Begu, admirabilă: Irina s-a luptat fantastic într-un meci senzaţional cu Kerber. Românca a părăsit terenul cu capul sus

Begu, admirabilă: Irina s-a luptat fantastic într-un meci senzaţional cu Kerber. Românca a părăsit terenul cu capul sus

Irina Begu (41 WTA) a fost eliminată în turul II la Roma, însă prestaţia ei a ridicat publicul în picioare, fanii fiind impresionaţi de un meci de nivel înalt.

Ştiri pe aceeaşi temă

Irina Begu a pornit cu şansa a doua în confruntarea cu Angelique Kerber (12 WTA), dar, la ce a arătat pe teren, sportiva din România s-a bătut de la egal la egal cu adversara ei mult mai titrată.

Egalitatea în primul set s-a menţinut până în al 6-lea game. Apoi, Kerber şi-a pierdut serviciul de două ori, iar Irina s-a impus cu 6-3.

Setul doi a început cu trei break-uri succesive, două în dreptul nemţaoicei, care a rămas în frunte până la 5-4. La acest scor, Kerber a servit pentru câştigarea setului, dar Begu n-a dezarmat şi a egalat: 5-5. Din păcate, imediat, românca şi-a pierdut serviciul, iar în game-ul următor Kerber a profitat de a treia minge de set pentru a egala situaţia: 7-5. 

Decisivul a pornit cu Kerber distanţându-se la 3-1. Din nou însă, Irina s-a luptat admirabil şi a egalat: 3-3. Echilibrul s-a menţinut până la 5-5, iar asta în condiţiile în care la scorul de 5-4, Kerber a sevit pentru câştigarea meciului! Din păcate, scenariul de la setul doi s-a repetat şi în decisiv. La 5-5, Begu a pierdut două game-uri la rând, dar şi meciul: 5-7.

După două ore şi 39 de minute, Kerber a avansat în optimi, acolo unde o va întâlni pe Sakkari (42 WTA).
citeste totul despre: