Când este indicată colonoscopia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două ore după colonoscopie, medicul ţine persoana investigată sub observaţie
Două ore după colonoscopie, medicul ţine persoana investigată sub observaţie

Analiza permite obţinerea unor informaţii diagnostice sau se face în scop terapeutic.

Polipii intestinali, diverticulii colonului (deformări ale pereţilor intestinali sub formă de săculeţi) şi tumorile, zonele ulcerate din intestin, cele inflamate sau care produc sângerări pot fi depistate cu ajutorul colonoscopiei. Investigaţia se face cu ajutorul colonoscopului, un instrument subţire şi flexibil, care are ataşată o cameră de luat vederi în vârf. Cu ajutorul acesteia face fotografii şi transmite imagini video din interiorul intestinului gros.

Identifică şi tumori de un milimetru

De asemenea, în timpul acestei investigaţii se pot preleva porţiuni de ţesut pentru biopsie. De aceea, este considerată şi o metodă de imagistică pentru identificarea şi pentru îndepărtarea tumorilor maligne de la nivelul colonului şi rectului.

În mod normal, mucoasa intestinului gros este netedă şi de culoare roz, cu numeroase vilozităţi. Dar orice modificare patologică, inclusiv tumorile de un milimetru, poate fi identificată în timpul colonoscopiei.

Cel mai frecvent sunt descoperiţi: hemoroizi, cea mai comună cauză de sângerare în scaun, polipi (excrescente care se dezvoltă în colon sau la nivelul rectului, majoritatea benigni, dar care pot fi premergători ai cancerului colorectal), care la dimensiuni mici sunt asimptomatici, tumori, zone ulcerate, diverticuli sau zone de inflamaţie.

O mucoasă roşie şi inflamată poate fi dată de afecţiuni inflamatorii intestinale precum boala Crohn (o afecţiune inflamatorie intestinală care face parte din familia bolilor inflamatorii intestinale) sau de colitele ulcerative. În general, medicii recomandă această investigaţie dacă persoana se confruntă cu hemoragii gastrointestinale, dacă are modificări ale tranzitului intestinal (diaree sau constipaţie), dureri abodminale, diaree cu sânge sau anemie produsă de sângerări care se văd în scaun.

În schimb, „colonoscopia este contraindicată în hemoragie abundentă, în caz de instabilitate cardiorespiratorie, de pregătire insuficientă a colonului pentru endoscopie, de anevrism abdominal foarte mare sau simptomatic, de graviditate, de infarct miocardic sau de embolie pulmonară recente, precum şi pacienţilor în stadiu postoperator imediat", precizează profesorul doctor Carol Stanciu, medic primar gastroenterolog.

Cu o zi înainte, începe pregătirea

Cu o zi înainte nu se mai consumă alimente solide şi este recomandat să se bea doar lichide clare. Atenţie, nu consuma sucuri de culoare roşie, fiindcă acestea pot lăsa impresia unei hemoragii! Medicul va prescrie o soluţie specială, cu gust sărat şi cu un puternic efect laxativ.

După administrarea ei, nu se mai consumă mâncare solidă şi nici lichide, cu 6-8 ore înainte de investigaţie.Persoanei investigate i se administrează prin vena braţului un analgezic şi un sedativ injectabil. Datorită acestor medicamente, investigaţia nu este dureroasă. Analiza durează în jur de 45 de minute.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite