Artiştii de la Cluj susţin barbaria

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scrisoare deschisă către Preşedintele Senatului Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, domnul profesor universitar doctor Ioan Sbarciu.


Stimate domnule Ioan Sbarciu,

Numele meu este Mugur Varzariu şi sunt fotograf de documentar şi ambasador al fundaţiei World Vision. 

Spre ruşinea instituţiei pe care o reprezentaţi, am descoperit numele acestei universităţi de prestigiu pe unul dintre cele mai oribile acte de segregare şi discriminare din România la ora actuală. 

Mă refer aici la ruşinosul zid de segregare de pe Strada Horea, din Baia Mare, pe care mai mulţi studenţi ai Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, sub îndrumarea doamnei profesoare Laura Ghinea, au acceptat să îl transforme chipurile într-o operă de artă, la solicitarea primarului oraşului, cel care se face vinovat de dramele pe care le îndură comunitatea romă din zonă.

Acest zid, pe care l-am documentat timp de 3 ani, a fost condamnat de Amnesty International şi găsit, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, la sfârşitul anului 2013, un act de segregare. 

Găsesc de neacceptat ca o astfel de instituţie de învăţământ să cadă pradă manipulărilor grosolane ale unui primar şi să ia decizia implicării într-un astfel de proiect fără să se documenteze corespunzător. 

Ştiind foarte bine că nu este decât o chestiune de timp până când primăria, împotriva căruia am luptat încă de la început, va primi o sentinţă definitivă de dărâmare a acestui zid, primarul, cu o disperare care frizează patologicul, crede că prin dumneavoastră va ridica acest penibil zid de puşcarie la rang de artă. Aşa cum pieile tatuate ale deţinuţilor de la Auschwitz transformate în lămpi de către nazişti nu au fost şi nu vor fi niciodată opere de artă, la fel şi zidul de la Baia Mare nu este decât o cicatrice pe obrazul României democratice, un simbol al felului în care sunt încălcate drepturile omului în ţara noastră.

image
image
image
image
image

FOTOGRAFII de Mugur Varzariu

Dacă sub umbra lipsei de educaţie se pot întâmplă multe nenorociri, este un act de o ruşine fără seamăn ca artiştii şi intelectualii acestei ţări să ajungă să sprijine acte de barbarie împotriva semenilor noştri.

Acţiunea dumneavoastră este reprobabilă şi prin prisma faptului că în timp ce anul acesta se sărbătoresc 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, noi nu numai că încă le construim, dar le şi mai şi decoram în spiritul afirmării motivelor pentru care au apărut de la început.

Vă invit respectuos să luaţi toate măsurile care se impun pentru rectificarea acestei greşeli şi să vă deziceţi de orice fel de acţiune de susţinere a iniţiativelor unui primar care practică acte de segregare şi evacuări forţate.

Vă mulţumesc,

Mugur Varzariu.


Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca a remis un comunicat de presă, se găsesşte şi pe pagina sa de Facebook

Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca îşi exprimă public regretul pentru modul în care implicarea sa bine-intenţionată în proiectul „Street Art 2014 Baia Mare”, iniţiat de UAP – Filiala Baia Mare şi Primăria Municipiului Baia Mare, a fost deturnată de aceasta din urmă. Miza implicării UAD în proiect a fost crearea unui context de predare-învăţare în care studenţii noştri să se poată familiariza cu problematicile acţiunii artistice în spaţiul public, precum şi cu rolul artistului în societatea contemporană. 

Condamnăm ferm modul în care Primăria Municipiului Baia Mare a înţeles să deturneze intenţia educaţională a proiectului mai sus menţionat şi dorim să asigurăm opinia publică că UAD se delimitează în mod categoric de orice acţiune ce nu este conformă principiului non-discriminării, participarea universităţii noastre la proiectul „Street Art 2014 Baia Mare” având loc pe fondul lipsei de informare cu privire la modul în care Primăria Municipiului Baia Mare va instrumenta simbolic acest proiect din spaţiul public. Conform Cartei Universitare, UAD respectă drepturile tuturor comunităţilor minoritare, cosiderând că orice proiect sau acţiune artistică girat(ă) de universitate trebuie să fie conform(ă) valorilor statuate de acestea.

Cu referire la o serie de critici aduse UAD în spaţiul public, precizăm faptul că planurile de învăţământ ce ghidează activitatea de predare-învăţare aferentă celor 9 programe de studii universitare de licenţă, respectiv celor 9 programe de studii universitare de masterat includ o serie de discipline ce abordează relaţia dintre artist şi societate, dintre artă şi politic, discipline al căror conţinut este construit în baza celor mai recente teorii în domeniu. Mai mult, prin intermediul profesioniştilor invitaţi, de-a lungul timpului, de către UAD pentru a susţine conferinţe şi workshop-uri, s-a consolidat continuu conectarea studenţilor universităţii la dezbaterile naţionale şi internaţionale din domeniul artei contemporane. 

Pe cale de consecinţă, susţinem că rezultatele proiectului mai sus amintit nu sunt reprezentative pentru tipul de conştinţă publică pe care studenţii UAD o dezvoltă, dovadă fiind implicarea activă a Asociaţiei Studentilor Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca (ASUAD), precum şi a cadrelor didactice ale UAD în mişcări civice şi campanii orientate spre respectarea principiilor democratice. 

La final, reiterăm regretul profund al UAD în raport cu contextul creat de participarea universităţii la proiectul „Street Art 2014 Baia Mare”. Avem speranţa că acest nefericit şi condamnabil incident nu va afecta reputaţia internaţională şi încrederea publică de care universitatea noastră are şansa să se bucure.

Prof. univ. dr. Radu Solovăstru,

Rector al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca


Solicit Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca să respingă în mod răspicat ideea că acest act de segregare se ridică prin implicarea lor la rang de artă  şi le cer, în calitate de ambasador al fundaţiei World Vision, să se întoarcă la Baia Mare şi să vopsească zidul în acelaşi gri cenuşiu, aşa cum era în faza iniţială, în viziunea „artistică” a primarului care transformă locuinţele sociale în puşcării.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite