Patimile lui Zaharia Stancu, cel care ni l-a lăsat pe Darie „Desculț“: „Scriam cu pistolul pe masă și mă mir cum nu s-a găsit un nebun să-mi găurească țeasta“

Zaharia Stancu, cel care ne-a lăsat prin romanul „Desculț“ o radiografie a vieții țăranilor români de la începutul secolului XX, a murit la 5 decembrie 1974.

Romancierul a câștigat notorietatea cu romanul „Desculţ“, deși și în perioada interbelică era cunoscut pentru scrierile sale. Cartea prezintă viaţa chinuitor de grea a ţăranilor din satul de câmpie de la începutul secolului XX, condiţii de trai ce au dus la izbucnirea Răscoalei din 1907. Cel care îşi aminteşte este Darie, un alter-ego al autorului, personaj narator şi, totodată, martor al întâmplărilor, a cărui devenire este urmărită din copilărie până la vârsta adolescenţei.

„Desculţ“ este, uneori, comparat cu „Amintirile din copilărie" ale lui Ion Creangă, ambii autori rememorându-şi copilăria. Dacă George Călinescu spunea că la Creangă este reconstituită "copilăria copilului universal", criticul Ion Bălu susţine că Zaharia Stancu evocă existenţa unui "copil fără copilărie".

Romanul "Desculţ" a avut un succes notabil, atât pe plan naţional cât şi internaţional, fiind tradus în 24 de limbi străine“, parcurgând globul „în sandale de aur”, după cum îi plăcea autorului să spună.

Viața lui Zaharia Stancu nu a fost ușoară, având de suferit și de pe urma războiului, dar și a regimurilor pe care le-a trăit.

Situația grea din timpul Primului Război Mondial l-a obligat pe Zaharia Stancu să-și abandoneze școala și la numai 13 ani să muncească pentru a putea exista, într-o tăbăcărie și o prăvălie din orașul Roșiorii de Vede. Ulterior, a fost argat pe moșia boierească din Lisa. A vândut ziare în București și a fost arhivar în Turnu Măgurele.

În anul 1943, a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu, din cauza orientării sale antifasciste, alături Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Ion-Gheorghe Maurer, Zaharia Boilă. Experienţa care a fost redată în volumul „Zile de lagăr“ (1946).

Nici venirea la putere a comuniștilor nu i-a făcut viața ușoară. Zaharia Stancu a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român. în timpul verificărilor membrilor de partid (1950).

A făcut întruna cereri să fie reprimit. Gheorghiu-Dej și-a dat acordul, însă mai tinerii membri ai Biroului Politic s-au opus. Cel mai virulent a fost Nicolae Ceaușescu,care a dezvăluit că, în timpul şcolii, elevul Stancu a oferit informaţii serviciilor secrete.

Agentul Siguranței

Problemele din politică au afectat și viața sa literară. Astfel, împotriva autorului romanului „Desculţ" s-au pronunţat, pe rând, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Emil Bodnăraş, scrie Historia. Cei din nomenclatură l-au acuzat că fusese „agent de Siguranţă“.

Şeful Securităţii, Alexandru Drăghici, a completat portretul controversat al publicistului. În tinereţe, a spus el, lucrase ca agent acoperit în judeţul Teleorman.

L-a determinat astfel pe Gheorghiu-Dej să ceară verificarea atentă a documentelor strânse la Ministerul de Interne, la dosarul scriitorului. Abia în 1964, Zaharia Stancu a reprimit carnetul roşu.

La „Lumea Românească", angajase redactori comunişti urmăriţi de Siguranţă. „Scriam cu pistolul pe masă şi mă mir şi astăzi cum nu s-a găsit atunci un nebun să-mi găurească ţeasta", se lăuda Zaharia Stancu. În detenţie, s-a remarcat printr-o grevă a foamei, ce a ţinut 10 zile.

De la Gheorghe Maurer a reînvăţat atunci cum să mănânce fără să-i fie rău. Meniul trebuia să conţină „zeamă de lămâie, zeamă de portocale, mai târziu ceai, pe urmă lapte", fără pâine şi carne.

La căpătâiul lui Lenin

În anul 1951, Zaharia Stancu a publicat volumul „Călătorind prin URSS. Note şi impresii de drum".

S-a plimbat pe sub zidurile Kremlinului, a vizitat Muzeul lui Lenin, Mausoleul lui Lenin, Galeriile Tretiakov, Biblioteca Lenin, Muzeul Marii Revoluţii din octombrie, strada Gorki, Piaţa Roşie.

Cu „evlavie", în numeroase rânduri, Stancu şi-a afirmat dragostea „neţărmurită" faţă de „marea putere sovietică" şi „genialul părinte al popoarelor Iosif Stalin".

Tot romancierul a stat la căpătâiul lui Lenin, care „doarme somn greu, adânc, după o viaţă de zbucium şi luptă, de trudă şi triumf".

„Ai vrea să trăieşti mereu la Moscova, să treci mereu pe lângă zidurile roşii-ruginii ale Kremlinului, vechi parcă de când lumea, să-ţi arunci privirile la sutele de ferestre luminate, întrebându-te: dincolo de care din ele, la acea oră de noapte, când întunericul atârnă ca un ciorchine uriaş deasupra oraşului, lucrează tovarăşul Iosif Vissarionovici Stalin?", nota, în alte pagini, scriitorul.