Viorel Moldovan: „Ne mulţumim chiar şi cu un punct la Ceahlăul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În etapa a XXIII-a a Ligii I de fotbal, FC Braşov va întâlni sâmbătă, în deplasare, de la ora 15.00, pe Ceahlăul Piatra Neamţ.

După rezultatele mult sub aşteptări din ultimele trei etape, braşovenii vor să spele ruşinea din confruntările cu Universitatea Craiova şi Internaţional Curtea de Argeş şi să câştige duelul cu nemţenii lui Gheorghe Ştefan.

Formaţia moldoveană nu mai are nevoie să facă paşi greşiţi, întrucât este penultima în clasamentul Ligii I, cu 16 puncte acumulate. De partea cealaltă, FC Braşov a acumulat un singur puncte în ultimele trei întâlniri, „galben-negrii“ având o evoluţie mediocră.

Mergem la Piatra Neamţ să obţinem un rezultat pozitiv şi să spălăm ruşinea ultimelor confruntări în care am dezamăgit pe toată lumea. Ştim că nu vom avea un meci uşor, dar suntem obligaţi să scoatem maxim. Suntem conştienţi că nu traversăm o perioadă foarte bună şi se poate vorbi despre un blocaj psihic al jucătorilor. Am mare încredere în potenţialul băieţilor şi trebuie să trecem de această perioadă neagră“, a declarat antrenorul formaţiei FC Braşov, Viorel Moldovan.

În ceea ce priveşte situaţia financiară a clubului de la poalele Tâmpei, Moldovan a completat: „Am vorbit cu cei din conducerea administrativă şi am înţeles că se fac eforturi uriaşe pentru a se achita restanţele financiare. Băieţii trebuie să se gândească numai la fotbal, întrucât dacă vor avea rezultate bune, atunci vor veni şi recompensele materiale“.

Pentru meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, Moldovan nu se va putea baza pe fundaşul portughez Rui Duarte, cel care este suspendat după eliminarea din confruntarea cu Internaţional Curtea de Argeş. În schimb, au revenit la pregătire Oros, Măldărăşanu şi Landauri.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Cum a influențat miliardul dispărut politica economică a Republicii Moldova. Șefa Agenției pentru Investiții: "Sistemul bancar de azi, extrem de rezilient"| INTERVIU
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi”
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie