Rafila contrazice ipoteza lansată de Tătaru cu privire la existenţa a două tulpini Covid. Cum explică reinfectarea celor trei sibieni, deşi aveau anticorpi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul OMS în România, prof. dr. Alexandru Rafila a contrazis ipoteza lansată de ministru Sănătăţii, Nelu Tătaru, cu privire la existenţa a două tulpini Covid-19. „Eu sunt rezervat, pentru că dacă vrei să faci o astfel de afirmaţie atunci ar trebui să poţi să faci o secvenţiere, adică o mapare a întregului genom al virusului în momente diferite”, a spune medicul.

Alexandru Rafila consideră că reîmbolnăvirea este posibilă şi ar fi mai multe posibilităţi - pacienţii fie nu dezvoltaseră anticorpii neutralizanţi ai virusului, fie anticorpii au o durabilitate, o persistenţă relativ mică, conform declaraţiilor de miercuri seară, într-o intervenţie la Digi 24.

”Eu nu cred că aveau anticorpii, sau anticorpii pe care îi aveau erau la un nivel foarte redus sau aveau un tip de anticorpi care nu erau anticorpii neutralizanţi ai virusului. Probabil că nu cunoaştem, sau nu ştiu dacă colegii de la Sibiu au astfel de informaţii, dar testele care există pentru determinarea cantitativă şi a tipului anticorpilor nu există în momentul de faţă. Nu în România, nu există ca şi teste comerciale. Eu cred că este foarte posibil ca ei să nu fi avut un nivel protector de anticorpi. Reîmbolnăvirea este posibilă, a mai fost semnalată şi în alte ţări.”, a spus prof. Rafila.

Rafila menţionează că deji nu au fost efectuate studii concludente, s-a observat că aproape 20% dintre pacienţi nu dezvoltă anticorpi la un nivel protector, sau anticorpii au o durabilitate, o persistenţă relativ mică, făcând posibilă reinfectarea.

”În ceea ce priveşte existenţa a două tulpini, eu sunt rezervat, pentru că dacă vrei să faci o astfel de afirmaţie atunci ar trebui să poţi să faci o secvenţiere, adică o mapare a întregului genom al virusului în momente diferite.

Adică trebuia să existe la acelaşi pacient identificarea virusului în urmă cu două luni, trei luni când a fost prima infecţie şi o metodă similară de mapare în acest moment, când pacienţii au fost reinfectaţi. Atunci poţi să constaţi că a fost într-adevăr diferenţe între cele două tulpini virale. Ori, dacă lucrul ăsta nu a fost făcut, mi-e greu să cred că există suficiente dovezi pentru susţinerea unei astfel de teorii.”, a spus prof. Rafila, contrazicând ipoteza lansată de medicii de la Sibiu şi susţinută de Nelu Tătaru.

Trei sibieni s-au reinfectat cu Covid-19, prezentând simptome diferite la cele două îmbolnăviri

Trei sibieni care s-au vindecat după ce au fost infectaţi cu coronavirus au ajuns din nou la spital din cauza bolii COVID-19, cu simptome diferite decât cele iniţiale. Este vorba despre un bărbat şi o femeie în vârstă de 69 de ani, respectiv un bărbat de 48 de ani.

„Unul dintre cazuri a fost chiar grav, a fost chiar la terapie intensivă la prima internare, a fost unul din cazurile care a primit plasmă. Deci nu intră în discuţie că testele ar fi fost false. Este cu certitudine o reinfecţie cu o altă tulpină, pentru că şi de această dată pacientul vine cu manifestări clinice. Nu s-a făcut al doilea test întâmplător. A venit cu febră, a venit cu manifestările care sugerau infecţia cu SARS CoV-2 şi acesta a fost motivul pentru care a fost internat din nou. Pledez pentru ideea unei tulpini diferite şi forma pe care o are pacientul în acest moment este diferită. Nu este critică, aşa cum a fost prima dată”, a afirmat medicul şef al Secţiei Clinice Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Sibiu, conf. univ. dr. Victoria Bîrluţiu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea