inchiriere - ultimele știri
Poşta Română a lansat miercuri un portal imobiliar prin intermediul căruia 500 de proprietăţi vor fi scoase la închiriere, a anunţat directorul general Valentin Ştefan, într-o conferinţă de presă.
ANAF a publicat noile reglementări pentru închiriere sau subînchiriere a bunurilor mobile și imobile
ANAF a publicat miercuri Ghidul dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile.
Programul Noua Casă a intrat în linie dreaptă și în 2024, însă cu un buget total mai mic decât anul trecut. Pentru a putea cumpăra locuința trebuie să parcurgeți câțiva pași.
Creșterea rapidă a dobânzilor bancare din ultimul an a redus simțitor accesibilitatea creditelor ipotecare, după cum au constatat specialiștii în imobiliare.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară lucrează la o strategie de achiziţii şi închirieri pe termen lung, care presupune un program ''Rabla feroviar'' şi constituirea unei companii de leasing românească
Noi reguli pentru proprietarii care își închiriază locuințele, altfel decât în scop turistic, vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dată de la care aceștia au o serie de obligații.
Comisia Europeană a adoptat o propunere de regulament pentru a spori transparența în domeniul închirierilor de locuințe pe termen scurt, regulile urmând să fie transpuse în legislațiile țărilor UE.
Contractele de închiriere vor fi înregistrate obligatoriu la ANAF din luna ianuarie 2023, președintele Fiscului Lucian Heiuș, emițând deja un ordin pentru aprobarea noilor formulare.
Peste 70% dintre clienţii companiilor de rent-a-car din România călătoresc cu avionul, atât pe rutele interne, cât şi internaţionale, reiese dintr-o analiză întocmită de o platformă specializată în acest domeniu.
În curând, buzoienii se vor putea deplasa în oraş, mai simplu şi mai sănătos. Asta, după implementarea la nivelul municipiului Buzău a proiectului ”VeloCity”, un nou sistem alternativ de mobilitate urbană.
Poliţiştii de ordine publică şi investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti au desfăşurat, săptămâna aceasta, o acţiune pentru combaterea faptelor de prostituţie stradală, dar şi a prostituţiei prin intermediul anunţurilor publicate î...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă achiziţionarea de servicii publice pentru 10 centrale provizorii mobile ce vor fi închiriate şi vor funcţiona în cazul apariţiei de avarii la sistemul centralizat de termoficare. Centralele vor fi amplasate lân...
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat 3 percheziţii domiciliare la imobilele unor suspecţi de proxenetism....
Condiţiile de creditare mai aspre, inflaţia, creşterea costurilor de construcţie şi conflictul din Ucraina sunt cei patru factori majori care influenţează evoluţia pieţei rezidenţiale, potrivit unei analize a JLL România care evidenţiază tendinţa în ...
Un nou gest de solidaritate cu poporul ucrainean începe să prindă conturi: străinii închiriază locuinţe în Ucraina prin Airbnb fără vreo intenţie de a şi sta în ele, ci doar ca să le trimită bani ucrainenilor care fug din calea războiului, arată Fort...
Inspectorii de integritate îl acuză pe un fost ales local din Consiliul Local al oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, de conflict de interese administrativ.
O garsonieră de numai 11 metri pătraţi este scoasă spre închiriere în cartierul clujean Gheorgheni, cu 200 de euro. Anunţul a stârnit hohote de râs pe internet şi a adunat peste 10.000 de comentarii în mai puţin de două zile, iar reacţiile au devenit...
Consilierii locali din Călăraşi au aprobat procedura de închiriere publică a celor 87 de spaţii comerciale din noul bazar Big, ce se va deschide la sfârşitul lunii martie.
Tarifele pentru apartamentele de vacanţă pe litoral operate de compania Rezident sunt reduse cu 10% până la finalul lunii martie, în campania Early Booking, şi pentru prima dată în ultimii ani rezervările au început să fie făcute încă de la finalul a...
Storia.ro a lansat un studiu amplu ce şi-a propus să aducă în prim plan informaţii despre interesele şi aşteptările românilor referitoare la renovarea şi amenajarea locuinţelor pe care aceştia doresc să le cumpere ori să le închirieze.
Un proiect din domeniul mobilităţii urbane, în valoare de peste 2,4 milioane de euro, a început să fie implementat, urmând să se închirieze biciclete în mod neasistat.
O companie imobiliară italiană cumpără clădirile monument istoric din Timişoara şi le renovează. Italienii au cumpărat şi fosta clădire a Prefecturii din Lugoj, foarte degradată. De asemenea, au renovat imobilul din centrul oraşului de pe râul Timiş ...
Mai multe locuri din Deva vor fi împodobite, odată cu venirea iernii, cu decoraţiuni de sărbători, închiriate de municipalitate.
Wizz Air a anunţat că va închiria avioane de la furnizori externi ca urmare a cererii ridicate în întreaga reţea, precizând că acestea vor opera un număr limitat de zboruri în următoarele săptămâni.
Agenţiile de turism din România sunt tot mai interesate de a colabora cu CFR Călători pentru vânzarea de bilete online în trafic intern, dar şi pentru închirierea unui tren în regim charter şi organizarea unor trasee şi circuite, spune Asociaţia Naţi...
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a anunţat că scoate la licitaţie închirierea unui număr de 12 sectoare de plajă în suprafaţă de 61.911 de metri pătraţi. Plajele se află în Năvodari, Costineşti, Neptun, Jupiter, Venus şi Cordon ...
Contractul de închiriere/comodat al locului de parcare de reşedinţă poate fi înnoit cu 30 de zile înainte ca acesta să expire.
Violeta Alexandru, lider PNL Bucureşti, propune publicarea tuturor spaţiilor comerciale de stat de la metrou care ar putea fi închiriate, angajându-se să discute cu consilierii liberali despre această problemă.
Preferinţele românilor s-au schimbat în această conjunctură pandemică astfel că vacanţele în România (în natură), la unităţi de cazare mai mici, pe care le pot închiria integral familiile sau grupurile de prieteni, sunt în top în acest an.
O analiză privind efectele pandemiei asupra sectorului imobiliar, concentrată pe trei zone distincte: preţ, ofertă şi cerere, cuprinde atât proprietăţile oferite spre vânzare, cât şi a celor oferite spre închiriere.
articol publicitar
Parlamentul European şi Comisia Europeană caută sa închirieze sau sa cumpere spaţiu de birouri şi spaţiu expoziţional, pentru a găzdui Biroul de legătură al Parlamentului European şi reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, împreună cu un Centru...
Contractele de asociere în participaţiune derulate la nivelul Metrorex au fost dezavantajoase pentru companie din punct de vedere financiar, stabilirea cotelor de participare la împărţirea veniturilor obţinute nefiind fundamentată în funcţie de valoa...
Falşii proprietari care pretind că lucrează în străinătate dau spre închiriere garsoniere şi apartamente în zona universităţilor şi le spun clienţilor să le facă dovada plăţii unui avans înainte să le prezinte locuinţa. Mai nou, conversaţiile între ţ...
Noi reguli ar putea fi impuse proprietarilor de locuinţe la vânzarea sau închirierea acestora şi chiar la obţinerea unor documente de la Fisc, potrivit unei propuneri a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Criza provocată de coronavirus începe să-şi arate efectele şi pe piaţa închirierilor de locuinţe. În Bucureşti, studenţii au lăsat multe proprietăţi goale, apartamentele în regim hotelier au fost convertite în apartamente cu chirie lunară, iar număru...
Proprietăţile rurale din Bulgaria, în localităţi în care comunitatea abia număra 10-15 oameni, au început să atragă atenţia celor care caută o a doua casă, iar afacerile cu acestea sunt în creştere, scrie presa bulgară, citată de Rador şi Hotnews.
Mobilitatea în siguranţă este una dintre condiţiile secolului 21. Drumurile lungi cu transportul în comun nu sunt o alegere inspirată, mai ales în această perioadă, iar dacă bagajul este unul voluminos, apelarea unui serviciu de închirieri maşini dev...
Preţurile medii ale chiriilor în Bucureşti au început să crească începând cu a doua jumătate a anului 2015 şi au continuat în pantă ascendentă până în 2020. Pandemia a lovit însă în cererea de închiriere, fapt care a provocat o scădere graduală a pre...
Pandemia a schimbat inclusiv anul universitar, ceea ce are impact pe piaţa chiriilor în marile centrele universitare – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, care de ani de zile trăiesc pe piaţa chiriilor de pe urma studenţilor.
Aproape 14.000 de apartamente erau disponibile pentru închiriere la începutul acestei luni în patru dintre cele mai mari oraşe şi centre universitare din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Consiliul Judeţean Călăraşi a aprobat în şedinţa ordinară din data de 30 iulie 2020 organizarea sesiunii de depune a cererilor de închiriere locuinţe ANL în municipiul Călăraşi pentru tinerii specialişti din sănătate.
O analiză efectuată de un site de rezervări online a vacanţelor pe litoralul românesc arată ce preţ au şezlongurile în cele mai importante staţiuni de la malul Mării Negre.
Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, a lansat marţi serviciul de închiriere de trotinete electrice. În Bucureşti vor fi folosite noile trotinete electrice construite după un design propriu, creat de inginerii Bolt din Estonia.
Circa 14% din românii care doreau să cumpere o locuinţă înainte de pandemie se gândesc acum să renunţe la cumpărare şi să ia în calcul închirierea, arată un studiu realizat pe Storia.ro referitor la intenţiile, aşteptările şi deciziile românilor cu p...
Agenţia Naţională de Integritate consideră că Mircea Mircescu a încălcat legea nr. 161/2003 prin participarea la o şedinţă a Consiliului Local Ianca la care s-a aprobat închirierea unui teren din domeniul privat al oraşului....
La fel ca în cele trei luni anterioare, piaţa închirierilor de apartamente a fost una destul de dinamică în primul trimestru din 2020: preţurile medii solicitate de către proprietari au înregistrat atât variaţii în plus, cât şi în minus, în mai multe...
Un apartament cu două camere în marile oraşe sau într-o reşedinţă de judeţ nu mai poate fi închiriat cu mai puţin de 200 de euro, un singur oraş făcând excepţie, arată un raport de piaţă publicat de Analize Imobiliare şi Imobiliare.ro.
Ansamblul de locuinţe, ridicat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în incinta fostei unităţi militare de pe strada Independenţei, cuprinde două tronsoane cu 12 unităţi locative, 3 apartamente cu 2 camere şi 3 cu 3 camere/ scară.
Mai mult de jumătate din sălile de sport construite prin programul finanţat de stat sunt prea puţin folosite de către elevi, fie din cauza faptului că primăriile nu le-au asigurat accesul la utilităţi, fie că sunt mult prea departe de şcoli sau au dr...
Patinoarul în aer liber a fost adus la Călăraşi şi iarna aceasta. Primul eveniment ce face parte din programul sărbătorilor de iarnă în municipiul Călăraşi este deschiderea patinoarului în aer liber, urmat de multe alte surprize plăcute ce vor fi anu...
Apartamentele noi din România oferă randamente substabţiale atunci când sunt închiriate, peste rata inflaţiei, iar profitul diferă semnificativ şi în funcţie de zona în care este situat imobilul.
Închirierea unui apartament în Bucureşti se dovedeşte a fi o afacere profitabilă, Capitala fiind pe locul 3 din 17 capitale europene analizate de compania imobiliară Imoteca, din punct de vedere al randamentului.
Românii nu îşi închiriază locuinţele sau cel puţin nu o fac oficial. Datele publicate de Eurostat arată că doar 3,2% din români îşi închiriau locuinţa, în anul 2017, faţă de 30,7% din europeni.
Turiştii care ajung la Călăraşi se pot delecta cu frumuseţile de la Dunăre pedalând pe o bicicletă sau ieşind la într-o plimbare cu barca, toate închiriate gratuit de la Consiliul Judeţean. 10 biciclete normale şi 5 bărci cu vâsle îi aşteaptă pe pasi...
Poliţiştii locali au demarat o serie de controale în această perioadă în transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere....
O femeie de 32 de ani a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru înşelăciune în formă continuată, în contextul în care a obţinut diverse sume de bani de la mai multe persoane, cărora le-a promis că le va închiria mai multe apartamente, lucru care nu...
Fiscul a stabilit noua procedură de înregistrare a contractelor de închiriere la organele fiscale, care permite acum inclusiv înregistrarea online a contractelor....
Închirierea unei maşini atunci când călătorim în străinătate se poate dovedi o aventură, de aceea specialiştii ne recomandă la ce să fim atenţi şi ce să cunoaştem din legislaţia specifică.