INTERVIU De ce s-au înmulţit accidentele rutiere grave în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul bucureştean este tot mai aglomerat, spune Aurel Moraru FOTO Arhivă personală
Traficul bucureştean este tot mai aglomerat, spune Aurel Moraru FOTO Arhivă personală

Indisciplina, indicatoarele rutiere „ascunse”, gropile şi lipsa de empatie a şoferilor faţă de pietonul grăbit sunt doar câteva dintre motivele care duc la producerea accidentelor în Bucureşti. Capitala este marcată şi de agresivitatea şoferilor la volan, care ajung tot mai des să se şicaneze cu ceilalţi participanţi la trafic, susţine Aurel Moraru, consilier în Asociaţia Europeană de Siguranţă şi Antidrog, într-un interviu acordat „Adevărul”.

Adevărul: Care sunt motivele pentru care se produc accidente grave în Bucureşti, în condiţiile în care viteza de deplasare este redusă?

Aurel Moraru: Motivele sunt multiple. În primul rând, vorbim despre indisciplina pietonilor care nu traversează prin locurile special amenajate sau pe la trecerile de pieton. De asemenea, nu se respectă culoarea verde a semaforului pentru pietoni, mulţi traversează pe roşu şi, automat, intră în coliziune cu maşinile. Apoi, vorbim de conducătorii auto care nu respectă pietonul. Practic, sunt acele situaţii în care şoferii nu sunt atenţi atunci când întâlnesc pietoni care traversează. Dar mai există şi acele cazuri în care, dacă pietonii au traversat fără a respecta regulile de circulaţie, nici conducătorii auto nu iau din timp măsuri pentru a evita un eventual impact. 

În ce măsură apar evenimente în trafic din cauza indicatoarelor rutiere „ascunse”?

În mare măsură. Spre exemplu, există situaţii în care indicatoarele rutiere, în speţă cele care atenţionează că urmează o trecere de pietoni sau că trebuie redusă viteza, sunt mascate din cauza maşinilor parcate pe stânga şi pe dreapta, şi efectiv nu se văd. Totodată, sunt străzi unde zonele de traversare sunt marcate doar printr-un simplu indicator. Iar aici e vina celor de la Administraţia Străzilor, care nu îşi fac treaba, în sensul că nu marchează trecerea de pietoni şi prin vestita zebră şi aleg să pună doar indicator stânga-dreapta. Doar că aceste indicatoare sunt mascate fie de copaci netoaletaţi, fie de camioane parcate în colţul intersecţiei. Asta cu toate că legea spune clar că la 25 de metri de intersecţie trebuie să opreşti. 

Ce alte obstacole mai întâmpină şoferii bucureşteni?

Nu putem să nu aducem în discuţie gropile, gurile de canal, capacele de canal, denivelările. Din dorinţa de a nu-şi strica maşina, şoferul le evită. Iar evitarea se face, de cele mai multe ori, exact opus obstacolului respectiv. Dacă şoferul a intrat pe trotuar, vina îi aparţine. Mergând mai departe cu ideea, putem spune că vinovaţi de accidentele din trafic sunt şi instructorii auto care instruiesc în şcolile de şoferi şi care, în marea lor majoritate, nu pun foarte mult accent pe componenta de prevenţie. Deja conducătorii auto sunt nemişcaţi faţă de comportamentul pietonului care se grăbeşte, care nu se mai uită nicăieri. 

Deci şi pietonii au devenit mai neatenţi...

Pietonii din Bucureşti nu respectă o regulă esenţială, prevăzută de lege: faptul că străzile se traversează prin locuri special amenajate, pe culoarea verde a semaforului, dar că, înainte de a traversa, ei sunt obligaţi să se asigure. Din păcate, marea majoritate nu se asigură la traversarea pe trecerea de pietoni, ba dimpotrivă, atenţia lor e distrasă de diverşi factori. Tocmai din acest motiv, în urma analizelor făcute sau în urma anchetelor se poate ajunge la concluzia că pietonul accidentat era cu ochii în telefon în momentul impactului sau avea căştile în urechi şi asculta muzică. În cazul copiilor mai mici, se petrece un fenomen mai grav: se hârjonesc pe trecerea de pietoni. 

Dintre participanţii la trafic, care sunt cei mai expuşi la accidente?

Rata mare de accidente rutiere este în zona copiilor, care nu respectă regulile, şi în zona bătrânilor, care se deplasează mai greu pe trecerile de pietoni, nu văd sau nu aud suficient bine. În momentul în care s-au angajat în traversare, bătrânilor nu le ajung cele 30 sau 40 de secunde, cât ţine un semafor pe culoarea verde. Apoi, există şi probleme legate de echipajele de poliţie rutieră. Am văzut situaţii în care echipajele de poliţie se postează pentru verificare şi control după intersecţie. Dacă ar fi postat înainte de intersecţie şi conducătorul auto l-ar vedea şi atunci, involuntar, ar reduce viteza, ar mări atenţia, ar vedea pietonul şi viceversa. Legea fundamentală este prevenţia, însă autorităţile nu prea fac prevenţie. 

În ce măsură contribuie viteza la apariţia evenimentelor rutiere?

Viteza este un prim factor care duce la producerea unui accident. Pe locul doi se situează alcoolul. Mai există o situaţie gravă, respectiv conducerea fără permis, destul de des întâlnită.

Tot mai multe trotinete sunt pe şosele...

Aşa este. Cele electrice se deplasează cu o viteză de 20 - 30 de kilometri la oră, deci cu o viteză mult mai mare decât bicicleta. La o astfel de viteză, dacă o trotinetă intră în impact cu un pieton, e clar că acolo se întâmplă un lucru neplăcut. Trotinetele circulă haotic în momentul de faţă. Tot în zona asta, a motiocicliştilor, a biciliştilor, chiar dacă prin lege ei sunt obligaţi să depăşească pe partea stângă, nu fac acest lucru, ci merg pe prima bandă, între trotuar şi autovehiculul care se deplasează. Să nu uităm că pe prima bandă se deplasează şi transportul în comun. Atenţia şoferului este undeva în stânga, în general, şi înainte. Mai greu se uită în dreapta, astfel că şansele de producere a unui accident sunt ridicate. Totodată, statistic vorbind, autovehiculele pe două roţi au punctul de stabilitate foarte mic. E clar că la cea mai mică atingere sau la dezechilibre, cad şi se întâmplă nenorociri. 

Sunt străzi din Capitală care prezintă un risc mai mare decât altele?

Da, aici intră străzile aglomerate şi bulevardele mari. Spre exemplu, Iancu de Hunedoara - Mihai Bravu - Ştefan cel Mare este o arteră foarte aglomerată, care are o distanţă de 10 kilometri. În preajma acestui bulevard sunt şcoli, grădiniţe, parcuri, sunt magazine, unele dintre ele amplasate necorespunzător. Accidente cu victime se produc şi în zona cartierului Militari. 

Cum ar putea fi limitate accidentele?

Nu ştiu dacă pot fi eliminate, dar cu siguranţă ele pot fi diminuate dacă se ţine cont de mai multe lucruri: conştiinţa fiecăruia dintre noi, cultură, civilizaţie, informaţie despre tot ceea ce ar însemna deplasarea pe drumurile publice, indiferent că vorbim de conducătorul de autovehicul pe patru roţi sau pe două roţi. În ceea ce priveşte legislaţia în domeniu, se pare că ea este bună, doar că nu este aplicată aşa cum ar trebui de către poliţiştii rutieri. Indiferent că vorbim de pietoni, de căruţă, de maşină, de trotinetă, cel care a greşit trebuie sancţionat. 

A crescut gradul de agresivitate la volan?

Da. Sunt oameni needucaţi care sunt conducători auto, iar aici este şi vina şcolilor de şoferi care îi pregătesc. Sunt conducători auto care încearcă să-şi rezolve micile probleme în trafic, este vorba de aşa zisele şicane în trafic care, în unele cazuri, se finalizează cu blocarea traficului sau chiar cu agresiuni, pentru că unii ajung să iasă cu tot felul de materiale contondente din portbagaj, bâte, săbii. Automat, sunt cazuri în care dintr-o simplă ceartă conflictele degenerează foarte mult şi se poate ajunge şi la deces. 

Care sunt lacunele din şcolile de şoferi din perspectiva educaţiei?

Pregătirea celor care fac şcoala de şoferi nu se mai face cu maximă responsabilitate, iar pentru asta se  găsesc tot felul de motivaţii, spre exemplu că preţurile la şcolile de şoferi sunt mici. Indiferent cât este câştigul în urma instruirii unui conducător auto, să nu uităm că acesta din urmă, plecat din şcoala de şoferi, ia permisul de conducere şi, pe stradă, dacă nu are nişte noţiuni foarte bine fixate, ajunge în situaţia de a lua decizii la volan prin care poate produce accidente. Nimeni nu-ţi dă dreptul să-i pricinuieşti altuia un necaz, asta trebuie să înţeleagă cei care ajung la volant, în trafic.

Vi se pare că sancţiunile prevăzute în Codul rutier sunt suficient de dure?

Nu, dimpotrivă. Unele dintre ele sunt prea blânde. De pildă, în cazul consumului de alcool, dacă un şofer a făcut o nenorocire, ar trebui să primească cel puţin o restricţie de 10 ani de la condus. În prezent, dacă un şofer a produs un accident mortal şi e condamnat cu suspendare, i se dau interdicţii de un an, doi, ceea ce este puţin. Peste trei, patru ani îl vezi iar pe stradă. Cu siguranţă în România avem  nevoie de pedepse mai aspre.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite