Pădurea Trivale, vânată de rechinii imobiliari. „Specialiştii Primăriei Piteşti au cedat în faţa lor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Primăria Piteşti

Noua variantă a viitorului Plan Urbanistic General al Piteştiului, documentul esenţial pentru strategia de dezvoltare a municipiului pentru următorii 10 ani, postat, săptămâna aceasta, pe site-ul Primăriei stârneşte deja polemici, iar Pădurea Trivale este unul dintre cele mai fierbinţi subiecte.

Primăria Piteşti a publicat joi, pe site-ul propriu, spre consultare publică, Regulamentul Local de Urbanism (în varianta stabilită cu doar două zile în urmă), cu regulile de construire pe raza municipiului şi planşa de reglementări urbanistice, care evidenţiază funcţiunile zonelor, ale clădirilor, ale spaţiilor verzi şi regulile de construire în raport cu amplasarea şi poziţionarea terenurilor în Piteşti.

„Padurea se va tăia pe un hectar şi se vor construi blocuri"

Subiectul e delicat, mai ales când vine vorba de viitoarele construcţii de lângă Pădurea Trivale.

„Ca orice lucru, PUG-ul este perfectibil. În amănunt, nu ştiu câte concesii s-au făcut rechinilor imobiliari locali referitor la împărţirea zonelor cu diferite regimuri de înălţime. La prima vedere zic că specialiştii Primăriei au cedat în faţa acestora. De exemplu, era o insulă de două hectare din Pădurea Trivale în  spatele şcolii 15, acum jumătate din acea suprafaţă apare ca zonă de locuinţe şi servicii de P+5. Deci, Pădurea se vă tăia pe un hectar şi se vor construi blocuri. Apar iarăşi propuse două cartiere de vile în zona Aleea Căminelor, strada Seneslau, tot în pădurea Trivale", explică, pentru "Adevărul", activistul de mediu Robertin Rusu.

Şi nu doar la aceste aspecte se referă pericolul care pândeşte iar pădurea Trivale.

         

„Centura de vest DN65B-DN7, propusă de la giratoriul Majestic-Bascov va afecta iarăşi pădurea Trivale şi comunele din jur, Moşoaia, Albota, Bascov. Se presupune că va prelua traficul pe direcţia Craiova-Rm. Vâlcea şi A1-Rm. Vâlcea. Este o presupunere nerealistă cu puţine beneficii şi costuri foarte mari inclusiv costuri sociale, exproprieri, demolări", mai spune, pentru "Adevărul", activistul de mediu Robertin Rusu.

Noul PUG a încins spiritele într-o precedentă şedinţă a Consiliului Local Piteşti, mai ales când a venit vorba de viitoarele construcţii de lângă Pădurea Trivale. Grupul consilierilor locali PNL - USR PLUS Piteşti (majoritari pentru prima dată în CL) ţine ca Pădurea Trivale să rămână în extravilan, pentru a opri acoperirea pădurii cu betoane. „Aici nu este loc de întors!", a anunţat grupul pe Facebook.

Potrivit aleşilor în cauză, recent, comisia de specialitate (modificată în Consiliul Local prin amendament al majorităţii PNL-USR-PLUS) nu a aprobat decât 5 documentaţii de urbanism din 17 prezente pe ordinea de zi, celelalte fiind fie respinse, fie retrase. Asta, în condiţiile în care, în comisia anterioară, în care actualul primar Gentea (PSD) era titular, rar se respingea câte un proiect. „Atunci cine voia să construiască orice, o putea face oriunde”, aminteşte noua majoritate în aceeaşi postare.

Cert e că, după obiecţiile exprimate de grup, Primăria a anunţat, pe ultima sută de metri înainte de data programată, că amână prima dezbatere publică din 2021 (ce trebuia să se desfăşoare săptămâna aceasta) referitoare la Planul Urbanistic General, aşa că piteştenii au, momentan, la dispoziţie doar o consultare publică, AICI.

„Opiniile şi sugestiile le aşteptăm, prin e-mail, la adresa primaria@primariapitesti.ro, la subiectul mesajului fiind recomandată menţiunea <<Opinii şi sugestii PUG>>”, este invitaţia primarului Cristian Gentea.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un proiect imobiliar controversat schimbă regulile de realizare a planului urbanistic. Detaliul care a contat

 Cum s-ar putea distruge Pădurea Trivale cu vile turistice. Activişti de mediu: „Nu e întâmplătoare întârzierea declarării pădurii drept arie protejată“

Mai multe pentru tine:
Elev răpit de pe stradă, imobilizat pe bancheta din spate a unei mașini și amenințat. Totul a pornit de la o fată
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Peste nouă din zece breşe de securitate, detectate în 2023, au fost motivate financiar
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de răposata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Zodia binecuvântată de Paște. Este protejată de Dumnezeu și va trăi un adevărat miracol în zi de sărbătoare
Partidele din Bihor sunt încă indecise. Doar PNL şi-a depus listele, Ilie Bolojan cere votul pentru un nou mandat
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Florin Arteni şi Florin Lehaci, argint pentru România în proba de dublu rame masculin, la Europenele de Canotaj de la Szeged
Firea și-a depus candidatura la PMB însoțită de Ciolacu. Ce mesaj a avut pe tricou și ce i-a transmis lui Piedone
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”