
Despre gravitatea declarațiilor lui Rareș Bogdan
0În contextul alegerilor din turul unu, când concetățenii noștri din Republica Moldova au votat masiv cu Nicușor Dan (52 la sută), în raport cu Crin Antonescu (21 la sută) și George Simion (12 la sută), declarația recentă făcută de europarlamentarul PNL Rareș Bogdan este de o gravitate fără precedent.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat în felul următor: „Abia aștept să mă întâlnesc cu Maia Sandu și cu Igor Grosu și să le bat obrazul pentru că, în timp ce noi i-am sprijinit în toate modurile, l-au mințit pe Bolojan. Maia Sandu și Igor Grosu ne-au promis sprijin. Ne-au promis că îi dau voturi lui Crin Antonescu, dar au votat cu Nicușor Dan. PAS nu și-a ținut cuvântul (...) Știu că Maia Sandu nu s-a ținut de cuvânt. L-a mințit pe Ilie Bolojan”, a declarat Rareș Bogdan, la Antena 3 CNN.
A se întâlni cu președinta unui stat independent și ,,a-i bate obrazul,” este nu numai impolitețe, ci este grobianism. A avea pretenția că tragi la răspundere pe un partener, care este totodată președintele fraților noștri de peste Prut arată câtă aroganță demnă de George Simion are acest personaj.
A doua observație a mea vizează pretinsa minciună: Bogdan vrea să spună că Maia Sandu a promis că moldovenii îl vor vota pe Antonescu, dar a mințit și s-a ajuns la situația că moldovenii nu l-au votat pe Antonescu. Cu alte cuvinte, un sprijin mai mult simbolic, așa cum este cazul în orice proces democratic, este considerat de Bogdan drept a da voturi, a introduce voturi în urnă pentru Antonescu. Trec peste imaginea ce se sugerează aici, și anume că Maia Sandu ar fi promis să înșele, să introducă în urne fraudulos voturi pentru Antonescu, deși, ca să fim sinceri, cam așa ar rezulta din această declarație incredibilă.
A treia obervație este despre ,,a da voturi lui Crin Antonescu, dar au votat cu Nicușor Dan,,. Cu alte cuvinte, europarlamentarul vrea să spună că Maia Sandu ar fi avut cum să dea voturi lui Antonescu, adică, de exemplu, ar fi îndemnat oamenii să îl voteze pe Antonescu, dar nu a făcut asta, sau, poate, ar fi îndemnat pe moldoveni să îl voteze pe Dan.
Dar oricum ai lua aceste cuvinte, sensul celor spuse de Bogdan este incredibil, aiuritor, absolut nepermis într-o societate democrată. Pesemne, Bogdan are în vedere un fel de mică comunitate, cum este la noi în mediul rural, în care, oamenii puterii (în frunte cu primarul PNL sau PSD), iau oamenii cu forța la vot, stau pe lângă ei, sau chiar intră cu ei in cabina de vot, astfel încât să pună ștampila pe cine trebuie.
Inclin să cred că exact asta este imaginea la care se așteapta Bogdan, dar a greșit adresantul: nu Maia Sandu ar putea face așa ceva, ci, eventual, primarii PNL și PSD din România rurală.
Chiar și numai ideea că așa stau lucrurile, este îngrozitoare.
Pe lângă toate aspectele diplomatice implicate, pe lângă observațiile mele, voi încheia cu exprimarea unei solicitări către instituțiile, organele sau șefii lui Rareș Bogdan: este nevoie ca organele abilitate să se autosesizeze și să ia măsuri împotriva europarlamentarului Rareș Bogdan. Faptul că este europarlamentar nu este scutit de regulile comunicării democratice; chiar dacă are imunitate în ce privește declarațiile politice, trebuie bine subliniat că are imunitate pentru acele declarații făcute în Parlamentul European. Pentru o declarația făcută în România, la o televiziune dn România, Rareș Bogdan trebuie să suporte rigorile legii românești.