Video Crin Antonescu, candidatul susținut de coaliția de guvernare, la Interviurile Adevărul: „Clasa politică este asta, eu alta nu am” LIVE TEXT

Crin Antonescu, candidatul la alegerile prezidențiale susținut de coaliția de guvernare, vorbește, la Interviurile Adevărul, despre planurile pe care le are dacă va fi ales președinte, spune care sunt calculele politice din timpul campaniei şi răspunde controverselor care îl vizează.

Bună ziua! Aș vrea să începem discuția cu un subiect recent, respectiv declarația dată de dvs la securitate, legată de fostul dvs coleg. Se discuta intens despre acel ultim paragraf din declarație, citez:  “Vă relatez că am posibilitatea să exercit influență pozitivă asupra celui în cauză, are încredere în mine, mă consultă, însă totuși pare debusolat, afirmând că după cele întâmplate reușita lui în viață nu ar mai fi atât de sigură.”  Este această formulare o formă de disponibilitate de a colabora pe mai departe, de ce ați folosit-o? 

În niciun caz. Să precizăm 3 lucruri: A fost singurul meu contact cu Securitatea. A fost convocat în urma primei tentative de emigrare a prietenului meu. Doi, ideea este că noi, toți ceilalți, doream evident să protejăm colegul. El, teoretic se putea afla în situația în care chiar să fie inculpat. Securitatea a ales să nu facă acest lucru. 

Sensul frazei finale, că am influență asupra lui, era acesta, un rol de protecție pentru ca acest coleg să fie lăsat în pace. Trei, eu în toată această declarație nu relatez decât lucruri pe care le știam de la el. Deci nu există o informație pe care cei de acolo să nu o fi știu, prietenul meu să nu o fi știut. 

În fine, ultima chestiune și cred, cea mai clară și convingătoare, este că la un an aproape, după pregătiri de care eu am fost singurul informat, el a reușit să părăsească de data aceasta pe uscat, în mod clandestin țara și să ajungă în Canada, unde se află și azi. Dacă eu aș fi avut cea mai mică urmă de colaborare, el ar fi fost prins și destinul său s-ar fi schimbat. 

Cum de nu v-a mai abordat Securitatea ulterior?

Am fost surprins și eu. Nici eu, nici ceilalți prieteni, nici părinții lui nu au mai fost abordați, și nu găsesc decât o explicație birocratică, în sensul că odată pierdut subiectul, o dată plecat din țară, el nu mai constituia obiectul preocupărilor Securității. Dosarul s-a închis și atunci nu a mai fost nevoie să consume timp cu noi.  

Cum ați perceput apariția acestei informații în spațiul public, fără a fi menționat conținutul? 

Nu am fost nici deranjat, nici surprins până la urmă. Am dat o declarație că nu am colaborat sub nicio formă cu Securitatea. Am considerat că această singură formă de contact era cunoscută undeva și evident nu făcea obiectul unei suspiciuni. Am făcut imediat demersurile. Evident că sunt aproape 40 de ani, dar fiind singura întâlnire, țineam minte și am făcut demersurile pentru a folosi dreptul meu de a o publica. În rest, disputa din CNSAS, sunt chestiuni care nu mă privesc.   

Ați avut un moment în care ați fost nemulțumit de lipsa de susținere a candidaturii dvs de către partidele care și-au asumat susținerea. Simțiți acum o susținere totala din partea PSD și PNL?

Categoric. La începutul anului, după ce liderii celor trei partide au semnat un protocol, au venit cu mine, a venit perioada de sărbători și eu am reacționat foarte repede în prima săptămână după anul nou, punând oarecare presiune, nu în sensul că mm-aș fi plâns pentru că nu eram susținut. Dar am dorit să începem să facem cât mai repede tot ceea ce era de făcut, pentru că asta este o candidatură complicată și cu o istorie lungă. Știți că după aceea au urmat trei congrese sau forme statutare de desemnare a candidatului în cele trei partide. Am dat acest semnal la începutul anului. Bine am făcut. De atunci lucrurile au mers. Pot să spun că de când a început campania prezidențială motoarele sunt turate la maxim și asta se vede din toate unghiurile, și în ceea ce privește campania online, și în ceea ce privește campania door-to-door, și acțiunile mele publice, și s-a vorbit inițial de un număr de lideri care nu susțin candidatura mea, suntem la jumătatea campaniei și cred că s-au reținut două cazuri, un primar PNL și unul PSD din aproape 3000 care au preferat să susțină alt candidat. 

Asta oficial.

Nu pot să mă ocup de supoziții și de estimări neoficiale. Eu fac o campanie pentru cetățeni, nu pentru primari sau lideri ai partidului. Sunt sprijinit, dar campania mea e cu cetățenii. 

Nu cred că miezul campaniei constă în, fie a te ruga de alții să se retragă din cursă, fie a încercat să repeți că ești susținut de un partid care nu își susține propriul candidat. 

Cum îi veți convinge pe alegătorii care vă văd ca pe o reprezentare a sfidării? Și mă refer aici la modul în care au înțeles marile partide votul românilor, prin instalarea guvernului Marcel Ciolacu 2. Pentru că am auzit oameni nemulțumiți. 

Alegătorii sunt mulți, părerile sunt împărțite, pot fi mulțumiți sau nemulțumiți. Cert este că PSD s-a clasat pe primul loc, liderul este Marcel Ciolacu, cele trei partide au convenit asupra unei coaliții, în care prim-ministrul este Marcel Ciolacu. Nu văd nicio sfidare, văd o consecvență în raport cu votul. Că există oameni care consideră că era o variantă mai bună decât Marcel Ciolacu, întotdeauna, iar candidatura mea nu are de-a face. Nu eu l-am pus, ci o majoritate parlamentară. 

Este prim-ministrul legitim al României, învestit cu un program de guvernare de către Parlamentul României. Atâta vreme cât acest lucru se menține în Parlament, trebuie să-i urmărim activitatea, evident că activitatea oricărui prim-ministru are și lucruri discutabile, și lucruri corecte. Eu am sunt candidat. Candidez cu un program susținut de această coaliție. Garantez în cazul alegerii o stabilitate cu o majoritate care se va putea reface. Va putea schimba guverne, premieri, în condiții constituționale, democratice. Când voi fi președinte, vă voi spune în ce măsură acțiunea politică a premierului și guvernului sunt compatibile cu programul cu care eu am câștigat președinția. 

Este un proiect (n.r. -programul pentru președinție) la care ați lucrat cu partidele care vă susțin? 

Nu, sunt oameni care fac parte din aceste partide, dar este un program al meu. Este un program la care m-am consultat cu oameni care vor putea face parte și din echipa de consilieri, dar nu este făcut cu actualul Guvern. Este asumat de către ei. Are câteva puncte fundamentale comune cu Guvernul: orientarea pro-occidentală în politica externă, disponibilitatea de a face investiții în anumite zone economice, în politica și cheltuielile de apărare, disponibilitatea de a lua măsuri cu caracter reformator, restructurare, întărirea disciplinei bugetare. Multe idei care duc înspre spiritul programului meu, care nu e de stagnare. Stabilitatea nu înseamnă stagnare, înseamnă condiții cu care să faci schimbări în bine. 

Ne spuneți și câteva nume din viitoarea dumneavoastră echipă? 

Eu am spus câteva nume. Sunt singurul candidat care are un program formulat, am spus nume, aș fi curios să aud și de la alții. Am vorbit despre analistul de politică externă Ștefan Popescu, am vorbit despre generalul Mîndrescu în domeniul apărării, profesorul academician Vlad Ciurea în domeniul sănătății. Sunt mai multe.

Eduard Hellvig am spus că nu, este o persoană cu care am colaborat, o apreciez, cred că ar fi bine să aibă un viitor, dacă va dori un rol în viața publică, nu în fruntea SRI, de unde a plecat după 8 ani, considerând că este destul, ba chiar prea mult, și nu în acest moment, în formula de Administrație Prezidențială. Nu este exclus, dar nu este în acest moment interesat nici domnia sa și nu avem o înțelegere în acest sens.  

Ar fi o variantă bună de premier?

În România există multe persoane care ar fi o variantă bună de premier. Ciolacu și e în exercițiu, Bolojan și cred că nimeni nu se îndoiește că ar putea intra în discuție. Sunt multe persoane. Cu fiecare președintele trebuie să găsească cea mai bună formulă de a colabora. Președintele nu poate fi contemporan într-un moment dat decât cu un singur premier. Asta nu înseamnă că, dacă Ciolacu este premier în prima zi a mandatului meu, nu înseamnă că pot avea o colaborare excelentă cu Ilie Bolojan, care este lider de partid din această coaliție, că nu pot avea o colaborare cu Kelemen Hunor, cu miniștrii, cu oamenii care în aceste partide pot să asigure dinamica ideilor și măsurilor guvernamentale. 

Vorbeați mai devreme despre programul de țară care propune modernizarea României, printre teme este și recâștigarea încrederii în stat. Cum veți face asta, concret, din postura de președinte, cu aceiași oameni in politica de 35 de ani?

Nu sunt chiar aceiași oameni, oricum clasa politică este asta, eu alta nu am. Dacă domnul Nicușor Dan sau alți candidați au o altă clasă politică în buzunar, îi voi ruga să mi-o dea, să mi-o împrumute. Să vedem poate merge mai bine. Deocamdată însă nu pot. În politică trebuie să promitem și să încercăm să facem tot ce se poate și cu ce avem la dispoziție în realiate.  

Eu cred că în clasa politică din România sunt și oameni capabili, există oameni capabili care nu au încă funcții și care pot avea, viața politică e în dinamică. Există de asemenea situații în care aceiași oameni, în funcție de modul în care li se imprimă un spirit, o direcție, sunt împinși sau trași. Pot funcționa mai bine sau mai rău, pot fi mai eficienți sau mai puțin eficienți. Eficientizarea instituțiilor statului, care generează o redobândire, măcar într-o anumită măsură a încrederii cetățenilor, este o prioritate, și cu asta am putea începe. Asta se poate face printr-o atenție, o preocupare a președintelui, printr-o cooperare permanentă a președintelui cu liderii acestor instituții, pentru că singur nu poți face nimic.

Am vorbit chiar despre un pact pentru eficiența instituțiilor publice. Nu vreau să înființez instituții noi, avem chiar prea multe, după părerea mea, dar un soi de comitet, de grup de oameni, alcătuit din lideri de instituții, dar din experți, reprezentanți ai societății civile calificați, care să monitorizeze în primul rând gradul de eficiență de la un an la altul, de la o lună la alta al instituțiilor publice. 

Sigur că mai există niște instrumente ale președintelui, intervenții publice, intervenții în Parlament, mesaje în Parlament, participarea la ședințe de guvern, unde să se arate că cineva este preocupat, monitorizează și încearcă să impulsioneze această situație a eficienței instituțiilor. 

Cum ar trebui să arat guvernul ca să puteți pune în aplicare acest proiect de țară?

Poate să arate așa cum este și important este să avem convergență, compatibilitate și cooperare în această direcție. Guvernul este potrivit ca dimensiuni, s-a mai redus, este un guvern mai suplu, a redus din numărul de secretari de stat, de subsecretari. Cred că, în spiritul acestei preocupări, și pentru economie, și pentru eficiență, și pentru eliminarea unei suprapuneri, pentru că noi avem instituții care în loc să coopereze se obstrucționează una pe alta, cred că se mai poate renunța la o seamă de agenții, direcții și supra direcții, care pot fi comasate, pot fi evaluate mult mai strict. Cred că se pot reduce foarte multe cheltuieli, și asta va trebui făcut oricum, dar am văzut că asta este și în programul guvernului și câțiva pași s-au făcut. 

Tema actualei campanii pare a fi cea a candidatului anti-sistem? Cum ați defini sistemul?

Este o falsă temă. Eu nu m-am recomandat anti-sistem, am spus doar că nu sunt un om al sistemului. În sensul că sunt un om care m-am apucat de politică în condiții clare, foarte transparente, foarte de jos și din margine. Margine la propriu, geografică a țării. Când aveam 30 de ani am făcut politică într-un sistem, care este sistemul democratic, cu instituții, cu partide, cu alegeri, nu am avut niciodată o funcție pe care să o am din altă parte, decât de la alegători. 

Mi se pare o falsă problemă. Dacă e vorba de sistem, spun că nu sunt un om al sistemului, pentru că am intrat și am ieșit când am vrut din acest sistem politic. Am iești 10 ani. Toți cei care candidează astăzi, sunt oameni, nu știu dacă ai sistemului, pentru că ce înseamnă un om al sistemului? Eu spun că am activat în sistem și fac politică în sistem. Există candidați care au fost luați la 20 de ani cu mâna și făcuți șefi ai corpurilor de  control al prim-ministrului, după șef pe la tineret, șef pe la partid, prin alte părți. Mie nu mi s-a întâmplat asta. 

Și domnul Nicușor Dan e un om care a participat la alegeri în sistemul ăsta din România. E primar general. Dacă au în vedere influența serviciilor când vorbesc de sistem, dacă vorbesc de un „deep state” sau ceva de genul acesta, atunci că o spună foarte limpede. Nu mă privește, pentru că raporturile mele cu implicarea serviciilor în politică sunt foarte bine cunoscute și nu sunt deloc prietenești. 10 ani ai lui Băsescu și 10 ani departe de toată această afacere. 

Ați simți o implicare a serviciilor în alegeri?

În această campanie, nu. Absolut deloc, trebuie să o spun. Și încă ceva, nu știu dacă exact o premieră, dar chiar cred că de data asta vom avea o alegere numai între noi, ca să spun așa, românii, fără intervenții protectoare ale unor mari puteri care să semnalizeze preferința pentru un anumit candidat.

În sensul acesta mi se pare sincer să fiu destul de jenant că există oameni care vorbesc despre faptul că s-ar putea să vină, în cursul campaniei, fiul nu știu cui, din nu știu ce țară, care să spună ceva frumos despre un candidat. Noi nu suntem totuși nici o țară bananieră, nici o colonie, nici un guvernorat. Suntem o țară, iată, deja cu vechime în Uniunea Europeană, în NATO. Suntem o țară independentă, suverană, cu personalitate. Și da, nu avem, eu nu constat vreun amestec al vreunui serviciu, direct sau indirect, în această campanie. Și de asemenea sper să nu fie candidați care să încerce să se prezinte drept acreditați ai altor țări.

Dar în campaniile trecute ați sesizat o astfel de interferență?

Păi vă aduceți în minte că în campaniile trecute exista o competiție sau a existat o competiție în a se recomanda fiecare drept protejatul sau susținutul altcuiva. În fine, ce a fost a fost, cred că e momentul să fim maturi și din acest punct de vedere.

Cum ați schimba, pentru că tot vorbeam despre serviciile de informații, legile securității naționale, care datează din 1991?

Da, este aproape de necrezut când ne gândim că noi avem niște legi cu un deceniu mai vechi decât „9.11”. S-au întâmplat atâtea lucruri în materie de evoluție, din păcate, a tehnologii informației, a terorismului, a amenințărilor, a provocărilor, a războiului hibrid și așa mai departe. Deci, oricum, cred că trebuie aduse la zi anumite prevederi legale.

Cred că treaba asta se poate face. Există o experiență și o activitate a serviciilor speciale, SRI, SIE, STS, SPP, care s-a desfășurat. S-a desfășurat în parametrii relativ normali în toți acești ani. Dar legea trebuie readaptată pentru ca să-i facă activitatea mai eficientă și mai la îndemână acestor servicii și după aceea trebuie o atenție specială, cred, nu știu dacă asta se stabilește prin lege. Legea e explicită în această privință deja, pentru ca serviciile să se ocupe strict de domeniul lor de activitate, evitând interferențele în politică și în justiție.

Ce fel de experiență ar trebui să aibă viitorii șefi de servicii? La SRI nu este un director civil acum, iar la SIE este domnul Gabriel Vlase. L-ați înlocui?

Asta este o decizie pe care nu o ia președintele singur. Președintele are inițiativa, președintele face propunere. Președintele are, ca să spun așa, responsabilitatea de a cântări, de a evalua aceste propuneri, sigur, care sunt după aceea validate sau nu de majoritatea parlamentară, comisiile de specialitate și majoritatea parlamentară. E prematur în acest moment pentru că eu nu dispun de toate informațiile de evaluare. Când voi fi președinte vă voi spune, vă asigur.

E clar că la SRI trebuie pus un șef, pentru că îți doi ani de când nu există un șef civil, cum cere legea, cum e spiritul democratic în toată țările occidentale. Și ce ar trebui să aibă un șef de serviciu? Ar trebui să aibă multe.

Ar trebui, în primul rând, să aibă discernământ, glumind un pic. Ar trebui să aibă o cunoaștere, eu cred că o experiență, inclusiv o experiență politică, nu strică. Sau în orice caz, dacă nu a fost un politician practicant, să aibă o bună cunoaștere și înțelegere a mediului politic.

Pentru că, în fond, aceste servicii procură, furnizează, organizează informații pe care le dau cui? Decidenților politici. În momentul în care dai decidenților politici aceste informații,  trebuie să înțelegi foarte bine ce se poate întâmpla cu ele, care sunt procedurile, de la procedurile constituționale la procedurile uzuale în astfel de situații. Deci, o bună cunoaștere a mediului politic, sigur că o cultură, ca să zic așa, o cultură de securitate, o cultură de geopolitică, o cultură a politicilor de informații. Nu poți lua un om oricât de strălucit, dintr-un domeniu care nu are niciun fel de idee despre aceste domenii să-l pui acolo.

Dar mai ales, și asta e „last but not least”, un democrat, un democrat convins în fibra lui că aceste servicii sunt necesare, că ele fac o muncă extraordinar de importantă pentru țară, pentru stat, pentru națiune, dar o țară cu adevărat democratică separă foarte clar zona de activitate a celor aleși de cei numiți conform legii pentru o anumită misiune.

Considerați că este eficient în acest moment controlul civil asupra serviciilor de informații?

Nu. Asta e o chestiune, ca să spun așa, de consens național. De ani de zile mai toți suntem de acord. Eu, repet, în ultimii zece ani n-am mai fost implicat și n-am fost nici aproape de politică și de spațiul public românesc, deși l-am urmărit. L-am urmărit la nivel de știri. Dar foarte mulți s-au plâns. Nu este vina serviciilor aici. Este vina partidelor, în primul rând, care trebuie să desemneze niște oameni capabili să exercite acest control.

Noi vorbim de un control. Nu e vina celui care ar trebui să fie controlat că nu e cu adevărat controlat. Deci trebuie să fie niște oameni care să aibă competența, independența și determinarea, voința de a exercita acest control, care este un control democratic și este și spre folosul unui serviciu performant și democratic.

Aici, deci, în primul rând, liderii politici va trebui să își caute oamenii, să desemneze oamenii în aceste comisii capabili să facă ei control și nu să fie o curea de transmisie a serviciilor sau un grup de influență. O selecție mai riguroasă pe niște criterii care sunt destul de simple.

În zona de apărare, ce schimbări ați propune, dată fiind situația din regiune?

Noi am trăit mulți ani de la intrarea în NATO, care a fost iar una din marile reușitele politicii externe românești. Noi am trăit într-o zonă de confort,  zona de confort de securitate. Am trăit ca un stat asigurat. Nu ne-am mai pus această problemă, am fost în deplină siguranță, suntem membrii NATO, avem Articolul 5, avem în plus un parteneriat strategic cu Statele Unite, am avut misiuni comune militare cu Statele Unite, și avem baze militare, instalații speciale militare ca scutul de la Deveselu.

Odată cu războiul din Ucraina, odată cu tulburările care au loc după schimbarea administrației în Statele Unite, după noua linie a administrației Trump, în raport cu politica de apărare în vestul Europei în general și în vecinătatea Ucraina-Rusia, e clar că România trebuie să ia niște măsuri repede și aceste măsuri sunt toate destinate întăririi, în primul rând de către noi înșine, a capacității de apărare. Asta înseamnă alocări mai mari din produsul intern brut, probabil spre 3,5%, asta înseamnă dezvoltarea sub aspectul dotării, dar și al personalului, și mă refer la personal profesionist în armată, nu la serviciu militar obligatoriu sau la voluntariat, dotare mai mare, achiziții, dar și producție.

Eu cred că noi putem face producție militară, cred că din acești bani pe care îi alocăm putem să avem și un câștig economic, putem să găsim formă de asociere și cu partenerii europeni sau cu partenerul american pentru a și produce armament, nu doar a cumpăra. În plus, o ultimă chestiune, o preocupare specială pentru latura de securitate a unor parteneriate care există. România are parteneriate și cu Polonia și cu Turcia, de exemplu, dar e foarte clar că sunt două țări în legătură cu care noi trebuie să fim, pentru ca sistemul de securitate din Estul, de pe Flancul Estic al NATO și de la Marea Neagră să fie unul din ce în ce mai rezilient.

Deci ați opta pentru creșterea cheltuielilor? 

Nu cred că este o alegere. Cred că trebuie să o facem. 

Care sunt principalele măsuri pe care le-ați lua în sectorul economic? Astăzi Comisia Europeană anunță un deficit de 9,2% pentru România. Putem reduce deficitul fără creșteri de taxe?

Eu sper că da. Mai întins să precizez că nu președintele va lua măsuri, nici o măsură de tip economic. Măsurile vor fi luate de către guvern, evident sub cenzura sau sub validarea Parlamentului. Președintele are, cred, misiunea să dea niște direcții, să aibă niște elemente de viziune pe termen mai lung. Și în sensul acesta am și eu. Sigur că eu consider că va trebui făcut tot ce se poate pentru a avea disciplină, dar nu austeritate. Pentru a avea, nu creșteri de taxe, pentru a menține cota unică, pentru a da în continuare șansa ca antreprenorul român, mare, mic, companiei în capital românesc să se poată dezvolta. Pentru ca investiții străine să continue să vină în România. Altă șansă nu avem de dezvoltare și sigur că printr-o creștere a taxării inhibăm aceste lucruri.

Dar reversul înseamnă o disciplină fiscal-bugetară, o responsabilitate fiscal-bugetară. Eu cred, de exemplu, sigur eu nu pot impune guvernului, dar în programul meu vorbesc despre faptul că anumite lucruri, cum ar fi, de pildă, bugetul anual se votează în Parlament, la intrare, dar nu se mai votează atunci când s-a încheiat anul fiscal. Execuția lui nu se mai votează, pentru că asta nu se mai discută în Parlament, în primul rând. Pentru că asta ar fi interesant de văzut cum anume s-a petrecut această execuție, de ce creșteri prognozate nu s-au realizat, de ce cheltuielile au fost mai mari, pentru că atunci putem și mai bine să evaluăm activitatea guvernului. Apoi alte lucruri, nu știu în detaliu, o instituție cum e ANAF, care e foarte importantă, pentru că noi trebuie să creștem încasările. Asta e o poveste de ani și ani de zile, care întotdeauna vine și este angajată și promisă, când vrem să ne apărăm de spectrul creșterii taxelor.

Nu, nu, nu creștem taxele. Îl lăsăm așa, dar o să încasăm mai mult, dar o să încasăm de la toți. Eu cred în continuare că ANAF trebuie să fie nu doar mai eficient. În primul rând să știe foarte clar cine îl conduce, pentru că e la Ministerul Finanțelor, dar șeful este pus de primul ministru, de exemplu. Eu nu cred că e normal. Da? Sigur, e decizia guvernului.

Doi, totuși ANAF-ul ar trebui să-și suplimenteze activitățile, tot în vederea eficienței. Cred că trebuie să avem și niște forme de activitate, de control predictiv al ANAF-ului. În fond, ANAF-ul este un partener al contribuabililor. Ar trebui să fie un partener al contribuabililor, un partener care să fie necruțător atunci când are de încasat, dar și care să ajute acest contribuabil să facă niște estimări, să fie prevenit în legătură cu ceea ce va urma să fie contribuția sa. Și da, suntem, din păcate, cred, cu mult, cu un 30% și ceva sub cota de încasare, care este cu mult sub media europeană. Toate aceste lucruri trebuie să se regăsească într-un tip de atitudine. Deci nu poate președintele să stabilească taxe, nu poate să stabilească nici dacă avem sau nu cotă unică. Eu cred că trebuie să avem. Dar poate să aibă această viziune și acest spirit cu care să încerce să împingă, să însoțească, să coopereze cu guvernele.

Apoi, e vorba totuși de a face niște opțiuni pe durata unui guvern sau pe o durată mai lungă. Avem sau nu avem niște ramuri industriale pe care dorim strategic să le promovăm noi ca stat? Agricultura procesată, IT, industria energetică, diverse tehnologii ale cercetării, tehnologie în industria medicamentelor, de exemplu. Vrem sau nu? Atunci înseamnă că avem un alt regim al achizițiilor, al ajutoarelor de stat, al investițiilor de stat, avem, nu știu,  vrem să facem o prioritate din producția de semiconductori în Europa.

Foarte bine, vedem în ce țări se produc, oferim condiții concurențiale, îi tragem aici pe investitori. Am dat doar câteva exemple. Dar trebuie să facem, noi avem de ani și ani de zile o economie care merge ca răspuns la anumite constrângeri. A mai venit un program european, trebuie să-l respectăm, hai să mergem după el. Dar niciodată nu ne-am dus în Uniunea Europeană, unde aveam dreptul să facem asta, unde suntem membri și să spunem „uite, noi am fi interesați într-un asemenea program european”, care să ne pună în valoare resursele, șansele, opțiunile. Asta înseamnă o evaluare corectă, asta înseamnă o strategie și asta înseamnă, până la urmă, pe termenul unui mandat de președinte, o cooperare cu guvernele, care sunt ele, sau cu guvernul care merge într-o anumită direcție.

Dacă asta se întâmplă sau nu, abia atunci putem să discutăm despre faptul că unui președinte îi convine sau nu îi convine un guvern sau altul, nu din capul locului și pe ochii frumoși sau mai puțin frumoși.

În zona de justiție aș vrea să îmi spuneți cum ați evalua activitatea instituțiilor din justiție și dacă considerați că justiția este independentă?

E un răspuns greu de dat, pentru că nu am toate datele. Sigur că în toți acești ani în care n-am vorbit de reforma justiției, în care au existat toate scandalurile politice legate de independența sau falsa independența justiției, putem să vedem lucruri îmbucurătoare.

Totuși avem, față de acum 25 de ani, avem situații numeroase, nenumărate, în care justiția a condamnat chiar personaje politice importante, personaje politice influente, oameni foarte bogați, foarte influenți în societate. Avem pe de altă parte și foarte multe rateuri. Justiția e un câmp destul de larg, pentru că, de exemplu, dacă luăm un caz în care un parchet a acuzat pe cineva, l-a târât vreo 7-8 ani prin procese, dar la urmă omul a fost achitat, noi nu putem vorbi de un succes sau de un eșec al justiției, pentru că și parchetele, și acea instanță care l-a achitat, fac parte din justiție.

Unul din aia a avut dreptate. Și atunci, pe jumătate e un succes că totuși s-a făcut dreptate, pe de altă parte e un eșec. Ce pot să spun, în general, este că independența justiției este  o condiție indispensabilă a unui regim democratic, pentru că asta înseamnă statul de drept, în al doilea rând că la noi trebuie, totuși, să se întâmple câteva îmbunătățiri. Când vorbim de eficiența instituțiilor în general, nu vorbim doar de instituții guvernamentale.

La noi continuă să fie procese, și acum vorbesc de procese celebre, procese comerciale, procese de proprietate, procese economice, care durează cu anii, prejudiciază oamenii prin această durată, aduc costuri, cheltuieli și pierderi și unor companii, și unor agenți economici, și unor indivizi. Și de asta trebuie mai multă eficiență, mai multă organizare, și poate și niște simplificări legislative, dar, evident, asta nu este treaba președintelui. Președintele trebuie să vegheze, cum îi spune Constituția, în legătura cu toate, are un rol în CSM, nu de decizie, nu de vot, dar de prezență și de dialog permanent cu cei care trebuie să conducă instituțiile, cu Ministerul Justiției. Și în numirea (n. r. - numirea șefilor de parchete), dar atât. Mai departe, în activitatea lor nu-i poate influența, nu poate interfera și nu trebuie să interfereze în niciun dosar cu nicio cauză.

Ce ar însemna un eșec la alegerile prezidențiale?

Pentru mine personal însemna foarte puțin. Pentru că, în fond, orice candidat este un individ, orice individ care ajunge într-o asemenea situație, presupun că-și asumă două riscuri din capul locului. Unul, acela de a pierde, altul, acela de a câștiga. Eu nu știu care-i mai mare. Eu mă preocup și mă îngrijorez mai mult de ipoteza în care voi câștiga decât de cea în care voi pierde.

Pentru că, așa cum rezultă și din discuția noastră, sunt aproape toate lucrurile de făcut, pentru că trebuie mulți oameni cu care să lucrezi pentru aceste lucruri, pentru că nu sunt vremuri foarte liniștite. Cine pierde își vede de viața lui, nu spune că n-a încercat, nu spune că s-a dat. În cazul meu, dacă vorbim despre mine, voi putea spune că nu m-am dat la o parte atunci când niște oameni din România au considerat că e momentul în care pot să fac ceva pentru țara mea. 

Ați rămâne în viața politică și ați accepta un post?

Nu. Eu, dacă doream să rămân în viața publică, timp de 10 ani aș fi putut să ocup de la o poziție în Parlament până la multe alte poziții. Dar nu am fost interesat de asta și nu sunt. 

În cazul unui eșec al dumneavoastră, ar fi un eșec și al partidelor care vă susține Ce ar trebui să facă PSD și PNL atunci?

Nu este treaba mea, nu am calitatea să dau sfaturi. Eu voi putea spune, dar nu impune ce ar trebui să facă PNL și PSD dacă voi ieși președinte. Pentru că vom fi într-un parteneriat, cel puțin deocamdată, în formula asta guvernamentală. Va trebui să lucrăm împreună. Dacă eu nu sunt președinte, nu am nicio calitate să mă pronunț în legătură cu ele. Cred că sunt, dincolo de faptul că vor avea sau nu un candidat câștigător, ele sunt oricum legate de misiunea pe care le-a dat-o electoratul, și-au asumat-o în Parlament, și anume aceea de a guverna. În fond, indiferent cine va ieși președinte, ele ar trebui să aibă aceeași preocupare. Că nu se va putea. Asta este o altă chestiune și din acest motiv, de fapt, ei susțin un candidat comun, nu și-au mai pus fiecare candidat, pentru că știu că stabilitatea e prima condiție pentru a încerca să construiești în anii următori și pentru asta îți trebuie o bună cooperare cu președintele. 

Aș vrea să discutăm puțin și despre politica externa a României. Ce reformă ați face în acest domeniu? Ați face o reformă? Cum vedeți politica externă a României în ultimii cinci ani?

Cred că în ultimii cinci ani, politica externa a României, ca în ultimii 25 de ani, a fost o politică orientată corect, ca opțiune majoră, opțiunea pro-occidentală, dar a fost o politică destul de pasivă, nu știu exact ce termen să folosesc, cu anumite neglijențe, cu prea puțin profil. A fost o politică, în termeni comozi, în termeni de suficiență, o politică suficientă, uite, ăsta ar fi un termen.

Pentru următorii ani sau pentru eventualul nou mandat, sunt câteva lucruri clare. Unu, menținerea fermă apartenenței, nu orientării, ci apartenenței României la lumea occidentală, la lumea instituționalizată occidentală, Uniunea Europeană, NATO, Parteneriat Strategic cu Statele Unite, cu un rol mult mai important, mult mai accentuat, mult mai conturat al României, în primul rând în Uniunea Europeană. Noi nu avem sub nicio formă, niciun interes să ne dezangajăm sau să nu mai fim preocupați sau să întoarcem spatele Uniunii Europene, așa cum există candidați care propun astăzi, domnul Simion sau Ponta. 

Noi avem și prezentul și viitorul în UE. Că vrem o relație cât mai bună posibil cu americanii, categoric, mai ales o țară ca România, cu istoria ei de parteneriat și cu poziția ei strategică. Poziția din Flancul Estic. Poziția de posibilă vulnerabilitate strategică. Dar asta o facem din condiția de membru al Uniunii Europene. Și în interiorul Uniunii Europene vreau să fim cu un cuvânt cât mai precis, cu un cuvânt cât mai important și cu obiective foarte bine definite.

Adică în momentul în care discutăm, dau iar un exemplu, discutăm acordul Uniunea Europeană-Mercosur. Eu nu trebuie să mă duc acolo, la Bruxelles, ca acționar, și să văd ce spune președinta Comisiei sau ce spun Franța și Germania, facem sau nu facem acordul cu Mercosur. Eu trebuie să plec de acasă cu un dosar clar în care să văd în ce măsură industrii românești, produse românești, piața românească este sau nu este avantajată de un eventual acord cu Mercosur. Și atunci mă duc și spun, da, vreau sau da, nu vreau, în funcție de interesele României. E doar un exemplu.

Doi, cu Statele Unite. Suntem într-un moment de oarecare impas al relației europene în general cu Statele Unite, nu doar a României. România este printre cele mai interesate state din Uniunea Europeană, din Europa Occidentală, pentru că eu consider România în Europa Occidentală, să restabilească rapid și intens această relație. Nu depinde, evident, numai de noi sau, în primul rând, de noi. Dar este absolut urgent să restabilim măcar comunicarea, să nu mai ajungem să avem nevoie, după atâția ani de parteneriat, de membership NATO, de relație bilaterală cu Statele Unite, să avem nevoie de emisari discutabili în relația directă București-Washington.

În final, al treilea rând, România poate să-și asume în politica externă și inițiative care să-i dea un rol mai semnificativ, regional, în ceea ce privește relațiile Uniunii Europeane și României cu vecinătatea răsăriteană în Ucraina, Republica Moldova, care e oricum o relație specială, în politica Mării Negre, în Regiunea Balcanilor de Vest. În fine, diplomația românească trebuie, cred, să se îndrepte spre un nou model, cu o componentă economică mult mai intensă, o diplomație mai activă în general, un corp diplomatic mai ieșit din sediul ambasadei, mai atent la ce se întâmplă în țările respective și atent, cu precădere, la diaspora românească.

Nu mai există țară din Uniunea Europeană, cel puțin, în care diaspora românească să nu fie semnificativă și ea trebuie nu doar ajutată, ceea ce e obligația statului român, dar cred că trebuie și folosită de către statul român. Sunt oameni bine plasați, sunt oameni solidari, sunt oameni care pot și vor să facă ceva pentru România. E rolul diplomației să nu lase să treacă zilele, ci să caute toate aceste ipoteze.

Deci o diplomație mai activă, mai creativă, mai energică.

Cum credeți că s-ar putea restabili relațiile cu Statele Unite?

Eu cred că e un lucru natural. Statele Unite, sub administrația Trump, oricât de spectaculoase ar fi unele schimbări, oricât de atipice ar fi unele atitudini, este totuși un stat care are o diplomație, care are o strategie, care are o hartă a lumii pe care există și România. România este, repet, un partener. România este un membru NATO. În iunie va fi la Haga summit-ul NATO. Ne vom întâlni. Va trebui să discutăm ce se întâmplă aici. Ce trupe americane rămân, ce baze rămân, ce baze mai apar, ce baze mai dispar. Deci sunt lucruri concrete la care administrația americană va trebui să răspundă. Sunt lucruri concrete și angajamente și intenții pe care noi va trebui să le comunicăm ambasadei americane. Și eu sunt absolut convins că starea de incertitudine sau, mă rog, de amânare în acest moment ține doar de faptul că în filozofia și practica politică americană, aceste discuții se poartă cu președintele. Cu un președinte care are un mandat de plin legitim și de durată. Și deci așteaptă să vadă cu cine au de discutat în România. 

Cum ar trebui să abordăm relațiile cu Rusia după război?

Evident, Rusia nu este un aliat. Rusia este, din păcate, o amenințare. Noi suntem aproape de Rusia. Rusia pare să fie din ce în ce mai aproape de noi. Asta însă nu înseamnă că Rusia trebuie să se bucure de, sau să fie tratată cu un alt principiu decât cel rațional în relațiile internaționale. Și anume, cea mai bună relație sau cea mai sigură relație posibilă cu toată lumea. În acest moment nu se poate.

În acest moment Rusia este un agresor. În acest moment Rusia încălcat flagrant și încalcă încă toate normele elementare ale dreptului internațional și România, sub o formă sau alta, face parte dintr-o alianță împotriva unor asemenea lucruri. Dar pe cât posibil, pe cât mai repede, după închiderea, vom vedea cum, a dosarului din Ucraina, cred că o normalizare a relației și cu Rusia este absolut de dorit. Cum e de dorit, repet, cu orice stat. Nu își dorește nimeni să întrețină un pericol, să întrețină un inamic atât de puternic și atât de aproape.

Credeți că ar trebui ca România să recunoască Kosovo?

România a avut în această privință, după cum știți, o poziție clară. N-a schimbat-o. Nu văd elemente pentru care ar trebui să schimbăm acum.

Și o ultimă întrebare, pentru că am rămas cu o nelămurire din urmă cu mai mulți ani. De ce s-a rupt USL?

USL s-a rupt din cauza că unul dintre liderii săi, și anume domnul Ponta, a preferat să intre într-o combinație tipică de „deep state”, tipic ocultă, împotriva angajamentelor politice pe care le făcusem împreună. PSD și PNL, domnul Ponta și cu mine, pe care primisem milioane de voturi, 60% din voturile exprimate, înțelegere ocultă, făcută în complicitate indirectă cu Traian Băsescu, cu personaje care, la vremea respectivă, nu dețineau poziții oficiale. Era domnul George Maior, dar domnul George Maiora era șeful SRI și nu aveau o poziție politică. Și personaje cum era doamna Elena Udrea, la vremea respectivă, din partea domnului Băsescu, și cunoscutul, celebrul și dispărutul domnul Sebastian Ghiță, care și astăzi este sponsorul politic, politic, mediatic și probabil moral al domnului Ponta.

Și care a fost mai exact acea înțelegere?

Înțelegerea a fost promisiunea de succesiune pentru Victor Ponta la capătul mandatului lui Traian Băsescu, care era al doilea mandat, ruperea înțelegerii cu noi și, sigur, înlăturarea noastră de la putere. Din fericire însă, lucrurile au decurs altfel, domnul Ponta a reușit atunci, în ciuda sprijinului din diverse direcții, să-și compromită șansele cam de unul singur, și a apărut un câștigător neașteptat, despre care m-am bucurat atunci că a fost câștigător, și anume Klaus Iohannis. 

→

Imaginea 1/7: Interviu cu Crin Antonescu FOTO Adevărul