Ciolacu, despre Schengen: În toată politica externă noi am dormit pe bancheta din spate a Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD critică politica externă a României după eșecul aderării la spațiul Schengen. Ciolacu susține că este nevoie de o politică coerentă, iar acest lucru se poate realiza „dacă suntem uniți, chiar din familii politice diferite”.

Liderul PSD critică politica externă a României FOTO: Facebook
Liderul PSD critică politica externă a României FOTO: Facebook

„Nu poți să ai pretenții să fii jucător regional, când până acum în toată politica externă noi am dormit pe bancheta din spate a Europei. Nu poți să ai pretenții și să constați eșecuri pe care nu le numești eșecuri – „Domnule doctor, cum a decurs operația? Excelent, reușită operația, dar îmi pare rău, pacientul a decedat”. Cam așa e cu Schengen! Trebuie să avem o politică coerentă și să fim respectați. Nu putem realiza acest lucru decât dacă suntem uniți, chiar din familii politice diferite”, a declarat Marcel Ciolacu în timpul discursului din cadrul conferinței de alegeri a organizației PSD Sălaj.

Liderul social-democraților susține că liderii politici trebuie să schimbe „registrul” în acest și să spună „clar care este drumul României”.

„Mie personal, Marcel Ciolacu, cu Partidul Social Democrat, cu colegii mei din conducere, din administrația locală și centrală, cu specialiștii, cu grupurile de lucru de la Consiliul Național, de la sediul central, nu mi-este frică de nimic. Eu nu vreau să ne plângem, eu vreau ca din acest an să schimbăm registrul și să spunem clar care este drumul românilor și al României”, a adăugat acesta.

Social-democrații, optimiști în ceea ce privește Schengen

Victor Negrescu susține că „anul   2023 poate să fie anul aderării României la spațiul Schengen, dacă vom aborda acest subiect coerent și cu profesionalism”..

”Avem nevoie de o acțiune externă mai dinamică, de implicare la cel mai înalt nivel și de o mai bună cooperare între toți cei care pot ajuta la realizarea acestui obiectiv important pentru țara noastră. Toți am văzut ce a putut face Croația, prin aderarea la zona euro și la spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie, deși a intrat în Uniunea Europeană după România”, a scris pe pagina sa de Facebook Victor Negrescu.

Oficialul a indicat și momentele cheie pentru aderarea României la Schengen, perioada 25-27 ianuarie și 9-10 februarie.

 „Agenda europeană prevede câteva momente cheie: - În perioada 25-27 ianuarie, va avea loc în Suedia reuniunea informală a Consiliului de Justiție și Afaceri Interne (JAI). Este obligatoriu pentru România să profite de acest moment pentru a clarifica disensiunile cu Austria și pentru a solicita un calendar ferm de aderare. De asemenea, trebuie să solicite ca extinderea Schengen să fie pe ordinea de zi a Consiliului JAI din martie sau iunie; - În perioada 9-10 februarie, va avea loc Consiliul European. Este important ca subiectul aderării României la spațiul Schengen să rămână pe agenda europeană. Șefii de stat și de guvern trebuie să abordeze această tematică și să clarifice aspectele restante. Doar dacă vom aborda coerent începutul de an, vom avea o șansă reală ca țara noastră să intre în spațiul Schengen pe finalul anului”, a mai arătat Negrescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite