectacolului, implicând și publicul. Medeea e Medee, iar Silvia Luca are toate datele să ne-o reamintească, incluzând și explicațiile inedite în care e implicată Hipsipila, femeia lui Iason interpretată de Lidia Uja cu misiunea dificilă de a se adresa în limbajul surdo-muților, tradus la telefon cam neinteligibil. Enone, prima soție a lui Paris pune și ea la cale un act de trădare, pentru că nu-i așa, câte războaie nu s-au pierdut din cauza femeilor. Și poate nu întâmplător finalul îi e rezervat Elenei din Troia, rol atribuit Ginei Pătrașcu-Zamfirache, odată cu sarcina prealabilă de a aduce suratelor scrisorile cu pricina. Frumoasă idee regizorală, ca și trecerea la tabloul final și plonjarea în episodul mitologic cunoscut care include aici, potrivit lui Ovidiu, o anume disculpare a eroinei.

Acest excurs scenic contrapunctic, în care alternanțele dintre rostirea ca la carte a monoloagelor și comentariul adesea în răspăr dau dinamism spectacolului și culoare, poate fi o rețetă sigură pentru abordarea trecutului eroizat de mituri, nu doar în antichitate. Andrei Măjeri o utilizează cu talent și deplină stăpânire a mijloacelor.