Noua eră Facebook începe cu ultima aplicaţie: eşti anonim şi vorbeşti ce vrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facebook Rooms reprezintă un prim pas mare făcut de cea mai mare reţea socială în direcţia segmentării prin aplicaţii şi servicii nişate. Iată de ce s-ar putea dovedi o schimbare majoră.

Facebook Rooms este, în esenţă, o „căsuţă“ de chat cu cine vrei tu, fiind cine vrei tu. Este ceea ce Facebook nu este, iar singurele asemănări între cele două este compania care le-a produs. Aplicaţia Rooms nu îţi cere un cont Facebook pentru a te autentifica şi îţi permite să trimiţi mesaje text, să publici imagini şi videoclipuri fără a utiliza efectiv numele de Facebook în camerele de chat create.  

Practic, în Facebook Rooms oricine poate crea o cameră de discuţie pe un subiect. Să zicem, despre fotbal. Acolo se pun link-uri, fotografii, videoclipuri şi altele. E practic ceea ce se întâmplă pe Reddit în acest moment, după cum scria „Adevărul“ în ziua publicării informaţiilor despre Rooms. Aplicaţia funcţionează deocamdată doar pe iOS şi nu este disponibilă în variantă web. Momentan este pe bază de invitaţie.

Ziceam de o schimbare majoră pentru Facebook. Întâi, trebuie să ştii că Rooms este creaţia Creative Labs, o echipă de la Facebook care doar de astfel de proiecte se ocupă. Au mai fost până acum Paper, Slingshot şi Mentions. Unele vor eşua lamentabil, altele vor rămâne. Poate Rooms rămâne, devine populară, dar până atunci este un experiment al Facebook în zona anonimităţii, una foarte apreciată de mulţi utilizatori de pe Internet şi cu precădere de către tineri.

Află de la Playtech totul despre această aplicaţie şi ce aduce

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite