Higuain, învinovăţit de colegi pentru eşecul cu Lyon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Higuain (în alb), în duel cu Govou de la Lyon

Atacantul argentinian Gonzalo Higuain este considerat principalul vinovat de eliminarea Realului din Liga Campionilor.

Fotbalistul a ratat o ocazie uriaşă în prima repriză, la scorul de 1-0 pentru madrileni, atunci când a driblat portarul şi, deşi avea toată poarta goală în faţă, a trimis mingea în bară.

Conform cotidianului catalan "Sport", colegii îi reproşează mai puţin acea ratare şi mai mult faptul că argentinianul a fost individualist în două sau trei ocazii clare de gol, când, în loc să paseze, a preferat să ţină mingea şi să irosească oportunităţile.

"Adevărul este că am arătat că nu ne descurcăm în partidele importante. Soluţia este să avem o echipă şi mai puţine individualităţi", a spus Guti, unul dintre cei mai vechi jucători din lotul madrilen.