Al Treilea Război Mondial

0
0
Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi liderul francez Francois Hollande FOTO AP
Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi liderul francez Francois Hollande FOTO AP

Încă o Transnistrie la porţile Uniunii Europene, un alt război. Este oare posibil ca cineva să creadă în minciuna planului de pace propus de Berlin şi Paris? Ucrainenii nu realizează oare că acceptând planul nu vor mai intra niciodată în UE?

„Acordurile de pace – după ce mor câteva mii de oameni – sunt greu de garantat, iar în acest conflict nici nu este prea simplu de imaginat cine ar putea să trimită trupe în căştile albastre ale ONU, fără a suscita alte acuzaţii de imixtiune a altor puteri în treburile interne ale Rusiei sau Ucrainei”. Analistul Marius Văcărelu, în interviul acordat pentru acordul de pace propus de Paris şi Berlin neacceptabil.

Acest acord este, din toate punctele de vedere, absolut fals, ipocrit, pro-rus, contrar intereselor şi valorilor europene, contrar politicii europene de pace şi stabilitate, grotesc faţă de ucraineni.

Incă o dată, deja, o întrebare stupidă: unde este Federica Mogherini, Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri externe si politica de securitate? Unde este "organul" presupus să se ocupe cu menţinerea păcii şi politica de apărare a UE? De ce trebuie ca iarăşi doi lideri europeni, nici măcar vreunul aflat acum la preşedinţia rotativă a UE, să devină emisari ai păcii? Falşi?

Este atât de evidentă dorinţa protejării intereselor lui Vladimir Putin, mersul spre ceea ce el îşi doreşte de fapt, încât, sincer, este de mirare că nu a fost invitat în tablou şi Viktor Orban! De fapt, atât liderul german, cât şi cel francez, plus cel maghiar, sunt susţinători făţişi ai politicii de la Kremlin. Lobbyiştii germani nu doresc stricarea relaţiilor cu Moscova, importanţi foşti politicieni au acum acţiuni în Gazprom, Franţa a construit şi va livra, nu foarte târziu, spre primăvară, două superbe nave de război Rusiei, iar despre Orban nici nu mai trebuie să vorbim. Manifestaţiile de la începutul lunii, de la Budapesta, spun totul despre lehamitatea pe care o resimt acum ungurii în faţa unui lider care susţine pe faţă politica lui Putin.

Kievul este singur, abandonat, minţit, după ce a înfăptuit mica sa revoluţie sub steagul Europei.

Kievul nu va fi ajutat cu arme, în timp ce ruşii nu au nicio jenă în a se servi din know-how-ul francez. Kievul nu va mai primi credite de la Fondul Monetar International dacă nu acceptă acest jalnic şi cumplit plan de pace. Cum putem explica acest lucru? Laşitatea şi jocul dublu jucat de liderii europeni, care acum încearcă să convingă America de sinceritatea planului lor - care, repet, îi oferă de fapt pe tavă lui Vladimir Putin exact ceea ce voia, încă o bucată din Ucraina, sub mirajul autonomiei bla bla - ne vor duce direct într-un Al Treilea Război Mondial.

Cât va mai dura până când statele europene rănite puternic de uriaşul rus în trecut, cele care nu cred în lacrimile Moscovei - Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, România ...- se vor rupe de UE, provocând astfel dezmembrarea unei minciuni de carton? UE nu are politică de apărare, UE nu există, UE are doar interese comerciale şi atât.

Cum va reacţiona România în cazul unui conflict major, declarat major, în care Ungaria se va alinia de partea Rusiei? Prinsă la mijloc, cu bazele ei americane, va fi o pradă, prima, a ruşilor. Va sta cuminte până Berlin îi va spune să...rabde? Calmă până când Parisul se va trezi din letargie? Ocupată iar?

Ştiu, scenariul pare apocaliptic, dar aşa au fost şi scenariile lui Hitler pe vremuri. Şi planurile lui Alfred Rosenberg. Nimeni nu a crezut şi nimeni nu a prevenit. UE se joacă prea mult cu focul în faţa unui lider rus care nu are nimic de-a face cu onoarea şi valorile europene. Europa nu contează în faţa lui Vladimir Putin pentru că Europa este slabă.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite