INTERVIU Director de şcoală: În pandemie, profesorii au evoluat spectaculos
0Simona Covrig este profesoară de matematică şi directoare a Şcolii Gimnaziale din Bucşoaia, Suceava. Aceasta a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul” despre dificultăţile create în educaţie de cei doi ani de pandemie, dar şi despre nemulţumirile sale ca părinte.
Optimistă şi voluntară, profesoara Simona Covrig (foto jos) are o experienţă vastă ca profesor, părinte, dar şi ca facilitator de mentalitate deschisă în educaţie, prin Programul Mentalitate Deschisă în Educaţie. Programul are acreditare de la Ministerul Educaţiei, iar comunitatea SuperTeach din care face parte şi Simona Covrig şi-a propus să schimbe stilul de predare la clasă şi relaţia cu copiii. Pentru că, spune profesoara, cadrele didactice se află la baza sistemului şi de la ele şi cu ele trebuie începută reforma în educaţie.
Adevărul: Care au fost principalele provocări ale educaţiei în cei doi ani de pandemie şi care au fost soluţiile găsite pentru a menţine calitatea învăţării?
Simona Covrig: Privind retrospectiv, îmi dau seama că au fost nişte vremuri pe care le-am trăit cu maximă intensitate. A fost foarte greu! În acelaşi timp, a fost o perioadă productivă, o perioadă în care am evoluat spectaculos ca director, ca profesor, ca om. Îmi vine-n minte în mod automat perioada de început, când domnea o confuzie generală. Atunci mi s-a părut firesc să îmi asum întreaga responsabilitate pentru a da o direcţie în şcoală. În mod natural aveam sentimentul că toţi colegii aşteptau soluţii şi era de datoria mea să le ofer aceste soluţii. Împreună cu doamna directoare adjunctă Simona Ciornei, am început să căutam resurse, să învăţăm să le utilizăm, ca apoi să putem să-i ajutăm şi pe ceilalţi profesori în efortul de a continua învăţarea.
Ce a presupus acest lucru?
Am învăţat în timp scurt să folosim o mulţime de instrumente utile în predarea online, am testat platforme, instrumente de evaluare. Au fost zile întregi – chiar nopţi – petrecute în faţa calculatorului, testând, învăţând, înregistrând tutoriale pentru colegi, consiliind profesori, elevi, părinţi, cu privire la utilizarea platformelor.
Aveaţi infrastructură?
Ca peste tot în ţară – şi în lume chiar–, ne-am confruntat cu probleme legate de infrastructură, de lipsa dispozitivelor, a internetului, probleme de ordin material. Profesorii erau învăţaţi să lucreze în clasă. Feedbackul era imediat. Munca online părea pentru ei ceva cu totul nou şi greu de abordat. De aici, cred, a venit şi rezistenţa lor la modul de predare online. Foarte puţini profesori au avut cunoştinţe despre digitalizarea conţinuturilor educative şi, implicit, despre platforme care să faciliteze învăţământul online. Adaptarea s-a făcut greu pentru că acest tip de educaţie părea pentru mulţi profesori ineficient. În plus, cu toţii se gândeau la predarea online ca la o soluţie provizorie, de urgenţă.
Care sunt plusurile şi minusurile predării/evaluării online identificate şi ce merită păstrat în urma acestei experienţe? Au existat şi încă există discuţii vizavi de învăţământul faţă în faţă versus cel online.
Învăţarea online are marele avantaj că nu este condiţionată de timp şi spaţiu: putem fi în locuri diferite şi putem face în aşa fel încât lecţia să poată fi accesată în orice moment, cu ajutorul înregistrărilor. Comunicarea şi colaborarea între profesori este mult mai uşoară. Din punctul de vedere al directorului, am descoperit cum putem să ne organizam mai bine întreaga activitate, folosind diverse instrumente digitale – de la organizarea şi planificarea activităţilor, monitorizarea acestora, până la colectarea de date şi consultarea cu cei interesaţi. Precizez că unitatea noastră şcolară coordonează 8 structuri (3 şcoli gimnaziale şi 5 grădiniţe) situate în 5 locuri diferite, deci sunt multe instrumente pe care le vom folosi în continuare. În învăţarea online cu elevii activitatea poate fi mult mai interactivă şi în aceeaşi măsură poate valoriza activitatea independentă a elevilor, aceasta putând fi monitorizată. Astfel, feedbackul este rapid şi individualizat – există o mulţime de instrumente/ platforme de predare şi evaluare care permit acest lucru. De asemenea, folosind instrumente potrivite, feedbackul poate fi mai eficient. Astfel că profesorul poate găsi răspunsuri precise la cele 3 întrebări esenţiale: care sunt obiectivele? (ce urmăresc prin lecţia mea?), ce progrese am făcut? (ce progrese am făcut până acum?), ce voi face în continuare (cum folosesc aceste informaţii pentru a ajusta procesul?). La minusuri aş trece pe primul plan lipsa interacţiunii umane şi a conectării emoţionale, esenţiale în procesul de învăţare, cu importanţă mai mare la vârste mici: grădiniţă şi învăţământ primar, dar importante pentru orice vârstă. Apoi, oboseala dată de expunerea la ecrane, lipsa mişcării fizice, lipsa socializării reale.
Consideraţi că s-a schimbat ceva în statutul profesorului în România după aceşti doi ani?
Cred că oamenii/părinţii au înţeles/au simţit importanţa rolului pe care îl au cadrele didactice/şcoala în viaţa copiilor lor. Au experimentat cum e să înlocuieşti/suplineşti munca profesorului şi dificultăţile cu care se confruntă acesta. Un lucru foarte important şi valoros pe care l-a adus această perioadă este că profesorii au fost obligaţi să afle mai multe despre copiii pe care îi învaţă, au stabilit relaţii mai apropiate cu familia/ aparţinătorii copiilor. Parcă am devenit cu toţii mai empatici. Iar acest lucru este atât de util în actul de educaţie, este o parte importantă în procesul de schimbare de mentalitate de care este nevoie în rândul profesorilor, dar şi al părinţilor. Noi, la SuperTeach, asta ne propunem să facem – să schimbăm mentalitatea dascălilor pentru a deveni mai atenţi la nevoile şi starea copiilor.
Cum priviţi sistemul de educaţie din perspectiva de părinte?
Ceea ce îmi place foarte mult la colegiul în care învaţă fiica mea este capacitatea cadrelor didactice de comunicare, atât în relaţie cu elevii, cât şi cu familia. Chiar dacă este un colegiu cu obiective centrate pe excelenţă, în aceeaşi măsură există o mare deschidere pentru dezvoltarea competenţelor extracurriculare prin proiecte şi parteneriate internaţionale. Ca părinte, cel mai tare mă deranjează lipsa de coerenţă şi predictibilitate în ceea ce priveşte „reforma învăţământului”. Copilul meu face parte din prima generaţie care a început învăţământul obligatoriu cu clasa pregătitoare, prima generaţie cu programe revizuite până în clasa a VIII-a şi nerevizuite în clasa a IX-a. La începerea gimnaziului (şi chiar până în clasa a VIII-a ) nu am ştiut cum va fi Evaluarea Naţională, acum nu ştim cum va fi Bacalaureatul. Se implementează o reformă „din mers”. Un alt neajuns ar fi acela că evaluarea elevilor nu are la bază standarde naţionale de evaluare care să poată oferi o imagine obiectivă asupra evoluţiei copilului, a nivelului de competenţe dobândit.