Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a finalizat cel mai mare proiect de cercetare – dezvoltare din istoria instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost dotată cu 11 laboratoare de cercetare noi. FOTO: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost dotată cu 11 laboratoare de cercetare noi, dotate cu aproximativ 137 de echipamente de cercetare – dezvoltare. Proiectul, cofinanţat prin FEDR, în valoare de 31.460.699 de lei, are drept obiectiv creşterea capacităţii de cercetare – dezvoltare şi inovare multi – disciplinară şi inter – disciplinară şi atragerea de tineri cercetători şi specialişti de înaltă calificare.

Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava a făcut un pas înainte în ceea ce priveşte domeniul de cercetare, stadiul actual de implementare a proiectului “Centrului integrat de cercetare, dezvoltare şi inovare pentru Materialele Avansate, Nanotehnologii şi Sisteme Distribuite de fabricaţie şi control” fiind adus în atenţia publicului, după 8 luni de la implementarea acestuia. 

Acest proiect a avut drept scop crearea a 11 laboratoare de cercetare, dotate  în prezent cu minim 137 de echipamente de cercetare – dezvoltare, din care 21 de echipamente au valori de peste 1000.000 euro.

Conform prorectorului Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, Mihai Dimian, cele 11 laboratoare sunt amplasate în corpul N al universităţii, fiecare dintre ele având câte un coordonator. Unul dintre aceste laboratoare este coordonat chiar de Mihai Dimian, care este profesor universitar doctor la universitatea suceava şi proaspăt câştigător al Trofeului “Oamenii Timpului”, la secţiunea Educaţie şi Cercetare. 

Proiectul, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, a debutat la data de 9 aprilie 2015, şi are o valoare de 31.460.699 de lei, având o durată de nouă luni de implementare. Acest proiect a avut drept obiectiv general creşterea capacităţii de cercetare – dezvoltare şi inovare multi – disciplinară şi inter –disciplinară prin dezvoltarea infrastructurii specifice şi atragerea de tineri cercetători şi specialişti de înaltă calificare, atât pentru Universitate cât şi pentru firmele care au departamente de cercetare şi dezvoltare în zona de Nord – Est a României.

Cele 11 laboratoare create în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, abordează următoarele direcţii de cercetare:

L1 – Laborator de materiale avansate multifuncţionale;

L2 - Laborator pentru nanotehnologii de stocare şi procesare a informaţiei;

L3 - Laborator pentru cercetări avansate privind caracterizarea materialelor metalice şi nemetalice;

L4 - Laborator pentru cercetări privind finisarea magneto-reologică a materialelor utilizate în industria optică, electronică şi a materialelor ceramice şi compozite;

L5 - Laborator pentru cercetări privind tehnologiile avansate de prelucrare cu roboţi şi sisteme flexibile;

L6 - Laborator de cercetări privind tehnologiile performante de fabricaţie şi management integrat;

L7 - Laboratorul de maşini inteligente şi vizualizarea informaţiei;

L8 - Laborator de dezvoltare a aplicaţiilor distribuite de monitorizare şi control a proceselor industrial;

L9 - Laborator de cercetări privind sistemele de simulare, integrare şi testare “hardware-in-the-loop”-HIL pentru controlul prototipuri rapide;

L10 - Laboratorul de inventică şi transfer tehnologic;

L11 - Laborator de incubare a afacerilor.

Alte ştiri pe această temă:

Politehnica Bucureşti este cel mai bine clasată universitate din România în topul URAP, cu cea mai semnificativă creştere dintre universităţile europene

Universitatea din România care ocupă cel mai bun loc în topurile internaţionale. Cum explică specialiştii lipsa ţării noastre din clasamentele importante

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi are de recuperat 3,5 milioane de euro. Suma reprezintă fondurile europene nerambursate la timp

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie