Bernadette Szocs, fantastică: medalie mondială pentru tenisul de masă românesc, după 32 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bernadette Szocs a reușit o performanță fantastică pentru România, calificându-se în finala probei de dublu la Campionatele Mondiale de tenis de masă de la Doha (Qatar). Alături de austriaca Sofia Polcanova, jucătoarea de 30 de ani luptă mâine pentru medalia de aur.

Bernadette Szocs luptă mâine pentru aur. Foto Facebook COSR
Bernadette Szocs luptă mâine pentru aur. Foto Facebook COSR

Vicecampioanele europene au trecut, astăzi, în semifinale, de cuplul sud-coreean Yubin Shin/Hanna Ryu, după un meci pe muchie de cuțit, tranșat abia în finalul setului decisiv. A fost 3-2 pentru perechea româno-austriacă: 11-5, 8-11, 11-8, 9-11, 11-9.

Chinezoaice în drumul către aur 

În finală, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova vor înfrunta perechea chineză Manyu Wang/Man Kuai, care în sferturi trecuse de cuplul româno-spaniol Adina Diaconu/Maria Xiao.

România nu mai obținuse o medalie la Mondiale din 2019, când Ovidiu Ionescu și spaniolul Alvaro Robles câștigau argintul la dublu masculin. La feminin, este prima medalie câștigată de România la Campionatele Mondiale individuale după o pauză de 32 de ani.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite