Oltchim - Győr. Cristina Neagu: „Putem bate pe oricine, oricând“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu (dreapta) a văzut meciul Oltchim - Győr din tribune FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport
Cristina Neagu (dreapta) a văzut meciul Oltchim - Győr din tribune FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Oltchim - Győr / Cristina Neagu nu a putut să-şi ajute coechipierele de la Oltchim pe teren din cauza unei accidentări suferite în luna februarie, însă a fost prezentă la meci şi le-a susţinut pe vâlcence din tribună.

Oltchim a pierdut sâmbătă prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la handbal feminin (22-24), fiind învinsă de formaţia maghiară Győr. Calificarea în ultimul act al competiţiei se va decide pe 11 aprilie, data la care se va disputa returul de la Veszprém. O ruptură de ligamente şi perioada de recuperare de la accidentare au ţinut-o departe pe Cristina Neagu de terenul de joc. 

Interul stânga a mărturisit pentru „Prosport“ că îi e dificil să nu poată participa la joc şi să-şi urmărească coechipierele neputincioasă: „A fost foarte greu să stau în tribună, dar nu asta e important acum. Trebuie să ne gândim ce au de făcut fetele care pot juca în acest moment pentru Oltchim. E bine că diferenţa poate fi remontată în tur. Putem bate pe oricine, oriunde“. 

În ciuda faptului că există voci în handbalul românesc care anulează orice şansă de calificare a Oltchimului, Cristina este optimistă: „Dacă ne luăm după scorul final, putem spune că Győr e favorită în retur. Eu cred însă că şansele sunt încă egale. Cred foarte mult în această echipă, în antrenori. Putem juca mult mai bine, mai ales că am făcut un meci slab în tur. E o înfrângere la două goluri, nu e nimic terminat. Jucăm meciul sezonului în Ungaria şi suntem cu toţii încrezători“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite