Imunoterapia reduce riscul de recidivă în cancerul de sân triplu-negativ. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alături de chimioterapie, imunoterapia poate reduce riscul de recidivă în cazul unui cancer mamar extrem de agresiv, sunt de părere oamenii de ştiinţă.

Un studiu clinic privind efectul imunoterapiei şi chimioterapiei a demonstrat  „o activitate promiţătoare antitumorală“ la femeile cu vârste cuprinse între 22 şi 80 de ani, afirmă autorului principal al cercetării, Peter Schmid, de la Queen Mary University din Londra şi St Bartholomew's Hospital, citat de agerpres.ro.

Potrivit lui Schmid, "cancerul de sân triplu-negativ este o formă deosebit de agresivă de cancer cu potenţial devastator asupra vieţilor" persoanelor afectate şi apare în 15% din cazurile de cancer mamar.

„Am căutat cu disperare opţiuni mai bune de tratament. Aceste rezultate preliminare sugerează că adăugarea imunoterapiei la chimioterapie conduce la reducerea substanţială a recurenţelor acestei forme de cancer de sân. Acestea sunt rezultate preliminare, dar sunt foarte promiţătoare. Dacă prevenim revenirea cancerului, putem vindeca mai mulţi pacienţi, însă avem nevoie de date pe termen mai lung pentru a confirma acest lucru.“

Studiul s-a desfăşurat loc în 124 de locuri din 21 de ţări, în perioada martie 2017 - septembrie 2018.
Aproximativ 784 de paciente au beneficiat de imunoterapie cu pembrolizumab, înainte şi după operaţie, în timp ce 390 de persoane au primit un placebo. Ambele grupuri au urmat chimioterapie.

Pacientele care au beneficiat de imunoterapie au avut şanse mai mari de vindecare.

Aproximativ 64,8% din cele care au beneficiat de imunoterapie nu au avut semne de cancer în ţesuturi, comparativ cu 51,2% din cele tratate prin chimioterapie şi placebo.

Rezultatele au fost prezentate în cadrul Congresului Societăţii Europene de Oncologie Medicală din 2019 din Barcelona, Spania.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite