VIDEO Final de drum pentru „Ţarul” patinajului. Evgeni Pluşenko se retrage: „Dumnezeu mi-a spus: «Gata! Ajunge»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legenda vie a patinajului artistic a povestit că durerea pe care a simţit-o în timpul antrenamentului de ieri a fost ca şi cum i-ar fi intrat un cuţit în spate. „Ţarul“ Evgeni Pluşenko va lăsa în urma sa un CV fabulos, care include 18 medalii de aur.

La 31 de ani, Evgeni Pluşenko s-a hotărât să-şi pună patinele în cui. Medalia de aur pe care a cucerit-o cu echipa Rusiei la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci l-a transformat în singurul patinator din istorie, care a luat patru medalii în patru ediţii ale Jocurilor Olimpice. 

„Ţarul“ ar fi avut ocazia să ajungă chiar la cinci medalii la JO, însă s-a accidentat în timpul antrenamentului de joi, înainte de programul scurt. 

Ce a spus?

„Am simţit ca şi cum mi-ar fi intrat un cuţit în spate. N-am mai fost în stare de nimic. A fost ca şi cum Dumnezeu mi-ar fi zis: «Evgheni, gata, e de ajuns cu patinajul artistic». Bineînţeles că sunt dezamăgit. Am vrut să patinez, mereu vreau să patinez, dar apoi se întîmplă un lucru de genul ăsta. Sunt trist“, a explicat Pluşenko, potrivit ESPN

Alexei Mişin, antrenorul lui Pluşenko, a atras atenţia că retragerea patinatorului rus nu trebuie tratată ca o dramă. „Nu este o tragedie ce s-a întâmplat cu Evgeni. Am stat lângă el 20 de ani. În mare parte, am avut succes, el fiind un învingător.”

Pluşenko a început patinajul de la vârsta de trei ani, iar de-a lungul carierei a cucerit, printre altele:

*Două medalii de aur şi două de argint la Jocurile Olimpice din 2002, 2006, 2010 şi 2014

*Trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Mondiale

*Şapte medalii de aur şi trei de argint la Campionatele Europene

Evgeni Plusenko, „ţarul” patinajului artistic

Evgeni Pluşenko în 2002, pe melodia „Sex Bomb” a lui Tom Jones

Citeşte şi:

Jocurile Olimpice de la Soci: Rusia a spart gheaţa! Patinatoarea de 15 ani şi „Ţarul“ Pluşenko au adus primul aur pentru gazde

Julia Lipnitskaya (15 ani) şi Evgheni Pluşenko (31 de ani) au rescris istoria patinajului mondial. Evgheni revine în aprile la Bucureşti.

VIDEO Evgeni Pluşenko: „Jocurile Olimpice din 2014 vor fi ultimele la care voi participa”

Evgeni Pluşenko a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la Bucureşti, că speră ca Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014 să fie ultima competiţie la care participă şi să se dedice apoi show-urilor, dar şi înfiinţării unui teatru cu patinatori şi muzicieni şi unei şcoli de patinaj.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite