Reacţia primului astronaut care ar fi comis o infracţiune în spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astronautul Anne McClain a fost acuzată că ar fi folosit computerele NASA pentru a obţine acces la contul bancar al fostei sale soţii, Summer Worden, în timpul unei misiuni de şase luni, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Conform New York Times, agenţia spaţială investighează posibilitatea primei infracţiuni realizată în spaţiul cosmic, după ce Summer Worden a înaintat o plângere către Comisia de Comerţ Federal, spunând că Anne McClain ar fi comis furt de identitate, obţinând acces la fişierele bancare ale lui Worden.

Worden, un fost ofiţer al Forţelor Aeriene, a devenit suspicioasă în momentul în care McClain a menţionat anumite achiziţii în timpul unor certuri.

Ulterior, aceasta a cerut informaţii suplimentare băncii, care a confirmat că datele sale bancare au fost accesate de un computer înregistrat ca fiind proprietatea NASA, ajungând astfel la concluzia că McClain îi spiona contul din spaţiu. Aceasta s-a apărat, spunând că a accesat conturile numai pentru a monitoriza datele financiare, aşa cum făcea şi în timpul în care cele două erau împreună, şi doar cu permisiunea lui Worden.

Părinţii lui Worden au înaintat şi ei o plângere, indicând că McClain duce o ”campanie manipulativă şi bine calculată” de a obţine custodia fiului lui Worden.

Cele două sunt implicate într-un divorţ din 2018, după ce au luat decizia de a se căsători în 2014. Comportamentul lui Worden era unul violent, conform lui McClain, o acuzaţie pe care fosta sa soţie a negat-o, spunând că face parte din încercările lui McClain de a obţine custodia fiului ei.  

Astronautul a reacţionat la scurt timp după ce povestea sa a ajuns în presă, pe Twitter. În mesajul ei, Anne McClain spune că acuzaţiile sunt false. ”Am trecut printr-o separare dureroasă, personală, care acum a ajuns din nefericire în presă. Apreciez susţinerea şi îmi voi rezerva comentariile până după încheierea investigaţiei.”

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite