Malefic

Bomba privind cutremurul din trustul de presă al lui Sorin Ovidiu Vântu a căzut ca un trăsnet.

Care să fie sursa reală a celei mai spectaculoase ştiri recente despre o fabrică de ştiri? Doar cine a intrat în miezul afacerii poate emite verdicte. Să nu pătrundem, deci, pe terenul ăsta greu de explorat.

Mai ales că nici n-ar fi o temă fatală pentru cititor. Şi, la urma urmei, patronul grupului Realitatea-Caţavencu - ca orice alt om liber - poate să-şi cheltuiască banii după bunul-plac. Inclusiv cu un trust de presă. Oricum, din câte înţeleg, Realitatea TV merge mai departe pentru că patronul nu mai crede în „print". Doamne-ajută! Nu e nicio bucurie să-ţi ştii colegii de breaslă rămaşi pe drumuri. După cum nici Fiscul n-are de ce să fie fericit când ştie că va încasa mai puţine impozite. Din unghiurile astea, chiar îmi pasă.

Altfel, subiectul nu are de ce să-mi trezească emoţii. Este, până la urmă, o chestiune de strategie şi de bani. Ca fapt divers, la o privire din avion, am văzut în curtea lui S.O.V. un mic FNI de presă. Nume grele racolate la grămadă, salarii şi bonusuri astronomice, proiecte megalomanice anunţate pompos, speranţe nesfârşite pentru angajaţi şi viitori angajaţi. Orice privitor curios al acestui spectacol fascinant de forţă şi imagine şi-ar fi pus firesc întrebarea: „de ce aruncă Vântu cu banii?"

Or, asta chiar mă interesează. Ca ziarist, ca român, ca european, ca simplu contribuabil care „vrea respect". De ce? Dacă scopul investiţiei este dezvoltarea pieţei presei în condiţii corecte şi profesioniste, atunci mai zic o dată Doamne-ajută! Dar dacă nu-i aşa? Am auzit deseori o teorie despre stilul „Vântu" în afaceri.

Ea sună cam aşa: omul a băgat atâţia bani pentru că nu urmăreşte profit din business pur de presă, ci din influenţa propagată în mediul politic de produsele sale media. Ca om de bună-credinţă ar trebui să nu cred în varianta asta. Există însă câteva întâmplări care dau apă la moară bârfelor. Cea mai recentă priveşte modul parşiv în care Realitatea TV a jucat în campania electorală. La început - imparţial, apoi - partizan.

Aveam ulterior să aflăm de ce. Atunci când talentatul domn Vântu a dezvăluit, după dezbaterea Băsescu-Geoană, că legătura între candidaţii la preşedinţie şi trustul său trece prin parcări întunecate şi SPA-ul luminos de acasă. Putem să ne mai gândim apoi şi la contractul pentru promovarea turismului primit prin bunăvoinţa ministrului de profil. A, să nu uităm despre ştirile de bine de Ziua Tineretului. Tare largă la pungă a fost atunci Monica Iacob Ridzi!

Să nu mai scormonim după alte exemple. Miroase de la o poştă că o astfel de afacere de presă amestecă valori. Jurnalistice, politice, financiare. Or, tocmai o bună distilare a acestora dă sănătate mediului. Bagi bani în presă - respecţi agenda jurnalistului - stai departe de sforile politice.

Adică: faci profit - din audienţă - şi credibilitate. De pe margine, am văzut însă alt film. Cel în care actorii acestui trio formidabil s-au călcat pe picioare într-un melanj tenebros şi... malefic. Păcat. Pentru bani, pentru ziarişti, pentru altfel de politicieni.