Târgu-Jiu: Sârbii vor să promoveze turismul din Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subprefectul Judeţului Gorj, Marcel Romanescu, a primit astăzi vizita unei delegaţii din Serbia. Întrunirea a reunit reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi ai agenţiilor de turism.  


Membrii delegaţiei din Serbia s-au arătat interesaţi să promoveze, prin agenţii de turism,  judeţul Gorj. Dejean Svetozarevic, directorul agenţiei Travel Agency, din Nis s-a arătat interesat ca prin agenţia sa să organizeze excursii pentru copii şi elevii în judeţul Gorj. „În Serbia există foarte multe cereri de vizitare a judeţului Gorj în special pentru că între Nis şi Târgu-Jiu au existat, de-a lungul timpului, colaborări atât între instituţiile de învăţământ, cât şi pe plan sportiv. În urma acestor colaborări s-au auzit numai cuvinte de bine despre judeţul dumneavoastră “ , a precizat acesta.  Radu Ciobanu, administratorul societăţii Guardo-Tour şi Preşedintele Asociaţiei Naţionale de turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Gorj consideră că se poate bune bazele unei bune colaborări. „ Zona fiind foarte apropiată cred că se pot pune bazele unei colaborări privind organizarea de excursii.  Se pot face circuite, un exemplu fiind Nis-Porţile de Fier-Orşova-Băile Herculane-Tismana, Târgu Jiu“, a spus Ciobanu. În calitate de preşedinte ANTREC Gorj, Radu Ciobanu, spune că pensiunile din judeţul nostru ar putea să asigure masă şi cazare turiştilor din Serbia. „Pensiunile înscrise în Asociaţie pot oferi turiştilor din Serbia meniuri tradiţionale şi cazare departe de zgomotul oraşului“.


Mai multe pentru tine:
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Apropiat al lui Geoană, despre declarațiile lui Ciolacu la adresa adjunctului NATO: „De ce să nu moară și capra vecinului”
Putin, probabil, nu a ordonat uciderea lui Navalnîi, au estimat serviciile secrete americane
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Marcel Ciolacu îl susţine pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general NATO ca cetăţean. Nu ca premier, nici ca preşedinte PSD
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Povestea Kibuțului, hub-ul gastronomic și cultural de la Gărâna. Un mic restaurant, în finala Destinației Anului 2024 FOTO
Dieta celei mai în vârstă câștigătoare a unui concurs de Miss. Cum de arată atât de bine la 60 de ani | VIDEO
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”