Amenințarea unui parlamentar rus: „Vă vom bombarda până vă vom trimite țara cu secole în urmă!”

0
0

Așa sună declarația unui parlamentar rus care vorbea despre războiul din Ucraina, amenințând că Președintele Putin va împinge această țară „înapoi în secolul al XVIII-lea” odată cu intensificarea bombardamentelor împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei.

FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Piotr Tolstoi, autorul acestui stupefiant mesaj, a pus în gardă asupra faptului că atacurile rusești vor continua fără întrerupere înainte de începerea iernii și, astfel, obiectivul menționat va fi atins cu siguranță.

Reușesc rușii cu acest nou scenariu al morții împotriva Ucrainei? Aceasta este noua întrebare pentru etapa care se deschide în Ucraina odată cu venirea iernii, în Kiev temperaturile scăzând deja ziua și noaptea sub nivelul de îngheț și cu milioane de oameni care trăiesc în zona din jurul capitalei, lipsiți în continuare, adeseori pentru zile întregi, de acces la electricitate și apă. Lovituri succesive și din ce în ce mai ample la adresa populației civile și care se integrează, iată, într-un plan folosire a efectelor „iernii rusești” ca factor suplimentar agravant a ceea ce este deja rezultatul acțiunilor militare.

Ceea ce mi se pare cumplit acum este că, în continuare, comunitatea internațională, în afara ajutorului militar și umanitar, chiar nu găsește niciun fel de cale de a impune o încetare a focului și de a stabiliza o soluție în termenii prevăzuți de Carta Națiunilor Unite. Asta s-a putut – sau măcar s-a încercat – timp de decenii în urma unor decizii luate de Consiliul de Securitate în cazul multor zone de conflict în care, astfel, s-a adus măcar un început de speranță și s-au inițiat acțiuni umanitare (unele deosebit de amplu) sub scutul protector al „căștilor albastre”.

Iată însă că, în situația de acum, când în conflict este amestecat direct un membru permanent al Consiliului de Securitate, se vede că, de frică, nu se mai pot aplica raționamentele folosit în istoria ONU pentru a fi aplicate pentru nefericitele țări care nu posedau forța militară a Rusiei. Ceea ce se petrece acum în Ucraina marchează clar limita posibilității reale de acțiune a ONU, instituție redusă la a fi organizator de ajutoare sau de misiuni de constatare, asta, firește, dacă Rusia este de acord să le primească. În rest, nimic altceva, cu toate că toată lumea știe că parlamentarul rus a exprimat un adevăr, scenariul destrucției fiind în curs, începând cu atacul asupra civililor siliți să se gândească la părăsirea caselor lor pentru a fugi în zonele de siguranță, dincolo de granițe.

Efectele acestui gen de acțiuni militare coordonate care să vizeze infrastructurile critice ale Ucrainei poate duce, fără niciun fel de îndoială, dacă  scenariul rusesc este lăsat să continue în ritmul de acum, la o situație asemănătoare cu cea cu care Ucraina s-a confruntat în 1932-33, perioada de foamete cumplită generată de politica ucigașă ordonată de Stalin. Au murit atunci milioane de oameni în ceea ce, acum, politicienii ucraineni numesc un „genocid” , HOLODOMORUL menit să anihileze însăși esența poporului lor.

Amenințarea rusă trece însă dincolo de teritoriul Ucrainei și, pentru prima oară, foarte precis și public, este trimisă împotriva Parlamentului European.

Povestea este edificatoare tocmai în acest context și, după părerea mea, amenințarea trebuie luată foarte în serios tocmai fiindcă vine din partea lui Evghenii Prigojin liderul celebrului Grup Wagner care, spune că a discutat cu comandanții săi despre Rezoluția PE care declară Rusia drept „stat terorist” și, împreună, au decis să treacă la acțiune directă împotriva Parlamentului European. Și, într-o declarație preluată de SOTA și Moscow Times spune că „Nu știu după ce legi se orientează Parlamentul European dar, conform legislației noastre, de azi declar că Parlamentul European este dizolvat... Dar, înainte ca această procedură să intră în vigoare, am fost instruit să supun atenției PE un material de informare.

În imagine apare un cadou cu o simbolică specifică: un ciocan de luptă cu mâner însângerat, cu logo-ul Grupului Wagner imprimat pe metal, pus într-o cutie de vioară, așa cum erau purtate pistoalele mitralieră la Chicago, în timpurile de aur ale prohibiției.

image

O imagine la intimidarea adversarului și impresionarea audiențelor sensibile, amintindu-le de serialele preferate cu mult sânge pe pereți? Absolut deloc. „Ciocanul însângerat” a marcat evoluția conflictelor militare în toată istoria omenirii. Sigur că știți asta și vă gândiți la Evul Mediu sau la invaziile vikingilor, depinde ce serial ați urmărit recent la televizor. Dar „luptători cu ciocanul” există și acum, sunt folosiți în general pentru execuții speciale, tocmai pentru a ridica nivelul de atrocitate, procedeu în general utilizat în cazul civililor pentru a trimite un mesaj convingător.

Dacă aici ne întoarcem, atunci referirea deputatului rus la sec. XVIII s-ar putea să fie chiar optimistă. Semnul real este că s-ar putea să nu mai existe limite. Din nou. Plătindu-se același preț. Nu politicienii, în orice caz nu generalii, ci oamenii care n-au decât vina că există.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite