„Greii“ Bacăului, program de voie prin tribunale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Regele asfaltului“ a modernizat curtea Liceului „Ghica“

Justiţia nu şi-a spus ultimul cuvânt în cazul celor doi nici după mai bine de şase ani de la trimiterea lor în judecată cu acuzaţii grave.

Dumitru Sechelariu a acumulat milioane de euro datorii la stat şi a închis fabrica de hârtie Letea deoarece băncile nu i-au mai dat credite. Fostul primar al Bacăului a fost acuzat în 2005 de luare de mită, abuz în serviciu, fals şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

Doi ani mai târziu, el este achitat pentru toate capetele de acuzare, dar procesul ajunge la Curtea Supremă, care trimite cazul spre rejudecare. Speţa este şi acum pe rol, după ce instanţele au dat amânări peste amânări. Termenul de prescripţie este în 2017.

Iacubov a rămas fără bani
„Mă interesează să se afle adevărul. N-am comis nicio faptă de corupţie. Nu m-ar avantaja prescripţia faptelor, ci dimpotrivă, mi-ar afecta imaginea“, a spus Sechelariu. Corneliu Iacobov, trimis în judecată tot în 2005, a fost condamnat la şapte ani de închisoare, de Curtea de Apel Bucureşti, pe 18 noimbrie 2010, după ce Tribunalul a decis să fie achitat. „Vreau să contest decizia, dar nu am ce să contest deoarece nu a venit motivarea“, a spus Iacobov, care a vândut mai multe proprietăţi pentru a face rost de lichidităţi. Procurorii spun că şi-au făcut treaba. „Noi cercetăm cazurile de mică corupţie şi nu cred că avem situaţii în care să intervină prescripţia faptelor. De fiecare dată avem probe clare, iar condamnarea este rapidă“, a precizat prim-procurorul Felix Bănilă.

Amânări peste amânări în procesele cu notorietate

Cei 17 profesori de la Colegiul Economic „Ion Ghica“ din Bacău, judecaţi pentru măsluirea situaţiei şcolare a lui Ionuţ Căşuneanu, fiul omului de afaceri Costel Căşuneanu, ar putea scăpa basma curată dacă procesul se mai lungeşte. Pentru fals intelectual, ei riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi cinci ani de închisoare. Dacă nu  se va ajunge la o sentinţă definitivă şi irevocabilă până în 2013, atunci intervine prescripţia şi dispare răspunderea penală, iar cazul se închide definitiv.

Strămutat în Ardeal
Din luna mai a anului trecut, de când au fost trimişi în judecată, au fost audiaţi martorii, dar şi câţiva profesori acuzaţi de fals intelectual. De mai multe ori, judecarea procesului a fost amânată. Mai mult, procesul a fost strămutat de curând la Judecătoria din Gheorgheni. „Cazul a fost mutat la solicitarea fostului director, care a motivat că situaţia este mult prea mediatizată în Bacău şi poate conduce la o judecare subiectivă a cazului“, a spus avocatul Liviu Ghioc, care apără doi profesori. Magistraţii băcăuani au fixat termene scurte de înfăţişare în instanţă. Într-un an au avut loc 16 termene, dar de fiecare dată a fost amânată judecarea deoarece au fost cerute clarificări.

„Eu mă ocup şi de cazuri de mare corupţie, dar nu se judecă atât de alert. Cred că judecătorii încearcă să evite termenul de prescripţie. Cred că într-un an vom avea sentinţa“, a spus Cristian Cojocaru, avocat implicat în caz. Şi procurorul care a făcut rechizitoriul crede că nu sunt motive pentru prelungirea procesului. „Nu cred că se va ajunge până la termenul de prescripţie specială. Se va da o soluţie până atunci“, a precizat prim-procurorul Adrian Majeri.

Ionuţ Căşuneanu (23 de ani) a făcut ultimul semestru al clasei a XII-a, în 2006, la Colegiul „Ion Ghica“ din Bacău, după ce i-a fost acceptat transferul de la un liceu din Germania.  Potrivit rechizitoriului, directorul Ovidiu Relu Cojocaru le-ar fi solicitat profesorilor să-i încheie situaţia şcolară, deşi Căşuneanu jr. a lipsit mult de la ore. În schimbul acestor favoruri, liceul a avut de câştigat. La scurt timp, curtea şcolii a fost asfaltată de firmele lui Costel Căşuneanu.

Odată cu trimiterea în judecată a profesorilor pentru fals intelectual, anchetatorii au cerut şi anularea diplomei de Bacalaureat. Cercetarea penală până la trimiterea profesorilor în judecată a durat trei ani, timp în care profesorii au dat mai multe declaraţii în faţa anchetatorilor. În mai 2010, dascălii  au fost trimişi în judecată.

Sechelariu a închis Letea, Iacobov vinde Hotel Moldova

Fabrica de hârtie Letea şi-a închis porţile în urmă cu un an, când patronul acesteia, Dumitru Sechelariu, nu a mai putut obţine credite pentru recapitalizare şi modernizare. Majoritatea clădirilor în care funcţiona fabrica au fost demolate. „Letea nu a mai avut cash pentru modernizarea fabricii. Băncile au refuzat să mai acorde credit din cauza reputaţiei proprietarului“, a spus Gabi Ioniţă, avocatul în procesele comerciale ale familiei Sechelariu. Blocat de procese şi de pierderea credibilităţii este şi Corneliu Iacobov. După ce în primăvară a vândut Hotel Scandinavia, acum perfectează actele cu societatea Dedeman pentru vânzarea Hotelului Moldova din Bacău. Iacobov a mai scos la vânzare vila de 15 camere şi domeniul de peste 15.000 de metri pătraţi din Bacău, pentru care a cerut 2,8 milioane de euro.