România-Ungaria: cronica unui meci care nu a avut loc

Redau mai jos articolul colegului meu Adrian Szelmenczi de la MaghiaRomânia despre meciul România-Ungaria şi faptele ultraşilor maghiari şi români. De citit până la final, mai ales părţile pe cât de greu de înghiţit, pe atât de juste.

„Cu siguranţă, ziua de 6 septembrie va fi una pe care nu o voi uita foarte curând”, spune János, suporter maghiar din Bucuresti. „Chiar dacă înfrângerea cu 3-0 a fost amară, modul în care am trăit acest meci ca suporter îmi va rămâne multă vreme întipărit în minte. Desigur, e greu sa-i explic cuiva care nu e microbist ce e cu pasiunea asta pentru fotbal, însă vă spun sincer, la un meci cum a fost cel între România şi Ungaria vinerea trecuta nu ţi-e dat sa asişti în fiecare zi.”

„Ştiam că va fi o zi mai plină, aşa că mi-am luat liber de la muncă”, povesteste in continuare János. „Am stabilit cu colegii de galerie care veneau de la Cluj să ne întâlnim înainte de meci la o bere undeva prin Centrul Vechi. Eventual, de acolo să pornim stadionul Naţional. Dintre cei pe care îi cunoşteam eu, au venit vreo douăzeci: şi unguri şi romani. I-am aşteptat la gară pentru că urma să fiu ghidul lor prin Bucureşti.

În Centrul Vechi ne-a fost destul de simplu să-i găsim pe ceilalţi oameni care erau în Bucuresti pentru meci: se auzeau deja scandările "Magyarország" şi "Hajrá magyarok". Mai erau câteva ore bune până la meci, însă deja toată lumea intrase în atmosferă. Deja, o parte din galeria celor veniţi de la Cluj au început şi ei să scandeze "Magyarország, Magyarország" şi să fluture steagurile de roşu-alb-verde. Cealaltă jumătate a clujenilor încerca de asemenea să-i acopere: "România! România!" Şi aşa am ajuns împreună lânga mesele ocupate de cei care veniseră de la Budapesta. Ne-am asezat lânga ei şi am stat câteva ore bune la discuţii si la cântat, maghiarii din Cluj fiind translatori în aceste discuţii.

S-a auzit şi "Deşteaptă-te române" şi "Isten áldd meg a magyart", iar steagurile, fie ele rosu-alb-verde, fie roşu-galben-albastru nu au deranjat pe nimeni. Nimeni nu a pronunţat cuvintele "bozgor", "büdös olah" sau "cigányok".

[...]

Când am ajuns la stadion a trebuit să mă despart de o parte dintre colegii de la Cluj. M-am îndreptat către casieriile rezervate suporterilor oaspeţi. Federaţia Româna de Fotbal a decis pentru prima oară să deschidă asemenea casierii pentru maghiarii din România care îşi doresc să stea alături de suporterii Ungariei, deci mie şi colegilor veniti de la Cluj ne-a fost foarte uşor să ne cumpărăm bilete unde voiam. Drapelele roşu-alb-verde nu au deranjat pe nimeni şi fluturau alături de cele alb-visinii ale echipei de club pe care o sustin. Cu biletele în mână am luat loc în peluză, ne-am aranjat bannerele şi am asteptat să înceapă meciul. S-au ascultat în destul de multă linişte imnurile naţionale, s-a aplaudat, însă după primul fluier al arbitrului început nebunia.

S-a scandat şi cântat în continuu. Nimeni nu avea treabă cu echipa sau cu mamele celorlalţi. Nu am vazut mare lucru din meci pentru că eram mai preocupat de încurajări şi coregrafii decât de ce se întâmpla pe teren. Da, finalul m-a gasit cu lacrimi în ochi, în timp ce alţii hohoteau de-a dreptul. 3-0 e un scor greu de digerat. Dar am avut puterea să-i aplaudăm şi pe invingatori: au fost mai buni, au meritat cu prisosinţă să câştige. Aşa e în fotbal.

[...]

Antrenorul Ungariei a felicitat echipa României pentru joc, în timp ce unul dintre jucatorii maghiari, aflat la prima selecţie în naţională, a declarat că e mândru că a bifat primul meci pentru ţara sa. A spus că spectatorii români au facut o atmosferă extraordinară şi că România a meritat să câştige. Antrenorul roman le-a mulţumit şi el suporterilor pentru atmosfera creată, în timp ce preşedintele Federaţiei Române de Fotbal le-a mulţumit suporterilor maghiari care s-au comportat exemplar.”

János este un personaj imaginar, iar de la meciul descris de el au trecut deja aproape două zile. Evident, lucrurile nu au stat deloc aşa cum le-a descris el: suporterii maghiari au venit, s-au dat în stambă şi au plecat lasându-i pe alţii să adune oalele sparte de ei prin Centrul Vechi. Evenimentele au fost relatate pe larg de către presa romanească.

Absolut regretabil ce s-a întâmplat şi sper ca Federeaţia Maghiară de Fotbal, răspunzatoare în parte pentru asemenea comportamente, să primească o nouă sancţiune. Şi autorităţile româneşti sunt în culpa aici pentru că ar fi putut şi ar fi trebuit să se informeze cu privire la comportamentul ultraşilor maghiari de prin alte părţi.

Nu am avut bilet la meci, însă am trecut pe la stadionul national curios să văd care e atmosfera. Vă spun sincer, destul de apăsătoare. Era o zonă ostilă din cale afară în care erau extrem de vizibili militanţii naţionalişti români care strigau "Afară cu ungurii din ţară". Purtau tricouri negre ale diferitelor grupari naţionaliste: Dacii liberi, Rezistenţa din munţi, etc. Cred că dacă aş fi purtat un tricou alb-visiniu al unei anumite echipe Romania aş fi putut să am probleme.

Un singur lucru din din relatarea personajului meu imaginar e adevarat. Faptul că pe terenul de fotbal, naţionala României a dat o lecţie usturătoare de fotbal unei naţionale a Ungariei aproape inexistente în joc.

Relatările de după meci au început să curgă pe facebook. În marea lor majoritate, partial justificat, erau ostile naţionalei Ungariei şi, absolut justificat de aceasta data, ostile suporterilor ei. Ce e însă foarte trist pentru mine e modul în care, oameni respectabili, ca Vlad Petreanu şi Moise Guran au lăudat fără echivoc prestaţia publicului românesc. Păi, publicul ăsta a scandat la unison „Afară cu ungurii din ţară” şi a huiduit nu doar imnul Ungariei, ci toate anunturile care se făceau în limba maghiară prin staţie. Şi nu au fost câţiva, ci întreg stadionul! Cum poti să spui ulterior că “publicul a fost grozav” şi să te faci că asemenea derapaje naţioaliste nu au existat?!

Ciprian Necula, la rândul lui publică un comentariu pe blogul Adevarul destul de pătimaş cu privire la meci:

Nu ştiu dacă Ciprian Marica e ţigan, nu am ţiganometru şi nici nu ar conta pentru prestaţia sa, dar pentru golul său din minutul 2 mi-aş dori să poată spune: Da măi Jobbik şi Garda Maghiară, sunt ţigan român, îmi iubesc ţara, o reprezint ca fotbalist şi cetăţean, iar etnia mea are legătură doar cu practicile mele culturale. V-am îngenuchiat, nu pentru că sunt ţigan, ci pentru că sunt fotbalist.

Păi, meciul nu a fost deloc între România şi Jobbik/ Garda Maghiară, ci între România şi Ungaria, iar asemenea generalizari sunt identice cu ale celor care spun că toţi romii fură. Da, e adevarat că suporterii aia care au venit pe aici au fost cel mai probabil o şleahta de nazişti, însa nu toţi cei care au tinut vineri seara cu ceilalţi sunt în Jobbik şi/ sau Garda Maghiară. Pe de altă parte, suporterii Noua Dreapta a fost si ea prezentă la meci (vezi relatarea lui Marius Cosmeanu: „prezenţa susţinătorilor Noii Drepte într-unul din cele două sectoare vecine sectorului maghiar” -n.m., Sever) şi sunt convins că printre cei care au luat loc în rândul galeriei românesti s-au aflat şi cei care au afişat anul trecut bannere cu „Respect Eugen Grigore”. Ăia nu deranjează doar pentru că vineri au avut treabă cu ungurii, nu cu romii?

Însă, cred că după meci cel mai tare s-au dat în stambă politicieni ai partidelor de la guvernare: Rareş Manescu, primar al Sectorului 6 şi Bogdan Diaconu, deputat PSD. Iată un print-screen cu statusul lui Rares Mănescu publicat imediat după meci pe contul lui de facebook, status care, e drept, a disparut ulterior: Despre Bogdan Diaconu nu am ce sa spun prea multe decat ca e un deputat al alianţei de la guvernare şi că nu trebuie ignorat. Contribuie din plin la crearea unei atmosfere ostile la adresa comunităţii maghiare.

Între timp, aflu că scandarile unui întreg stadion cu privire la maghiari i-a facut pe cei de la UDMR Covasna să facă plângere la UEFA. O decizie normală, după părerea mea pentru că asemenea comportamente trebuie sancţionate, indiferent de ce au făcut demenţii aceia veniţi de la Budapesta. Ei, aici ziarul Adevărul o comite grav. Pur şi simplu deplânge „tupeul” ungurilor din România care au nesimţirea să se simtă ofensaţi de scandările de la meciul cu Ungaria.

De fapt, meciul dintre România şi Ungaria nu a adus mari noutăţi. Aşa cum spunea Marius Cosmeanu, marii învinşi ai meciului sunt maghiarii din România, care acum vor trebui să digere dejecţiile politice de la Budapesta.

Avem, de asemenea, şi o imagine mai de ansamblu asupra climatului românesc: manifestări şovine toxice sunt tolerate chiar bloggeri şi formatori de opinie respectabili. Ce uită aceştia este că dacă nu denunţa asemenea manifestari extrimeste, s-ar putea trezi într-o zi cu violenţe similare celor comise de suporterii unguri. Doar ca făptaşii nu vor fi, de data asta, huliganii maghiari. Ci cei romani."

Asta e articolul scris colegul Adrian Szelmenczi. Pentru TOT textul, vă invit să ciţi pe MaghiaRomânia. Şi să comentaţi, aici sau acolo.

Cu o singură, mare rugăminte: faceţi abstracţie de faptul că îl cheamă Szelmenczi. Sau, măcar, încercaţi să vedeţi aspectele obiective, carenţele reale ale „părţii noastre" pe care le semnalează Adrian. Pentru că nu maghiarii sunt duşmanii noştri. Nici măcar extremiştii maghiari. Ci extremismul şi tolerarea lui, indiferent de steagurile sub care se fofilează!