Deranj la Budapesta. Juncker se va consulta cu Soros în privinţa ultimelor măsuri din Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker se va întâlni joia viitoare, la Bruxelles, cu fondatorul fundaţiei Open Society, George Soros. Cei doi vor discuta despre noua lege din Ungaria care ameninţă să ducă la închiderea Universităţii Central-Europene, o instituţie de învăţământ finanţată de acest miliardar american de origine ungară puternic ciriticat de premierul conservator Viktor Orban.

„Principalul obiectiv al (al discuţiilor, n. red.) va fi evoluţiile politice ale procesului legislativ din Ungaria“, a declarat Mina Andreeva, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, citată într-un comunicat.

Comisia Europeană a anunţat la 12 aprilie că va analiza legea anti-Soros din Ungaria, avertizând că Guvernul Orban ar putea încălca prin acest demers statul de drept şi standardele democratice.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans şi alţi doi comisari europeni - Jyrki Katainen (Investiţii şi Competitivitate) şi Vera Jourova (Justiţie) - se vor întâlni la rândul lor cu George Soros, notează expansion.com.

În ciuda protestelor, Parlamentul de la Budapesta a adoptat legea care stabileşte noi reguli pentru universităţile străine şi care ar putea duce la închiderea Universităţii Central-Europene. Legea prevede nerecunoaşterea diplomelor emise de instituţii de învăţământ străine care activează în Ungaria şi nu au corespondent în ţările de origine.

Mai multe pentru tine:
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Avarie la rețeaua de conducte. O sută de blocuri din București rămân fără apă caldă până la 1 mai