Jos cu şlapii din oraş!

Slap, slap, slap! Târşâitul trândav al slapilor unui lungan deşirat zgârie tăcerea unei Cai a Victoriei lichefiată de căldura bucureşteană (la asfinţit, spre sfârşitul lui iulie, oricum tot oraşul pare pustiit). Vlăjganul, altminteri destul de trendy îmbrăcat, adică degajând aerul acela de şic-neglijent după care se topeau gagicile pe vremea mea, ajunge în dreptul vitrinei unui magazine de high-class.

Va face window-shopping? Ei, aş! Sprijinindu-se cu mâna dreaptă de geam, îşi scoate cu stânga slapul drept şi-şi examinează tacticos talpa, peste care colbul Capitalei a lăsat niscaiva urme, ba se zăreşte şi un călcâi care n-a mai întâlnit de un veac o piatră ponce, cam în discrepanţă cu ţinută altfel îngrijită. Ce să-i fi provocat curiozitatea subită? O pietricică sâcâitoare? O ciupercă-suvenir de la ştrand, care nu trece decât cu alifiile din reclamele tv? N-apuci să te dumiresti, observator distrat al episodului, că protagonistul o ia din nou la picior, agale. Slap, slap, slap!

Mi-am amintit de această imagine frunzărind unul dintre site-urile pe care le citesc cu plăcere, slate.com. Mai precis, dând peste un manifest împotriva slapilor, semnat de criticul Dana Stevens. Articolul a făcut o frumoasă carieră online, bucurându-se de 4.286 de comentarii. A provocat vii reacţii, după cum vă puteţi imagina. Ceea ce mi-a reţinut atenţia a fost faptul că autoarea nu priveşte flip-flops-ii ca pe o chestiune de gust, ci că pe una de cultură. S-ar cuveni, zice autoarea, să facem distincţia între public şi privat, între exterior şi interior, şi enumera câteva locuri, şi doar acelea, în care ar trebui purtaţi şlapii: la plajă, la piscină, în curtea propriei case, eventual la un Laundromat (mă rog, la noi nu e cazul, tot românul şi-a luat maşină de spălat cu buletinul, n-are nevoie să meargă într-un loc special amenajat).

Ulterior, pe alt site, un anume William Janover i-a dat replică Danei Stevens, încercând să le ia apărarea adulţilor care poartă şlapi. A admis că sunt 1.500 de cuvinte bine scrise, ba şi nişte informaţii utile (ştiaţi că Obama a fost primul preşedinte american fotografiat în şlapi, e drept, în Hawaii? Dar faptul că aceste încălţări erau purtate pe actualul teritoriu al Egiptului încă din anul 4.000 I.Ch.?), dar atât. În rest, contraargumentele seamănă cu cele din baza paginii, adică de la comentariile cititorilor: e clar că ăsta n-a trăit în Arizona şi în California etc.

 Departe de mine dorinţa sau putinţa de a face lumină în această tărăşenie. Voi zice doar ce cred eu.

Iar eu cred că şlapii, flip-flops, havaianas, cum vreţi să le ziceţi, n-au ce căuta în oraş. Pot înţelege bucuria de a-ţi simţi piciorul gol şi liber, dar refuz să accept că trebuie să vadă şi alţii, care respectă convenţia de a apărea îmbrăcat şi încălţat în public, nişte şlapi în alte locuri decât cele deja enumerate. Personal, cred că e la fel de deplasat să depăşeşti perimetrul plajei în şlapi, ca şi o femeie, care a făcut plajă topless pe şezlong, unde a putut-o vedea oricine, şi care pleacă în sânii goi spre hotel sau spre staţia de autobuz.

O pedichiură fără cusur, la fete, riscă să amintească, în şlapi, de naşele care se dau de ceasul morţii înaintea nunţii să-şi aleagă papuci decoltaţi că să li se admire oja.

Nu mă consider obtuz şi nici pudibond. Însă despre şlapi cred că nu e practic să fie purtaţi în oraş (drăciile alea alunecă, nu vrei să păţeşti asta pe peronul metroului); te expui la riscuri inutile (devii ţinta mişcătoare şi ademenitoare pentru patrupedele needucate!); nu e prea igienic şi nici oraşul nostru, oricare de fapt, nu e atât de curat încât să povesteşti cum fac conaţionalii noştri reveniţi din vacanţa petrecută în Occident: frate, am purtat o săptămână conversii ăia albi şi m-am întors cu ei imaculaţi, după o zi prin ţară, erau praf! În plus, dacă ai picioare urâte, şlapii ţi le fac şi mai urâte. O pedichiură fără cusur, la fete, riscă să amintească, în şlapi, de naşele care se dau de ceasul morţii înaintea nunţii să-şi aleagă papuci decoltaţi că să li se admire oja.

Apoi, ştiu dintr-un dialog purtat între Olguţa şi Dănuţ, din „La Medeleni”€œ, că degetele de la picioare sunt  caraghioase. Exact asta cred, oricât ar fi de îngrijite sau frumoase, ele sunt tot caraghioase atunci când se ivesc în locul şi contextul nepotrivit.

Până la urmă, e o formă de respect sau, cel puţin aşa percep eu, de lipsă de respect. Să văd şlapi târşâiţi prin oraş mă duce cu gândul, paradoxal, la acele gazde care te pun să te descalţi. Ai mochete de preţ, luate cu sacrificii de la poarta fabricii din Cisnădie? Atunci pregăteşte, omule, nişte botoşei, că vizitatorii Peleşului, dar nu-ţi pune musafirii să-şi expună şosetele!

Hai să nu ne comparam nici ciorapii, decât pe toboganele din malluri când încă n-am împlinit nouă ani, şi nici degetele de la picioare în afara plajelor ori ştrandurilor, bine?î

Articolul a fost publicat pentru prima dată pe blogul personal.