Medicamentele imuno-oncologice pot prelungi supravieţuirea în cancer cu peste un deceniu

Din 2011, există pe piaţă medicamente imuno-oncologice atât de eficiente încât prelungesc viaţa pacienţilor cu cancer chiar şi cu peste un deceniu. În ţări precum Marea Britanie, Franţa sau Germania  bolnavii deja beneficiază de astfel de tratamente, în timp ce la noi încă sunt liste la radioterapie şi nu sunt bani pentru investigaţii medicale gratuite.

Cancer. Numai rostirea acestui cuvânt şi te trec fiori reci pe şira spinării. Şi, totuşi, diagnosticul nu înseamnă automat condamnarea la moarte a pacientului. În ultimul timp, s-au făcut progrese remarcabile în tratamentul acestei maladii îngrozitoare, au fost descoperite şi puse pe piaţă noi medicamente atât de eficiente încât pot prelungi sensibil viaţa bolnavului aflat în stadiul terminal de boală. Alte studii clinice sunt în desfăşurare, iar speranţele pentru descoperirea de noi medicamente şi mai eficiente sunt şi mai mari într-un domeniu care a devenit foarte dinamic. 

Recent, la Chicago, în SUA, a avut loc cel mai important congres mondial dedicat terapiilor de ultimă oră în tratamentul cancerului. Din această categorie fac parte şi medicamentele imuno-oncologice, care schimbă fundamental perspectiva în tratamentul cancerului. Medicul Marius Geantă, cofondatorul Centrului de Inovaţie în Medicină, a fost unul dintre medicii români care au luat parte la congres.

Americanii s-au mobilizat din 1970

„Putem spune că, la nivel mondial, lupta cu cancerul a început în 1971. Atunci, preşedintele Nixon a promovat planul de luptă cu cancerul în SUA, un plan care pornea de la ideea că se înregistrau din ce în ce mai multe cazuri de cancer şi erau din ce în ce mai puţine soluţii de tratament“, explică Marius Geantă.

Atunci, americanii au pus la punct un sistem prin care să se găsească soluţii de tratament din ce în ce mai bune pentru pacienţi. Evident, partea cea mai importantă a fost componenta de investiţii în cercetare. „În parteneriat, statul şi companiile farma au investit foarte mult. În acei ani ’70 se foloseau medicamentele chimioterapice care, între timp, s-au rafinat destul de mult. Dar chimioterapia care se foloseşte acum nu este cu mult diferită de cea de acum 20-30 de ani şi este departe de a fi un tip optim de tratament“, mai spune medicul.

A doua etapă în tratamentul cancerului a constat în dezvoltarea terapiilor biologice. Acestea diferă de tratamentele clasice, pentru că sunt obţinute  prin biotehnologie, pornind de la culturile de celule. „Pe scurt, celulele sunt programate să producă anumite enzime, anumite proteine, anumiţi anticorpi monoclonali. Aceşti anticorpi monoclonali au făcut diferenţa în cancer. De exemplu, în cancerul colorectal metastatic, cu prima linie de tratament, cu chimioterapie, un pacient trăia cam cinci luni din momentul diagnosticului. După ce mijloacele de chimioterapie s-au rafinat şi s-au adăugat şi anticorpii monoclonali, s-a ajuns la 24-25 de luni. Perspectiva s-a schimbat foarte mult“.

Cum funcţionează terapiile biologice ţintite

O altă linie de tratament anticancer a fost cea a terapiilor biologice ţintite. „Diferenţa între ele şi chimioterapie este următoarea: un medicament chmioterapic introdus în organism atacă şi celulele canceroase, şi celulele normale, cu efecte adverse foarte mari. De multe ori se întrerupe tratamentul din cauza efectelor adverse. Şi, evident, în aceste condiţii, decesul survine foarte repede. Terapiile biologice ţintite afectează mai puţin sau deloc celulele normale ale organismului şi distrug celulele tumorale“.

Cu alte cuvinte, sunt capabile să facă diferenţa între celulele normale şi cele tumorale, ţintind anumite molecule care se găsesc la nivelul tumorii. Interesul pentru aceste molecule a fost din ce în ce mai mare, ceea ce a dus la dezvoltarea  acestui tip de terapie. Problema este că, la un moment dat, se dezvoltă rezistenţă la ele. „Pentru că tumora nu e o structură care rămâne fixă. Ea se adaptează. Tu vii cu un medicament, iar tumora face tot ce poate ca să se adapteze şi să capete rezistenţă. Astfel că s-au dezvoltat şi combinaţii de terapii care să lupte pe mai multe fronturi cu rezistenţa tumorii. Una care merge pe o anumită cale, alta pe o cale diferită. Diferenţa e că un medicament chimioterapic pătrunde şi în celula normală, şi în cea canceroasă, pe când terapiile biologice acţionează din exteriorul celulei şi activează nişte receptori de pe membrană şi influenţează în acest fel metabolismul“, adaugă dr. Geantă.

Sute de celule canceroase produce zilnic organismul

Cea de-a treia etapă este şi cea care a făcut diferenţa în ultimii cinci ani în tratamentul împotriva cancerului. Este vorba despre imuno-oncologie. „Ideea e următoarea: chimioterapia atacă atât celulele tumorale, cât şi celulele organismului, terapiile biologice merg pe celulele tumorale, mai puţin pe cele ale organismului. Imuno-terapia nu ţinteşte nici celulele tumorale şi nici nu afectează majoritatea celulelor proprii. Medicamentele imuno-oncologice sunt interesate de anumite componente ale sistemului imun. Pe care ori le activează, ori le deblochează, pentru a trezi sistemul imun în lupta cu cancerul“.

Zilnic, mai spune medicul, în organismul nostru se produc câteva sute de celule canceroase. „Numai că sistemul imun, ca şi în cazul infecţiilor, le recunoaşte şi le elimină. La un moment dat, apare o inhibiţie a acestui sistem şi se blochează eliminarea celulelor canceroase. Aşa se ajunge la dezvoltarea cancerului“.

Prin urmare, cercetătorii au căutat o cale de deblocare a sistemului imun al organismului în aşa fel încât acesta să fie din nou capabil să lupte împotriva cancerului. „Şi acest lucru fac terapiile imuno-oncologice“.

Primul medicament de acest tip a fost aprobat din 2011, după care au mai fost aprobate încă două. Toate trei medicamentele sunt pentru melanom, iar ultimele două au indicaţie şi pentru cancerul pulmonar. „Mai este încă unul care urmează pentru cancerul de vezică urinară şi sunt alte sute de studii cu medicamente imuno-oncologice. Pentru că are loc o schimbare de paradigmă de gândire în oncologie“, conchide dr. Geantă.

Aceste medicamente imuno-oncologice au la bază tot anticorpi monoclonali, ca şi terapiile biologice ţintite, doar că în cazul terapiilor ţintite, receptorul e situat pe celula tumorală, pe când la imuno-terapice, receptorul este pe o celulă a sistemului imun – fie celule T, fie alte tipuri de celule. 

În cifre, eficienţa medicamentelor imuno-oncologice se traduce astfel: „44% din cei cu melanom malign stadiul IV avansat nerezecabil trataţi cu unul dintre medicamente trăiesc după 3 ani de la începerea terapiei, 34% trăiesc la 3 ani trataţi cu un alt medicament, iar unul din cinci are supravieţuire pe termen lung. Şi e considerat vindecat. Deci e clar că este o schimbare şi că nicio clasă de medicamente anterioare n-a reuşit decât în mod excepţional o supravieţuire atât de lungă“.

Nu toţi pacienţii raspund la imuno-terapii

În state europene precum Marea Britanie, Franţa sau Germania pacienţii sunt deja trataţi cu imuno-oncologice de câţiva ani. „În Marea Britanie, şi-au dat seama că nu pot suporta costurile de la sistemul de asigurări de sănătate şi atunci au deschis o linie de la bugetul de stat alocată fix pentru inovaţie în oncologie, în aşa fel încât pacienţii care se încadrau să poată avea acces la terapiile respective cu costul susţinut de stat“. În SUA, situaţia este încă şi mai bună. „Sunt pacienţi cu melanom malign metastatic nerezecabil care trăiesc după 12 ani. Pentru că ei au avut acces şi la primele studii clinice cu terapiile ţintite, dar şi cu imuno-terapii, după care au avut acces repede la imuno-terapii. Dacă ai acces la un studiu clinic cu un anumit medicament şi dacă el este evident eficient, chiar dacă se termină studiul clinic, în statele civilizate, pacienţii respectivi au acces cumva – printr-un parteneriat între farma şi stat – la continuarea tratamentului. Aceasta a fost cheia pentru pacienţii care trăiesc de atâta timp“.

Ar trebui spus totuşi că nu toţi pacienţii răspund la imuno-terapii. „E o proporţie de sub 50%. La ceilalţi pacienţi te gândeşti dacă nu cumva sunt şi alte căi blocate decât cele două pe care merg acum medicamentele imuno-terapice. Vestea bună este că deja se identifică acei biomarkeri pe baza cărora pot fi selectaţi pacienţii care răspund la tratament. Acest lucru are beneficii şi la nivelul individului, dar eviţi şi consumul de medicamente cu pacienţi care nu răspund.“