Alina Mungiu-Pippidi: Ce e de învățat din ridicarea MCV

Când m-am mutat în Germania acum cincisprezece ani am avut probleme cu radarele și cu semafoarele. Cu primele, ca șofer: erau peste tot, mai ales la țară, în ce fusese DDR. Nu era alee de copaci între două sate fără un radar ascuns care să te prindă dacă depășeai șaptezeci de kilometri pe oră. Nu existau trei case, cu aer oricât de părăsit, în care la orice oră să nu meargă un radar care să îți trimită acasă o amendă și la 31 de km pe oră. Dar marea mea lecție mi-am luat-o de la semafoare ca pieton. Aveam obiceiul să trec strada pe roșu dacă nu se vedea nici o mașină. De multe ori am făcut-o. Dar o dată din zece m-am trezit că alți pietoni mă ceartă dacă fac așa ceva. De regulă, cei cu copii de mână. Păi dacă un adult face așa ceva, noi cum mai învățăm copiii ce e bine și ce e rău? De atunci m-am prins și dacă e vreun copil pe acolo nu trec strada pe roșu. Dacă nu e și nu se vede nici o mașină, trec, asta e. Văd cu spaimă că unii se iau după mine când fac asta. Și văd totdeauna cine e străin și cine e german, ceilalți străini cam fac la fel ca mine. Ba chiar am remarcat că orașul a devenit mult mai cosmopolit, prin centru sunt mai mulți oameni acum care trec pe roșu decât oameni care așteaptă cuminți la semafor.

Oamenii aceștia cuminți, care respectă regulile și își cresc copiii în spiritul a ce e drept, fără indulgență- tot copilul german care cade cu bicicleta, poate fi și turc la origine, dacă e mic, plânge degeaba, că mama îl lasă până se culege de pe jos singur, fără să se uite la el, iar dacă e mai mărișor se simte jignit dacă îl întrebi dacă s-a lovit. E greu, când vii din lumea noastră unde copii sunt cocoloșiți și învățați să fie auto-indulgenți, să te obișnuiești cu vederea acestui tratament, dar menirea lui e să crească oameni întregi, autonomi, capabili să se respecte pe ei înșiși și pe cei din jur. Și le cam iese. Felul în care s-a purtat lumea la pandemie a fost extraordinar. Sper să nu mai vină vreo pandemie, dar dacă am de ales în ce cultură să o petrec dacă vine, aceea e. Și totul s-a făcut prin cooperare, prin consens, fără amenzi.

Pentru populația aceasta de votanți – germani, olandezi, etc- a existat un mecanism de cooperare și verificare pe problema corupției și justiției pentru România și Bulgaria. Pentru că, deși motivul pentru care noi am intrat în Europa a fost geostrategic (ministrul german de externe de la acea vreme, Joschka Fischer a explicat clar că Balcanii trebuie stabilizați și că lărgirea Europei e în interesul național german- la fel stau lucrurile și azi, când negociază pentru aderare state capturate prin excelență, Albania și Muntenegru) tot era rezistență din partea votanților la ideea că oameni ca noi, care nu respectă reguli și sunt învățați cu șpaga și nepotismul vor intra în UE. Toate țările au avut acest mecanism inclus în tratatele de aderare, dar pe o durată foarte scurtă și nu pe această problemă specială (în cazul în care ceva ar fi mers rău după aderare). Dar în cazul nostru a durat cincisprezece ani. Menținerea sa devenise o formă clară de discriminare, mai ales după ce Comisia Europeană adăugase noi ținte, absurde, ca eliminarea totală a corupției la nivel local (să fim serioși, nu s-a reușit asta nicăieri în lume) în vreme ce se scuzau că scăpaseră situația din mână, spunând că nu e treaba lor că serviciile secrete au încălecat justiția, că asta nu făcea parte din ținte, și să ne descurcăm singuri.

Păi dacă ne putem descurca singuri pe problema asta, ne putem evident descurca și cu celelalte și așa și trebuie să facem. Nimeni nu poate fi ridicat de pe jos și periat de alții când cade. Trebuie să se ridice singur. Anticorupția noastră a fost serioasă când am făcut-o noi- de exemplu, când au fost băgați la pușcărie corupții din fotbal, care în multe țări din Europa zburdă fără a fi deranjați de nimeni- și nu cînd a fost comandată de la Bruxelles. Justiția noastră, care se ținea pe picioare și înainte de MCV, cînd am avut primele mele procese cu PSD, a rezistat politicului pentru că judecătorii, de la cei mai de rând la cei constituționali vor să fie autonomi și să decidă ei ce decid, nu că există rapoarte făcute în străinătate. Dacă justiția nu a evoluat mai mult este că noi- magistrați, școli de drept, barou, politicieni, societate civilă – nu am avut ținte clare și nu le-am urmărit. Dimpotrivă, țintele de la Bruxelles au inhibat orice mișcare reală de reformă, toată lumea s-a bazat că se ocupă MCV. MCV nu a avut însă nici mijloace, nici legături bune cu țara, nici o cercetare la bază, nici o consultare - decât extrem de limitată si superficială – când o fi fost ultima oară când experții MCV au făcut un grup focus cu oameni de afaceri? Deci nu e nici o pagubă că s-a încheiat. Cei care plâng pe la ușile Comisiei de la Veneția și în general populația de comentatori și politicieni care cred că s-a reformat vreodată o țară prin pâre la Bruxelles și intervenții externe sunt fie naivi, fie își urmăresc interesele lor. Nu fac decât să fie penibili, și ei, și țara. Cei de acolo vor să audă că rezolvăm ceva, nu că îi tot tragem pe ei de mânecă.

Era discriminare să mai aibă doar România MCV și e bine că s-a dus. Problemele din statul nostru de drept rămân însă, și se vor rezolva când societatea noastră se va hotărî să se coalizeze pentru a le rezolva, cum am mai făcut, și deci putem face. În teorie. Dar oricum alții nu o pot face pentru noi.

Discuția dacă e sau nu un succes al lui Iohannis e inutilă. Iohannis își propusese din 2014 să scape de MCV și să aducă țară în Schengen. Schengenul l-am scos eu din programul lui de guvernare unde era promis în șase luni, spunând că va mai dura ani și e o prostie să promitem ce nu putem livra. Despre MCV i-am scris un memo în ianuarie 2015 în care i-am spus că va fi înlocuit oricum de raportul pe statul de drept și că mai tare să ne temem de articolul 7 (care a făcut obiectul unei rezoluții a Parlamentului European sub Dragnea). Dacă a durat atâta, e că liberalii nu au reușit să câștige alegerile legislative și a urmat un circ de opt ani, până am avut mare coaliție - o recomandasem de pe vremea lui Dragnea. Când nu ne-am mai turnat unii pe alții și am cooperat la Bruxelles, am trecut în rând cu lumea. Cum e acel raport pe stat de drept nu contează - e un raport care contează mai ales ca pretext pentru încălcările pentru democrație, nu corupție, că pe corupție oricum se puteau tăia fondurile europene fără nici un raport. După ce am reclamat-o pe dna ministru Udrea la BXL, Comisia ne-a înghețat fondurile, de exemplu: la fel și bulgarilor, înainte să existe raportul pe statul de drept.

Nu e o mare victorie să scapi de MCV la opt ani după ce ți-ai propus, și numai de mână cu cel pe care îl demascai ca fiind dușmanul statului de drept, dar e mai bună ca o înfrângere. Doresc coaliției să îi iasă și Schengenul, contextul e just, acum e momentul, că nu se știe cât o să mai existe Schengen.

Dar românilor le doresc să se întoarcă la momentul când se vor reforma singuri și la Bruxelles se vor duce ca niște egali, nu ca niște copii, nedisciplinați și plângăcioși, care se bat pentru dreptul lor de fi tratați ca niște inferiori. Nu pentru Bruxelles ne trebuie un stat de drept, ci pentru copiii voștri.