Ambasadorul Dan Mihalache: „Astăzi, să fii ministru în Țara Românească nu mai e mare scofală” | Podcastul lui Ionuț Vulpescu (sezonul 5, episodul 17)

Crede că societatea românească e obosită de reforme și că ceea ce nu s-a încercat și ar fi fost mai pragmatic pentru România, e un proces de restructurare și simplificare birocratică. A făcut politică la vârf, diplomație, este ambasadorul României în Cipru și a fost ambasadorul României în Marea Britanie, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale și șef al Administrației Prezidențiale, și una dintre vocile importante ale scenei politice din ultimele decenii.

Dan Mihalache vine la microfonul Avangardei pentru a pune pe masă principalele probleme pe care România, în ultimii 30 de ani, le întâmpină în materie de ideologii și culise ale puterii. Într-un dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, Ambasadorul Dan Mihalache explică de ce ministerul Afacerilor Externe și ministerul Culturii și-au diluat importanța, producând efecte toxice pentru reprezentarea României în străinătate, de ce partidele politice preferă ca algoritmul lor de alocare a portofoliilor în guverne să sfideze competența și de ce mentalitatea partidelor de primari a faultat reprezentarea politică și aritmetica electorală în ultimele alegeri. Un dialog despre România Tik-Tokului și a mitologiilor politice care fac din România țara care încă nu are relația cu masele și cu diaspora pe care un stat european euroatlantic, deci modern, ar trebui să o aibă.

Interviul integral poate fi urmărit accesând link-ul: 

Societatea în care dezbaterea rămâne „periferică”

Ionuț Vulpescu: Bun găsit la un nou episod al podcastului meu, Avangarda cu Ionuț Vulpescu. Astăzi am bucuria să îl am invitat pe Ambasadorul României în Cipru, Dan Mihalache. Domnule Ambasador, mulțumesc mult ca ați acceptat invitația mea.

Dan Mihalache: Eu îți mulțumesc pentru invitație. Publicul vostru e un public interesant și podcastul Avangarda rămâne, să spun așa, o oază de dezbatere intelectuală într-o lume din ce în ce mai lipsită de atenție față de zona de preocupări intelectuale.

I.V.: Știu că ai urmărit multe dintre ediții.

D.M.: Le urmăresc cu multă plăcere. Repet, pentru că eu cred că dincolo de ceea ce înseamnă presiunea, să zicem, unui nou mediu informațional, e nevoie și de spații de reflecție, de spații de schimb de idei. Repet, într-o lume în care această zonă devine un pic mai periferică, din păcate.

„Gândește-te că azi nici texte doctrinare nu se mai scriu”

I.V.: Când s-a întâmplat asta? E un moment care a dus dezbaterea intelectuală, dezbaterea de idei, într-o zona periferică, așa cum spui?

D.M.: Păi, hai să luăm, de pildă, lucruri pe care le cunoaștem din ultimii 30 de ani. Amândoi am rămas în spațiul politicii active. Eu am migrat din spațiul politicii spre diplomație, dar să ne amintim totuși la începuturile carierele noastre, care au, cam, mă rog, cu o anumită diferență, vârste apropiate, care era nivelul de discuție intelectuală și calitatea intelectuală a leadershipului politic, și cum a involuat, treptat, spre abandonarea, să spun așa, oricăror preocupări. Gândește-te că azi nici texte doctrinare nu se mai scriu, nimeni nu mai are, fie că e vorba de stânga sau de dreapta, preocupări pentru a elabora texte, chiar și valoarea textului politic, a textului scris, a involuat, a decăzut. Și în general lumea nu mai are nici preocuparea de a scrie programe. De aici și o anumită, cum să spun eu, ariditate a spațiului de idei pentru că lucrurile s-au dus pe o zonă de facil, chiar și în campaniile electorale și în ceea ce mai sunt manifeste de campanie, să sune bine, să sune atractiv mai degrabă...

I.V.: Cu cât mai scurt...

D.M.: Cu atât mai scurt, cu atât de formulele cât mai simple. Bun, lucruri astea, într-un fel sau altul, sau cauzele, probabil sunt multiple. Unele țin de, să spun așa, schimbarea mediului comunicațional. Mai degrabă oamenii sunt interesați în consultanță de campanie, decât de expertiză pe fond politică. Cred că valoarea celor cum am fost eu și într-o anumită măsură și tu, care veneam cu anumite idei în spațiul politic, cred că se diluează.

Dan Mihalache acuză involuția calității personalului politic și de administrare pentru situația României din ultimii ani

I.V.: E vina partidelor care nu mai promovează curentă de gândire, idei, platforme de gândire sau a societății?

D.M.: Eu cred că există o zonă de cauzalitate un pic mai complexă. Pe de o parte și o anumită involuție în ceea ce privește calitatea personalului politic, preocupat mai degrabă de administrare, în fine, de reprezentarea unor interese, mai degrabă locale, decât societale, este și un peisaj general care ține de, hai să spun așa, schimbarea contextului informațional, o presiune foarte mare, care e o aglomerare de informație, care face ca oamenii să nu mai aibă nici măcar răbdare. De ce are succes astăzi TikTok? Hai să ne uităm pe un traseu mai lung, apropo de social media. Am ajuns la TikTok, care are un mesaj simplu, nu, cât poți să pui pe TikTok, un număr de secunde? Oamenii vor să audă lucruri simple, nu mai au răbdare, nu mai au răbdare să urmărească o dezbatere. Cred că la toate poveștile acestea din campania electorală recentă, la dezbateri sau la interviurile pe care diverse lideri le-au dat, cred că nu se uită un număr foarte mare de public. E un fenomen interesant, care va trebui gestionat însă, mă rog, anumite lucruri nu pot fi evitate, dar asta înseamnă și o degradare a actului, și a actului politic, și a actului administrativ.

„Și tăiatul nu poate să fie făcut așa, otova”

I.V.: Tu ai scris și o carte,  cu Iulia Hoiu, despre alegeri. Trei ani la urne. Ce s-a schimbat între momentul când ați scris voi această carte, acea perioadă electorală și alegerile recente din anul acesta?

D.M.: În primul moment schimbarea s-a produs în ceea ce privește piața de idei. Și în al doilea rând, mijloacele, metodele de comunicare. E clar că, într-un deceniu, am asistat la o compresie a istoriei cu o schimbare dramatică a mijloacelor de comunicare. Că ai, nu știu, de pildă, zone întregi din societate, nu mai au televizor. Că nu se mai uita la televizor. Se uită pe telefon, pentru că e un lucru mai simplu, accesibil. Vom vedea în viitor cum se va structura această realitate. Dar eu mă uit de pildă la discuțiile care se poartă în săptămâna aceasta, legate de așa numitele măsuri fiscale care să reechilibreze bugetul. Dar sunt dominate de foarte multă simplitate. Lipsesc discuțiile care să ducă o măsură sau o alta până la ultimele ei consecințe. Să tăiem, nu știu ce. Ok, o să tăiem. Și tăiatul nu poate să fie făcut așa, otova.

Comasarea instituțiilor, restructurarea bugetelor. Dan Mihalache: „Astea sunt soluții de țări în pragul falimentului, de America Latină.”

I.V.: Și comasarea instituțiilor, să le desființăm pe unele, după ce ne-am străduit în ani să le înființăm.

D.M.: Eu am auzit inclusiv din astea, variante, cum să spun eu, halucinante de genul, să impozităm toate tranzacțiile de pe piață. Astea sunt soluții de țări în pragul falimentului, de America Latină. Parcă spunea cineva că asemenea idei erau prin Venezuela undeva, când Venezuela era în pragul falimentului.

Dan Mihalache despre reforma bugetară: „Eu n-am auzit opinii consolidate din punct de vedere economic sau o dezbatere pe tema asta. O dezbatere, dar nu așa.”

I.V.: Acum e modelul de la Buenos Aires. Tot pe acolo.

D.M.: Da, până la urmă, haide totuși să ne gândim la lucruri mai deștepte. Sigur, ai un deficit foarte mare, dar nu poți nici să unim CNA cu ANCOM. Păi, stați un pic. Aici e vorba de instituții pe care tu le-ai înființat pe anumite modele europene. Și care ți-au fost cerute de... și una este piața de reglementator în domeniul comunicațiilor și alta este CNA care e o instituție care se ocupă de conținutul audiovizualului, nu de un reglementator de piață. Sunt niște idei care se aruncă. Tot așa foarte, foarte facile. Eu n-am auzit opinii consolidate din punct de vedere economic sau o dezbatere pe tema asta. O dezbatere, dar nu așa. Trebuie să tăiem, să reducem cheltuielile. Știm că trebuie să reducem cheltuielile. Dar trebuie să reducem cheltuielile cu înțelepciune. Nu știu dacă statul este prea mare. Probabil că resursele statului sunt alocate incorect. Dacă luăm, de pildă, numărul angajaților din sectorul public în România, nimeni nu spune că este pe media UE. Nu e mai mare decât UE, nici mai mic decât media. În interiorul acestui număr, probabil că se pot distribui mai binele resursele. Sunt foarte multe lucruri care, mă rog, sunt într-un fel sau altul dezamăgitoare. Și care țin și de calitatea elitei politicii românești. Elită, când spun elită, nu spune în sens valoric, cum înțelege lumea. Ci în sensul grupului de oameni care conduce societatea. Eu îți recomand să faci un exercițiu interesant. Să iei componența Parlamentului și a variilor Guverne ale României din 1990 și până acum și să faci un studiu comparativ privind studiile universitare. Unde s-au făcut, la ce vârstă și cum s-a modificat.

I.V.: Din 1990, până astăzi. Un exercițiu interesant.

D.M.: Da, și cum s-a modificat. Cum s-a modificat raportul dintre oamenii care aș au făcut școala la vreme și școli solide și oamenii care nu. O să vezi, așa, un fel de degradare constantă.

De ce preferă Dan Mihalache termenul de restructurare celui de reformă? Dan Mihalache: „chiar și Ministerul de Externe și-a pierdut importanța, de prin 2004 încoace a devenit un fel de, hai să spunem, minister periferic”

I.V.: Ai deschis recent un subiect, un câmp de discuție, prin niște materiale pe care le-ai publicat despre reformă, despre restructurarea politicii externe românești.

D.M.: Nu i-am spus reformă, ci restructurare.

I.V.: Restructurarea, restructurarea politicii externe, un foileton. Pentru că ești diplomat, ești ambasador în Cipru, ai fost în Marea Britanie,  ambasadorul nostru la Londra. Ce feedback ai la materialele pe care le-ai publicat?

D.M.: Sunt mulți dintre colegi, fie din externe, fie din mediul politic, fie din mediul academic, care mi-a spus, da, ai dreptate, trebuie făcut ceva, ai câteva idei, eu mai degrabă am făcut un exercițiu punând pe hârtie observațiile mele de mai mult de un deceniu, înainte de a fi ambasador am fost șeful administrației prezidențiale, am fost și în guvern, am fost și parlamentar și în prima serie de europarlamentari români, deci am o perspectivă și de sus în jos și de jos în sus și din afară spre zona diplomatică și din zona diplomatică acum spre în afară. Ceea ce pot să remarc e unu: cumva, chiar și Ministerul de Externe și-a pierdut importanța, de prin 2004 încoace a devenit un fel de, hai să spunem, minister periferic în ceea ce privește...

I.V.: Ai făcut o comparație care mi-a plăcut, dar cu o plăcere tristă, cu Ministerul Culturii, spui că alături de Ministerul Culturii, a pierdut din ponderea pe care o aveau.

D.M.: Bun, și Ministerul Culturii are o temă știi, pentru că cineva m-a criticat, un om apropiat mie mi-a spus,  deci spui tu așa că Ministerul Culturii n-ar fi important? Nu m-am referit, nu...

Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe, în picaj. Algoritmul politic bate competența în numirea miniștrilor

I.V.: Spui că nu mai este, spui că și-a pierdut importanța. Făceai o similitudine.

D.M.: Pentru că eu am fost martor la tot felul de sau, știu de cum merg negocierile între partide și negocierile se fac la paritate. Primul e cu Ministerul de Finanțe, că e obsesia că acolo sunt banii, al doilea e cu Ministerul care merge la negociere de regulă cu Ministerul transporturilor că și acolo sunt bani și cu Dezvoltarea, Mediu și Dezvoltare, adică, și după aia se duce tot mai jos în jos în jos, până apare la paritate; Externele... s-a creat și ideea aceasta, că e o prerogativă a Președintelui. E o prostie până la urmă pentru că nu este o prerogativă a Președintelui. Numirea Ministrului de Externe ar trebui să fie la nivelul unui număr doi într-un guvern cum e în țările normale, cum e în Ungaria, cum e, nu știu, să vă dau alte exemple, în SUA, secretarul de stat, Ministrul de Externe este al doilea om după președinte și chiar înainte ca importanță a vicepreședintelui depinde, mă rog, și de profilul personal. Cultura nu face excepţie de la acest lucru pentru că îmi pare foarte rău, dar indiferent de alocările pe organizaţii, pe cum să spun eu, că trebuie să dăm satisfacţie şi filialelor, nu ştiu, care câştiga alegerile.  Trebuie să existe...

I.V.: Algoritmul politic...

D.M.: Algoritmul intern de partid.

I.V.: Care e subiectiv.

D.M.: Nu poți să pui ca ministru al Culturii naționale...

I.V.: Că îți spune filiala nu știu care că vreau un minister, și pentru că nu poți la Finanțe sau la Dezvoltare îl pui la Cultură.

D.M.: Să dăm la Suceava ceva, sau la Hunedoara sau la... nu ştiu ce...

I.V.: Ne uităm pe hartă, sau unde cere harta.

D.M.:  Să ne-amintim, totuşi, în anii 90-2000 miniștri ai Culturii au fost personalități ale Culturii naționale, doar să ne-amintim de Răzvan Theodorescu, Dumnezeu să-l odihnească. Chiar și tu ai fost ministru al Culturii venind dintr-o zonă culturală.

I.V.: Și asumat politic, în acelaşi timp dar, dar m-am străduit şi cred că în bună măsură am reușit să nu mă gândesc la stânga sau la dreapta, adică am luat, am încercat să iau măsuri corecte pentru domeniu.

D.M.: Acum noi ne putem pune întrebarea, nu avem oare nevoie şi de o politică naţională a culturii, sau ministerul Culturii este o chestie care se gândeşte cum să scăpăm mereu de toate muzeele, să le dăm la autorităţile locale şi să mergă pe o zonă din asta de finanţare...

I.V.: La un moment dat în Guvern, pentru că vorbeai de pondere şi de influenţa pe care o are ministrul de Externe față de cel al Culturii, ministrul Culturii ajunsese ultimul la masa guvernului, mai avea un pic şi stătea pe holul guvernului, lua un taburet acolo şi stătea şi eventual era chemat din când, pentru un aviz.

D.M.: Dacă.

Poezia pe care România o spune de 15 ani: SUA, NATO, UE. Dan Mihalache: „Apar spaţii de oportunitate pe care pe care România ori nu le remarcă ori trece pe lângă ele.”

I.V.: Tu spui că la Externe în ultimi 20 de ani s-a pierdut din influenţa ministerului, s-a pierdut şi din influenţa ministrului.

D.M.: Exista şi teoria diplomatului tehnocrat, care stă cumințel şi care a avut şi părţi pozitive, dar a contribuit pentru că dacă nu ai o viziune şi un cuvânt de spus este foarte greu să te baţi pentru un interes al României din perspectiva politicii externe; şi asta s-a reflectat într-o formă sau alta şi în lipsa de dinamism ideatic la nivelul politicii externe. Că am învățat şi asta e, să spunem, tema, importanţa în guvern şi în arhitectura statului, o temă, reconfigurarea, nevoia de reconfigurare conceptuală e o altă temă. Noi am învățat 15 ani o poezie: politica externă românească stă ancorată între piloni - parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la UE și apartenența la NATO. Foarte corect şi eu cred că aceste trei direcţii trebuie menţinute, dar n-am mai făcut un efort de creativitate dincolo de această retorică, nici în ceea ce privește consistența pe care trebuie să o dai, că e vorba de parteneriatul strategic, că e vorba de apartenenţa la UE sau de NATO, consistență în interiorul acestor direcţii, nu abandonați aceste direcţii, ca să fiu bineînţeles, nici dincolo în ceea ce priveşte a înţelege dinamica unei lumi unde, iată, schimbările au rost, au loc cu foarte multă rapiditate. Apar spaţii de oportunitate pe care România ori nu le remarcă ori trece pe lângă ele.

Dan Mihalache: „Deci România a fost în stare în anii `70 să faciliteze dialoguri între SUA şi China, dar nu mai e în stare în zona democratică să joace niciun fel de rol?”

I.V.: Care ar fi o direcţie unde ar trebui să ne concentrăm în interiorul acestor trei axe, aşa cum le-ai definit?

D.M.: Acum deja va fi o temă de serioasă reflexie şi de fixat o atitudine pe ceea ce ar putea înseamnă în viitor, o fractură în relaţia transatlantică, cea care în prima jumătate a anului a fost oarecum observabilă. Și tu poți să joci un rol, poţi să fii un interlocutor în UE pe tema, să zicem, reformei în direcţia pe care trebuie să o urmeze UE, care are şi ea problemele de coeziune internă. Poţi să fii în acelaşi timp un vector în dialogul transatlantic sau poţi să fii un vector în dialogul cu alte spaţii, cum ar fi cu o zonă pe care noi am abandonat-o din interacțiuni pe care eu le înţeleg mai greu sau mă rog, înţeleg, dar nu le accept neapărat, a fost dialogul nostru tradiţional cu China. Deci România a fost în stare în anii `70 să faciliteze dialoguri între SUA şi China, dar nu mai e în stare în zona democratică să joace niciun fel de rol, şi atunci dialogul acestui rol românesc se substituie unor ţări care nu au avut niciodată nici un fel de mare relaţie tradiţională, şi mă rog, Orientul mijlociu, zona africană, care e un spaţiu de competiţie, noi nu știm nimic despre lucrurile astea, nu exploatăm nici un fel de tradiţie pe care am construit în ultimul secol cu zonele acestea. Sunt multe lucruri care după părerea mea ar trebui să facă...

Restructurările instituționale, măsuri cu sens?

I.V.: America Latină pare un continent pe care l-am abandonat.

D.M.: Da, corect, până la urmă sunt multe lucruri care pot să facă obiectul unei reflecții, lucruri care fac loc unor schimbări de politică, repet, păstrând lucrurile în direcţiile importante în interiorul acestor direcţii sau adiacent acestor direcţii sau încercând să joci un rol pe organizaţiile din care faci parte, care ar trebui făcute, dar nu îmi dau seama în ce măsură va exista o apetenţă, o tematică. Mie mi se pare că schimbarea de putere, respectiv un nou președinte, şi ceea ce înseamnă un guvern nou, nu, ar fi un moment de a determina şi o reflecție şi o restructurare pe zona politicii externe, inclusiv în a face schimbări instituţionale, a unifica instrumentele de politică externă sub o comandă unică, minister, atașaţii economici cu Agenţia Română de Investiţii sau cum se cheamă acum ARICE?

I.V.: Ce beneficii pot fi? Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior.

D.M.: Care ar trebui să fie fostul departament de comerţ exterior, dar din păcate asta se întâmplă în România, noi facem, o inventăm, vrem să inventăm un tun de mare calibru, după care ne sabotăm între noi şi iese un pistol cu apă; aşa s-a întâmplat şi cu aceasta Agenţie de comerţ exterior, care trebuia să... toţi atașaţii economici sunt în prelungiri, 30 de posturi nu sunt ocupate în toată lumea, şi alea care sunt ocupate sunt un fel de așa, oamenii care stau pe acolo şi n-au targeturi, nu au indicatori de performanţă, nu au obiective foarte clare, ce vrem noi de la ei? După aceea, o zonă pe care o cunoști foarte bine, vorbim de componentele diplomației culturale.... diplomația culturală, ICR-urile.

ICR la ministerul Afacerilor Externe? Ce spune Dan Mihalache

I.V.: O altă instituție care în forma care funcționează acum e departe de a face ce trebuie.

D.M.: ICR-ul eu nu îl înțeleg foarte bine. Mă rog, ştiu toate istoria cu președinția, s-o luăm de la președinție, s-o ducem la Senat, să numim... bun, nu e un model funcţional.

I.V.: E limpede că trebuie să fie reașezat. Tu propui să fie în structura ministerului de Externe.

D.M.: E normal, în primul moment trebuie să definim ce vrem noi de la ICR, adică vrem, ICR cui se adresează? I se adresează diasporei?

ICR, entertainer pentru diaspora? Dan Mihalache: „statul român nu are o politică în domeniul culturii.”

I.V.: Aici e una dintre marile erori, ICR a fost creat pe modelul institutelor culturale British Council, Institutul Francez, Institutul Goethe, Institutul Cervantes, pentru a reprezenta cultura română în străinătate, nu în diaspora.

D.M.: Eu sunt de acord cu tine, dar mi se pare că în ultimii ani suntem mai interesați de diaspora. Să vină nu ştiu cine să cânte la diaspora şi noi finanţăm chestia, foarte bine, dar am pierdut ideea asta de a prezenta cultura română în mediile externe pentru că asta ar fi scump. Bun, nici nu ştim noi acum, între noi fie vorba, ce trebuie să prezentăm pentru că de aici şi ne întoarcem la discuţia despre faptul că politica, că statul român nu are o politică în domeniul culturii.

Dan Mihalache critică lipsa de motivare a angajaților din diplomație din pricina salariilor modeste: „Deci nu se poate face acţiune externă şi diplomație fără bani. Nu trebuie atât de mulţi bani cât se imaginează”

I.V.: Sunt prestări servicii. Fiecare se ducea acolo cu un proiect, primeşte finanţare, mai mare, mai mică, oricum pe bugetul pe care îl are ICR în acest moment, el nu poate funcţiona la un nivel, la nişte cote performante pentru secolul acesta, bugete derizorii, în capitale importante ale lumii, care nu ajung decât pentru mentenanţa clădirii şi pentru salarii, în niciun caz pentru proiecte mari. Sunt proiecte mici şi medii, nu mai au anvergură. Lipsesc proiectele mari care să definească şi un profil cultural al unei ţări.

D.M.: Asta e o temă la care politica trebuie să dea un răspuns, noi vrem să proiectăm... niciodată nu vor fi suficient de mulţi bani la buget, dar dăm, aşezăm dimensiunii externe o importanţă sau mergem aşa, cam cu cât e şi mai tăiem câte ceva şi... pentru că până la urmă, atâta vreme cât sunt statistici care s-au făcut, bugetul alocat de Ungaria, o ţară la jumătatea dimensiunii noastre, este de 2 sau de 3 ori mai mare pentru politica externă decât al României, ai o problemă. În momentul în care tu vrei să faci cariera diplomatică atractivă, dar salariul de intrare, în ministerul de Externe este echivalentul sau e mai mic decât al unui vânzător de la Kaufland sau de la nu ştiu, nu vreau să facă reclamă la supermarket, ai o problemă, asta este, deci nu se poate face acţiune externă şi diplomație fără bani. Nu trebuie atât de mulţi bani cât se imaginează, merge, trebuie să ai instrumente, noi suntem legați de mâini și de picioare şi după aceea ne întrebăm de ce nu avem succes şi alții au. Ori au mai mulți bani, ori investesc mai cu înțelepciune.

I.V.: Tu vorbeşti despre refacerea unei structuri care a existat în 1997, acel consiliu al miniștrilor de externe, şi eu mă gândeam la o chestiune similară în ministerul Culturii. De ce s-a abandonat ideea, fiecare vine cu lumea lui, lumea începe mereu de la zero cu cel care ocupă o anumită funcție?

D.M.: Probabil că există și zona asta de explicații, e și cu un anumit confort, sigur, când ai de a face cu oameni de calibru, trebuie să ai și răbdare, să consacri și timp, să înțelegi și sensibilități. Unii sunt capabili să gestioneze asemenea relații, alții nu.

Dan Mihalache: „Astăzi, să fii ministru în Țara Românească nu mai e mare scofală, ca să spun așa.”

I.V.: Mecanismul de funcționare al ministerului, al ministerelor, pentru că ai fost secretar general adjunct în guvern la un moment dat, cam de când datează, cam după ce logică noi acționăm, avem o viață internă a guvernului, a ministerelor în 2025? Cam cu câți ani în urmă, de fapt, este acest mecanism de funcționare a ministerelor, fondat și creat?

D.M.: Asta e o întrebare interesantă.

I.V.: Ministerele funcționează după logică în contrattimp cu timpurile de azi. Și mi se pare că o parte din lipsa de performanță vine de aici.

D.M.: Vine și de aici. Vine și din multitudinea de reglementări care uneori mai mult au complicat lucrurile. Și mai ales vine din, cred eu, este o teză pe care o propun, din degradarea succesivă a importanței calității de ministru. Astăzi, să fii ministru în țara românească nu mai e mare scofală, ca să spun așa. Nu e o încununare profesională. Mai ales pe fondul, cum să spun eu, schimbărilor frecvente și a acestui sistem imbecil în care toate partidele, ca a fost vorba de PSD, PNL, PDL și așa și mai departe, au început să aducă reprezentanți, să folosească funcția de ministru ca un fel de premiu dat organizaților. Vrea Suceava să aibă un ministru. Pune un ministru al Culturii, nu e vorbă că el, mă rog, nu vreau să comentez.

Impredictibilitatea sau instabilitatea puterii? Dan Mihalache: „Eu, cât am fost la Londra, am primit șase miniștri ai Apărării. Mărturisesc.”

I.V.: Județe, punem degetul pe hartă și alegeam.

D.M.: Și atunci sigur că, prin faptul că oamenii vin în fruntea acestor ministere, instituții, fără o lumină, un prestigiu profesional indiscutabil. Și mai ales că au o durată de viață care cred că undeva pe medie a ajuns undeva la șase luni. Eu, cât am fost la Londra, am primit șase miniștri ai Apărării. Mărturisesc.

I.V.: Și nu ai stat foarte mulți ani.

D.M.: Am stat vreo cinci. Mărturisesc, cel puțin într-un caz, eu nu mai țin minte cum îl chema pe Domnul acela, care a venit ca ministru al Apărării.

Politica personalului: „Iau concediu fără plată trei luni. În trei luni pleacă ministrul, nu plec eu.”

I.V.: Dacă nu ții minte, nici nu putem să spunem cine e.

D.M.: Da. Și atunci și aparatul care, uneori, pare o vechime... Lasă, domnule, că asta vine și pleacă, noi rămânem aici. Și dacă cineva vrea să facă schimbări și tu știi foarte bine că sunt și situații din astea, te trezești că oamenii nu vor să execute. Și dacă începi să pui presiune pe ei, iau concediu. Iau concediu fără plată trei luni. În trei luni pleacă ministrul, nu plec eu.

I.V.: Implementează tu programul de guvernare pe care l-ai fetișizat și l-ai pus așa, pe pereții ministerului, să văd cu cine faci astea.

D.M.: Lasă, că îmi iau concediu și până termin eu concediul...

Mărturie în exclusivitate a lui Dan Mihalache: ce îi reproșează lui Klaus Iohannis? „Faptul că nu și-a folosit mandatul pentru a preîntâmpina aceste derapaje în ceea ce privește funcționarea sistemului politic.”

I.V.: Crezi că o să trăim în România ziua în care autoritatea profesională.... Într-o lume normală, vorbind de un ministru, sau de o poziție înaltă în stat, ar trebui ca autoritatea profesională, ce reprezinți tu în fața domeniului respectiv să conteze mai mult decât fidelitatea față de șef. Crezi că va conta? Vom trăi ziua aceea?

D.M.: Din păcate nu sunt foarte optimist. Pentru că tendința nu e aceasta, pozitivă, tendința e dimpotrivă de a merge.... Și aici ar fi rolul, cum să spun eu, al președintelui României, ca și depozitar al voturilor unei părți, sau al celor mai multe opțiuni dintr-o societate, de a seta standarde, de a imprima o direcție, de a corecta prin atitudine publică o tendință. Eu nu mă refer la exercițiul strict constituțional al mandatului prezidențial, care e reglementat, ce poate să facă și ceea ce nu poate să facă președintele. Președinte nu e un doar unul care poate emite decrete, trimite legi la reexaminare sau conduce politica de securitate și externe. Președintele trebuie să seteze standarde, să apostrofeze, dacă vrei să spunem așa, derapajele, să conducă sistemul politic cu delicatețe, dar cu fermitate, spre o anumită direcție, care să fie direcția valorică pozitivă, să discute cu sistemul politic. Să spună sistemului politic că anumite lucruri nu sunt acceptabile. Cam așa văd eu. Eu nu am spus niciodată nimic despre mandatul fostului președinte, pentru că am lucrat cu el. Poate e prima dată când mă exprim aici la tine la podcast cu un anumit comentariu. Și a fost o atitudinea mea, asumată, de a tăcea din gură până la finalul mandatului său. Dacă eu îi reproșez ceva președintelui Iohannis, nu e nici că nu știu ce avion, și alte lucruri care sunt mai jucy, așa, mai atractive. Ci faptul că nu și-a folosit mandatul pentru a preîntâmpina aceste derapaje în ceea ce privește funcționarea sistemului politic.

I.V.: Crezi că o parte din explicațiile pentru ce am avut la ultime alegeri, vine și din această absență, din această tăcere, din această neimplicare?

D.M.: Poate să vină, dar vine și din înțelegerea foarte superficială a calmului, ca să spun așa. Pentru că noi am instaurat un calm artificial al societății, un fel de, hai să ținem capacul pe oală.

Dan Mihalache despre modelul de bunăstare românească: „Eu nu cred că românii au trăit mai bine în ultimul secol, decât au trăit în ultimii ani”

I.V.: Să fie liniște.

D.M.: Să fie liniște, dar nu am realizat că sub acest capac oala fierbea. Și ce să vezi? Când s-a ridicat un pic capacul la alegeri, oala a dat pe din afară, pentru că nu pot să lași, cum să spun eu, că nu simți acumularea unei anumite presiuni și tensiuni sociale, pe care tu n-ai eliberat-o. E foarte interesant ce s-a întâmplat, pentru că dacă te uiți la votul dat anul trecut și în acest an, el nu este un vot generat de situația economică. Eu nu cred că românii au trăit mai bine în ultimul secol, decât au trăit în ultimii ani. E de ajuns să vedem, să nu uităm pe stradă, în magazine, în restaurante, în cifrele care indică consumul, în mașinile scumpe care circulă prin orașele României, de aici și până la Certez, în Satu Mare, de concedii, de faptul că toată lumea pleacă ba în Grecia, ba în Bulgaria, ba în...

Nemulțumirea axiologică a electoratului: „nu ne place cum arătați voi, cei care ne conduceți.”

I.V.: Și atunci, din ce vine nemulțumirea?

D.M.: Dintr-o chestiune chiar valorică, în care oamenii au zis că nu ne place de voi, cum ne conduceți, că voi v-ați dat mâna peste capul nostru și credeți că noi suntem tâmpiți, ca să vulgarizez un pic, și nu ne place. Și nu ne place cum arătați voi, cei care ne conduceți.

Dan Mihalache: „Politicienii nu pot să fraierească publicul la nesfârșit. Nu se poate. Oamenii au instincte”

I.V.: Nu ne simțim reprezentați de voi.

D.M.: Da. Asta e o chestiune care, printr-un dialog cu forțele politice, putea să fie preîntâmpinată. Poți să pui tot felul de, cum se spun, oamenii de slabă calitate în fruntea țării. Publicul simte lucrurile astea. Degeaba ne iluzionăm că noi putem, politicienii nu pot să fraierească publicul la nesfârșit. Nu se poate. Oamenii au instincte. Chiar dacă nu au raționamente foarte sofisticate, elaborate.

I.V.: Instinctul...

D.M.: Bă, ăla e slab, ăla e fals, ăla e... Asta este.

I.V.: Asta nu se rezolvă în consultanță, nu?

D.M.: Nu, nu. Și nu se rezolvă doar prin fraze frumos meșteșugite.

Teme fetiș ale agendei de restructurare a României. Dan Mihalache: „Politica românească a devenit un soldățel care execută ordinele unora și altora”

I.V.: Spui într-unul din articole tale recente, că inclusiv mișcarea suveranistă, suveranismul românesc, a fost alimentat, cândva, și de această lipsă, a viziunii și unui tip de gândire strategică în planul politicii externe.

D.M.: Pentru că oamenii au avut sentimentul că, politica românească, e asta și alimentat, dar are și o doză de... cum se spune de consistență, că politica românească a devenit un soldățel care execută ordinele unora și altora, care n-ai nimic de spus în U.E., n-ai nimic de spus în NATO, și în fine, nici americanii nu ne dau foarte multe lucruri.

I.V.: Reconstrucția Ucrainei poate fi un alt subiect.

D.M.: Ucraina a fost de asemenea, noi nu am spus niciodată publicului de ce și cât am făcut pentru Ucraina. Asta a fost o decizie pe care eu sincer să fiu nu am înțeles-o foarte bine, de ce nu am fost mai transparenți în legătură cu sprijinul acordat Ucrainei, dar și cu ceea ce cerem Ucrainei în contrapartida acestui sprijin.

Dan Mihalache despre privilegiile care traduc discriminarea pozitivă a diasporei: „Avem curajul să spunem chiar dacă ne urcăm diaspora în cap, că nu e normal ca în străinătate să nu se plătească taxe pentru acte și în România, da?”

I.V.: Cum te simți după niște ani, în politică și în diplomație, ești mai acasă, ești mai confortabil în diplomație sau în politică după acest traseu? Unde ești mai liber?

D.M.: E o întrebare la care merită să reflectez mai mult. Mie-mi place politica și, mă rog, uneori consum foarte mult timp, urmărind, citind, enervându-mă, considerând că eu aș face lucrurile altfel, sau aș avea ceva de spus și, mă rog, câteodată, suferind în urma unui anumit tip de tăcere pe care ți-o impune calitatea diplomatică, pentru că altfel, ca să mă exprim așa, dacă aș avea libertatea deplină de a vorbi pre mulți aș popi, cum s-ar spune. Pe de altă parte, munca diplomatiă îți oferă satisfacții, vezi că rămâne ceva în urma ta, ceea ce nu întotdeauna se întâmplă în politică și, oricum, mediul, să spun așa, de contacte în care te învârți, mediul diplomatic în străinătate, de business, e un mediu mai plăcut. Din păcate, politica în România are foarte mult cum se spune, conformism electoral, dacă se poate spune așa, să nu spunem lucruri care nu dau bine sau care pot să pună chiar și în perioadele interelectorale, când oamenii ar trebui să fie mai asumați... Nu știu, avem de pildă, eu nu pot să fiu așa, îți dau un exemplu, avem curajul să spunem chiar dacă ne urcăm diaspora în cap, că nu e normal ca în străinătate să nu se plătească taxe pentru acte și în România, da? Adică dacă eu vreau să fac o procură în România, mă duc la notariat și plătesc un milion jumate, sau nu știu, dacă o fac la Szeged în timp ce îmi iau niște salam de la supermarket nu plătesc bani. Dau un exemplu, nu știu, e normal de pildă, ca în România să se voteze o zi și în diaspora, trei zile? Adică cât de departe mergem noi cu această discriminare în mod evident pozitivă? Nu-i cam mult? Îți dau un exemplu de temă pe care eu am ridicat-o în diverse conclavuri, ca să spun așa, politice și diplomatice, hai să nu ne atingem de chestia asta că pierdem voturi. Uneori trebuie să spui lucruri sau să faci lucruri care în mod evident vor nemulțumi o parte din societate. Să luăm de pildă reforma sau dăm un alt exemplu, toată lumea preferă să treacă sub preș reforma administrativ teritorială. Toată lumea e de acord că...

Mentalitatea partidelor istorice, partide de primari. Dan Mihalache: „primarii s-au ales bine-mersi și voturile nu s-au mai dus și la partide”

I.V.: Uite că nu prea... și în orice caz nu se face.

D.M.: Dar toată lumea zice că nu e momentul, că acum nu e momentul, că primarii, că se vor supăra, că nu ne mai votează, eh, și ce au demonstrat alegerile parlamentare și prezidențiale, că primarii s-au ales bine-mersi și voturile nu s-au mai dus și la partide, și că tot aia e, și cu primarii și fără primari. Mitologia partidului bazat pe primari și primarii care aduc voturi, cum ne-au explicat și PSD-ul și PNL-ul, cum intră cei doi candidați în turul doi, nu s-a materializat, că au 1.200 de primari liberalii și 2.000 de primari social-democrații, nu s-a verificat.

Dan Mihalache, provocare pentru mediul politic: „să mai faci lucruri sau să spui lucruri care, sigur, nu vor crea doar fericire.”

I.V.: De 2 ori.

D.M.: De 2 ori. Deci ori ne adaptăm și uneori adaptarea înseamnă să abandonezi conformismul electoral, să spui numai lucrurile pe care vrea să le audă publicul și să mai faci lucruri sau să spui lucruri care, sigur, nu vor crea doar fericire.

I.V.:  În exercițiul tău public, în politică sau diplomație, care e momentul tău de avangardă, momentul în care Dan Mihalache e avut un rol decisiv de care este mândru și astăzi?

D.M.: Nu știu, mi-ai pus o întrebare foarte, foarte, foarte complicată. Poate 2014? Nu știu, nu aș vrea să mă duc să spun ceva, ceea ce după aia aș regreta. Am nevoie de propriul meu proces de reflecție.

Dan Mihalache despre oamenii cu care a lucrat și ce a apreciat la fiecare dintre aceștia: „niciodată nu am lucrat cu cineva cu care nu mi-a plăcut”

I.V.: Din toți cei cu care ai lucrat, ai fost mai legat sentimental de cineva sau ți-ai asumat rolul public încercând să fii corect și cumva neutru în atribuțiile pe care le aveai? Cât a fost sentimentalism și implicare emoțională, și cât a fost pragmatism și decizie rațională în ceea ce ai făcut?

D.M.: Am avut diverse experiențe cu liderii care s-au succedat, pentru care am lucrat, sunt foarte diverse, sunt oameni pe care i-am respectat pentru forța lor și echilibrul politic, și greutatea lor, cum a fost Președintele Iliescu, sunt oameni la care am apreciat foarte mult mobilitatea, intelectul, capacitatea imaginativă, managementul, cum a fost premierul Năstase, sunt oameni cu care am fost aproape pentru onestitate, cum a fost Crin, sunt oameni pe care i-am respectat pentru soliditate, cum a fost Președintele Iohannis. Mi-e greu să dau.... e o lume, oricum, în care întotdeauna am lucrat cu oameni cu care mi-a plăcut să lucrez, niciodată nu am lucrat cu cineva cu care nu mi-a plăcut.

I.V.: A fost vreun moment când te-ai enervat și-a zis, nu mai pot să stau, nu mai e locul meu aici?

D.M.: Au fost momente. Rămâi pentru dorința de a face, nu pot să fiu, nu fac parte dintre cei care asistă pasivi, întotdeauna simt nevoia de a gândi, de-a spune, de-a scrie, până la urmă sunt foarte mulți care zic, da, ce te-ai apucat să faci chestia asta pentru că oricum nu contează? Contează, rămâne un benchmark acolo, o bornă.

Dan Mihalache, verdict despre România: „Societatea e obosită de reforme!”

I.V.: Eviți cuvântul reformă și-l preferi pe cel de restructurare.

D.M.: Societatea e obosită de reforme, reforme, reforme, nu este tot reformat de 30 de ani încoace da, e nevoie de, hai să zicem, de reexaminarea unor mecanisme, de a vedea ceea ce funcționează.

Ce îi lipsește României? Dan Mihalache: „Simplificarea!”

I.V.: Care ar fi restructurarea esențială, care ar fi restructurarea de care are nevoie România astăzi? Cea mai importantă dintre ele, dincolo de un sector sau altul?

D.M.: Funcționarea statului. Simplificarea. Noi am produs foarte mult legislație, am complicat anumite lucruri, am făcut importuri de modele, unele s-au dovedit fezabile, alte nu s-au dovedit viabile, unele s-au potrivit societății românești, altele nu, mă rog, eu am așa o perspectivă foarte... a unei nenorociri întregi, cum să spun eu, uneori nu mai funcționează, nu știu de pildă, ca să detașezi un om, îți dau un exemplu, minor, să detașezi un om de la o instituție a statului, a ministerului de Externe, unde ai o criză de personal, mai ales pe zona consulară, trebuie să nu fie funcționar public, să fie contractual. De ce, Dumnezeu, să fie contractual, nu e tot un angajat al statului? Că scrie, nu știu unde, nu știu ce, în fine. Cred că e nevoie de o simplificare și funcțională, și repet, examinarea unor modele, nu știu, avem nevoie de poliție locală, sau nu avem nevoie de poliție locală? Și de ce poliția locală are mașini mai bune decât poliția națională, dar în fața poliției locale București s-au luat unii la bătaie și n-a ieșit nimeni să întrebe nimic. Alte lucruri de genul ăsta. Ți-am dat exemple, poate nu cele mai fericite, dar până la urmă sunt lucruri de putem vorbi. Sau pentru că vorbim tot de poliție, nu știu, e normal că am demilitarizat, ca dimineața ei să fac pe polițiștii și seara urlă în fața guvernului? Sindicatul! Ce fel de structură de autoritate publică e asta?

I.V.: Mulțumesc mult pentru acest dialog și în final aș vrea să te rog să adresezi un gând, o urare, un îndemn celor care urmăresc podcastul meu, Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.

D.M.: Să urmărească în continuare, pentru că este un spațiu al dezbaterii, un spațiu intelectual, și asta este cel mai important bun câștigat al podcastului tău.

I.V.: Mulțumesc mult!