Jumătate dintre farmacii riscă să nu se poată conforma normelor de autorizare şi funcţionare propuse de Ministerul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Farmacist FOTO Adevărul
Farmacist FOTO Adevărul

Mai mult de jumătate din farmaciile din România riscă să nu se poată conforma normelor de autorizare şi funcţionare propuse de Ministerul Sănătăţii, dacă acestea vor intra în vigoare. Aşa susţin oficiali din Colegiul Farmaciştilor din România.

Potrivit Agerpres, reprezentanţii farmaciştilor au atras atenţia asupra modificărilor de norme referitoare la spaţiu, în speţă la obligativitatea existenţei unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare. 

„Ca să pot să creez un spaţiu nou trebuie să iau de undeva, pentru că nu pot să construiesc deasupra farmaciei. Îmi fac o idee aproximativă: eu zic că mai mult de jumătate din farmaciile din ţară nu au cum, în secunda doi, să se conformeze acestor norme”, a explicat Răzvan Prisada, citat de Agerpres.

Sursa citată mai arată că în cadrul farmaciilor deja autorizate, compartimentarea a fost făcută, iar crearea unui loc special pentru vestiar ar presupune investiţii, greu de suportat pentru o unitate din mediul rural. 

În plus, există farmacii cu un singur angajat, în cazul cărora nu se justifică amenajarea unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite