Mircea Lucescu, imagini de colecţie: Aruncat în aer de jucători şi stropit cu şampanie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucescu

La 75 de ani, Mircea Lucescu e printre cei mai longevivi antrenori de elită din fotbalul mondial. Dar, în ciuda vârstei sale înaintate, are, în continuare, entuziasmul unui tânăr aflat la început de drum.

Mircea Lucescu a câştigat campionatul Ucrainei pentru a 9-a oară în carieră! Doar că, de această dată, triumful a fost unul cu adevărat special. 

Dacă precedentele opt titluri au fost luate cu Şahtior Doneţk, unde „Il Luce“ a stat 12 ani şi era, practic, „acasă“, de această dată, victoria a fost obţinută cu Dinamo Kiev. O formaţie unde tehnicianul român are parte de un tratament mizerabil din partea suporterilor, după cum „Adevărul“ a arătat aici.

Chiar şi aşa, în cadrul clubului Dinamo Kiev, Lucescu e o figură îndrăgită şi respectată. Ceea ce reiese din discursul patronului Igor Surkis, după titlul luat, în weekend. Iar legătura afectivă, care există între „Il Luce“ şi elevii săi se poate vedea din imaginile de mai jos, surprinse în vestiarul echipei după triumful din campionat:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite