Politistii vasluieni, intampinati cu topoare de satenii din Ghidigeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forte importante ale politiei si jandarmeriei vasluiene au intervenit joi pentru aplanarea unui conflict izbucnit in comuna Tutova, intre mai multi localnici surprinsi la furat de lemne si fortele de

Forte importante ale politiei si jandarmeriei vasluiene au intervenit joi pentru aplanarea unui conflict izbucnit in comuna Tutova, intre mai multi localnici surprinsi la furat de lemne si fortele de ordine din localitate. Deplasandu-se in padurea ce apartine S.C. Agrocomplex Barlad ca urmare a unei sesizari, seful de post din Tutova, plt. Barbu Vasile, si doua ajutoare ale sale au descoperit in padure un grup de circa 25-30 de oameni care incarcasera 12 carute cu material lemnos furat. La aparitia politistilor, satenii prinsi la furat au incercat sa scape cu fuga. Politistii s-au deplasat cu un autoturism si le-a blocat fugarilor intrarea in satul Gefu, judetul Galati unde au incercat sa se refugieze. Refuzand sa se legitimeze, hotii de lemne i-au alertat si pe alti sateni, la scurt timp in zona adunandu-se circa 200 de persoane inarmate cu pari, topoare, cutite. Acestea i-au inconjurat pe politisti, fortandu-i sa-i elibereze pe cei cativa "furiosi", imobilizati in autoturismul politiei. Incercand sa-i someze cu arma din dotare, sg. mj. Rotaru Daniel a fost lovit peste mana in care avea pistolul. Arma s-a descarcat, iar glontul l-a lovit pe unul dintre agresori, Dafin Zorila, 17 ani, din comuna Ghidigeni-Galati in coapsa stanga. Politistii au reusit sa se retraga si au raportat evenimentul la judet. In scurt timp, la Tutova au fost trimisi 40 de politisti din fortele de interventie rapida ale IPJ Vaslui, 30 de militari jandarmi, 20 de agenti de paza, 10 politisti de la IPJ Galati, 30 militari de la Comandamentul Jandarmeriei Galati si un procuror din Tecuci. Au fost identificate 22 de persoane care participasera la furtul de lemne si la ultragierea fortelor de ordine. In urma perchezitiilor, s-au descoperit si confiscat importante cantitati de material lemnos pentru care depozitarii nu aveau acte de provenienta. Cercetarile in localitate sunt continuate pentru identificarea tuturor celor care se fac vinovati de acest eveniment.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite