Text explicativ suplimentar, adăugat unei sculpturi antisemite de pe zidul unei biserici din Germania

0
Publicat:

Oficiali ai bisericii din oraşul Wittenberg au adăugat un text explicativ unei controversate sculpturi antisemite, amplasată pe zidul uneia dintre bisericile cu cea mai mare însemnătate istorică din Germania, în încercarea de a oferi un context suplimentar acelei opere de artă, informează DPA.

Sculptura antisemita pe zidul unei biserici din Wittenberg, în Germania. FOTO: Profimedia
Sculptura antisemita pe zidul unei biserici din Wittenberg, în Germania. FOTO: Profimedia

Sculptura, intitulată „Scroafa evreilor”, amplasată pe unul dintre zidurile bisericii din oraşul Wittenberg, unde a predicat la un moment dat reformatorul protestant Martin Luther, a stârnit o controversă aprinsă, potrivit Agerpres. 

Basorelieful înfăţişează o scroafă şi doi oameni care îi sug laptele, personaje considerate reprezentări ale unor evrei după pălăriile ascuţite pe care le poartă.

Vara trecută, Curtea Federală de Justiţie (BGH) a decis că sculptura nu va fi îndepărtată. Cetăţeanul care a cerut îndepărtarea sculpturii a depus ulterior o plângere la Curtea Federală Constituţională.

Prin adăugarea unei plăcuţe din bronz cu un text explicativ în apropierea sculpturii, biserica a transformat lucrarea, care datează din secolul al XIII-lea, într-un „memorial”, a afirmat cea mai înaltă instanţă civilă din Germania.

Oficiali ai bisericii au precizat luni că informaţia a fost actualizată recent ca urmare a criticilor susţinute îndreptate împotriva sculpturii în relief.

„Aşa cum ni s-a cerut anterior, vrem să ne distanţăm mai mult de antisemitism, antiiudaism şi xenofobie în general”, a spus Jörg Bielig, liderul consiliului parohial.

În acest fel, biserica a dorit să-şi asume responsabilitatea şi să demonstreze că se preocupă de greşelile din trecut. Textul însoţitor afirmă acum în mod clar că biserica s-a distanţat de „antisemitism şi de ura faţă de evrei”, a afirmat Bielig.

Obiectivul pe termen lung al comunităţii locale este de a organiza o expoziţie permanentă în biserică pentru a oferi informaţii despre sentimentul antievreiesc, a adăugat el.  

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite