Moartea în vremea reţelelor sociale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După câteva mii de ani de evoluţie, omul tot îşi deplânge decedaţii ca şi cum Pământul nu mai are colţuri fără ei. Acest lucru însă e şi mai ciudat în vremea reţelelor sociale, iar asta am putut vedea de curând.

Anual, elevii care îşi iau cu succes bacul se înscriu, cu sau fără succes, la o facultate. O fată din Mureş s-a înscris la FJSC anul acesta, având şi un rezultat bun la bac. Iar în prima zi de facultate, pe la seară, a fost lovită pe trecerea de pietoni şi a murit. Pentru mine, de când activez pe Facebook, a fost prima dată când cineva cvasi-cunoscut moare şi-i pot urmări parcursul post-viaţă pe Facebook.

Nu eram prieten cu ea pe această reţea socială, dar cu o seară înainte am discutat cam cinci minute, la întâlnirea bobocilor acestei facultăţi. Despre ea n-am nimic de spus, n-o ştiu decât după nume şi după câteva vorbe schimbate, dar las în vechea vorbă de morţi numai de bine. Mă voi concentra însă, dincolo de empatia de duminică arătată de unii, asupra modului în care un om moare online.

În fapt, nu moare, nu moare decât fizic şi online îi rămâne o altă viaţă în faţa căreia nu are de luat (şi nu poate lua) nicio decizie, nu poate interveni în mersul lucrurilor şi nu poate nici like-ui ceea ce vrea sau huidui ceea ce urăşte sau dezaprobă. Ca o coincidenţă, chiar săptămâna trecută Adevărul a tratat subiectul acestei morţi în online. Concluzia e că durerea e tărăgănată, cum un paralizat îşi târăşte corpul după el, împingându-se doar în mâini. Aici nu mai este omul în postura calului de tras, ci este căruţa pe care o trage mai departe această societate online.

Oamenii mai publică mesaje pe Timeline-ul acestei fete, o mai etichetează în mesajele lor publice de compătimire, iar eul său virtual nu poate decât să accepte şi să ingesteze toate acestea. Sunt curios dacă a primit şi mesaje de acest fel. Probabil că da. Eu nu voi primi decât mesaje, deşi sper să nu, pentru că nu am permis pe Timeline intervenţia nimănui, nici etichetarea de către cineva. Cred că ţine de o intimitate pe care fiecare ar trebui să şi-o asigure. Alţii îşi vor prietenii până peste capul lor virtual, până peste viaţa lor.

Aş da link spre Timeline-ul acestei fete să vezi mesajele, dar cum nici numele nu i l-am dat, nici trimitere nu fac. Furnizez însă câteva mesaje prin screenshot-uri şi ascunderea numelor. Este acest mesaj, de exemplu, care spune că ea s-a bucurat când a zburat cu balonul. Acum a zburat dintre noi. Apoi, sunt obişnuitele: odihneşte-te în pace, rip sau Dumnezeu să te aibă în pază. Mai este şi fosta colegă a domnişoarei care îi spune că de acum, când va fi strigat catalogul, ea nu va mai răspunde. Îi transmit că acel catalog nu se mai strigă, au absolvit liceul.

Ca exerciţiu de imaginaţie, când vezi mesaje de la mulţi ani pe peretele virtual al unui amic, schimbă cuvintele cu cele de moarte. La Mulţi Ani devine Odihnească-se în pace, LMA devine RIP, iar Să creşti mare şi să ai noroc în viaţă devine Dumnezeu să aibă grijă de tine. Morbid? Nu chiar, ba deloc. Oamenii simt nevoia de a se valida reciproc, de a-şi valida tristeţea, bucuria, ura. Un PR rudimentar şi defect pe care l-au practicat cu inima plină tot felul de aproape colegi ai domnişoarei. Să se odihnească în pace, desigur, dar spiritu'-i virtual e uşor ocupat acum, oamenii sunt ocupaţi să-şi aducă aminte că înainte de a muri orice om se naşte şi trăieşte.

Nota bene!

Acest eveniment este fără îndoială unul tragic pentru familie, pentru ea şi s-a întâmplat într-o zi nepotrivită (deşi nu prea există zile potrivite să mori), iar articolul acesta nu-l ia în derâdere. Expun doar ceea ce găsesc nefiresc acum în cazul unui eveniment trist, poate în câţiva ani va deveni un fapt normal. Condoleanţe şi fie ca legea să se aplice în cazul şoferului vinovat.