Văzuse multe şi era atât de mizantrop încât nu i-ar fi dat dreptate, probabil, scriitorului Vasili Grossman. Pentru care, după cum a avut bunătatea să ne amintească recent Vladimir Tismăneanu, ”istoria nu e conflictul dintre bine şi rău, ci bătălia dată de un rău gigantic încercând să strivească o omenie foarte mică”. Născut acum trei secole şi jumătate, Jonathan Swift l-ar fi contrazis. Swift căutase cu lupa acest bine minuscul fără să-l găsească, deşi nu văzuse nici o câtime din apocalipsa derulată sub ochii confratelui său Grossman, victimă a ambelor totalitarisme care au însângerat secolul XX. Or, cât de puţin văzuse, îi fusese de ajuns.

Scriitorul irlandez se răzbunase cu pana sa, scriind ”Călătoriile lui Gulliver”. Ultimul sejur,  în ţara impronunţabililor ”Houyhnhnm", un soi de cai înţelepţi, l-a pus în contact pe naivul călător din secolul al XVII-lea şi cu infecţii "Yahoos", inşi care căutau febril pietre preţioase tăvălindu-se în noroi.

Aşa îmi imaginez că s-au făcut banii Tel Drum, înainte de a ateriza vremelnic în spălătoria miraculoasă a  buzunarelor plin de colb şi jeg ale unor fitecine, ţărani, meşteşugari şi muncitori, oameni de paie fie reali, fie inventaţi. Colegii de la Rise Project nu s-au mulţumit să-şi imagineze. Curioşi, precum şi puşi pe fapte investigative, au sfârşit prin a scoate la iveală modul în care a funcţionat şi s-a-mbăiat imperiul infractorului tartor al PSD şi al ţărişoarei "asaltate" de Soros şi statul paralel. Ţărişoară, ce-şi serbează ziua naţională învăluită în tristeţe demnă. Căci e condusă, nu-i aşa, de oameni ”responsabili şi integri”, cum plin de optimism şi de nădejde a afirmat preşedintele Iohannis.

Probitatea lor şi demnitatea aleşilor naţiunii sunt apărate straşnic, nu în ultimul rând în faţa atacurilor "neplăcut surprinzătoare” şi desigur, nejustificate, ale partenerilor americani, în Parlament. A cărui Cameră a Deputaţilor este condusă de azi legendarul Liviu Dragnea, omul-forte controlând râul, ramul şi, prin interpuşi, Tel Drum. Să nu uităm însă de banii acestei firme-ghem-de-interese mafiote ca şi de soarta lor după ce-au fost daţi cu detergent spre a se întoarce albi ca neaua, cum necum, la televizorul de lângă drum. La Tel Drum. Şi la stăpânii lui.  

Cum s-au făcut ca nufărul? Nu-i vedeţi rostogolindu-se cu milioanele în buzunarele pălmaşilor fictivi? Prin pungi, genţi şi bidoane de „paravane”? Nu-i puteţi mirosi, căci n-au miros, se spune. Şi totuşi put, vai, pestilenţial, după ce s-au văzut zvârcoliţi prin conturile şi valijoarele unor tranzacţii chipurile ”comerciale”. Şi după ce-au ajuns, întâmplător desigur, să ungă rotiţele unor firme de consultanţă ale celor mai vajnici luptători în conflagraţia cu Soros şi statul paralel. Cei de pe frontul ideologic. La elevii de la televizor ai „lu' dom profesor”, multiplu autor şi delator, infractor şi turnător-informator. Inşi care se vând cui dă mai mai mult, probabil. Şi la analişti celebri. La Bogdan Chireac de pildă.

Care le-ar fi acordat inventaţilor publicitate. Una căutată de gazetarii de investigaţie precum acul în carul cu fân. În zadar, căci n-au putut găsi prestaţia cea gras remunerată.

S-or găsi în schimb, desigur, căutându-se atent, rele poate mai sinistre, ce se comit de ani de zile, sub ochii noştri. Un premier maghiar care, aplaudat de o parte din presă, propune înfiinţarea unei democraţii iliberale. O Polonie care-şi pune sub control politic justiţia. Un lider turc care decretează brusc mişcarea islamistă ce l-a hrănit şi l-a făcut mare, ”teroristă”, arestează în baza noului decret vreo cincizeci de mii de oameni, pune căluş investigaţiilor de presă şi independenţei magistraţilor. Un târg de sclavi în Libia, cea abandonată de lumea civilizată până când i s-a dat mână liberă uneia din facţiunile ei înarmate să oprească exodul africanilor spre Europa. Crimele în masă din fosta Iugoslavie. Înfometarea propriului popor nordcoreean de către un dictator probabil nebun, care ameninţă cu extincţia nucleară şi SUA, dar suscită reacţii prudente, politicoase, din partea diplomaţilor germani. Care nici nu vor să  audă să dea curs cererii SUA de a-l izola  diplomatic pe tiranicul psihopat stalinist de la Fenian. Căci, nu-i aşa, "dialogul” se cere preţuit mai presus de orişice.

Dialogul. Şi afacerile rentabile. La fel de interesante ca "dialogul" cu un lider politic autist promit să fie lucrativele afaceri încheiate de un ex-oficial german din FIFA, ca Beckenbauer, împotriva căruia procurorii elveţieni au deschis o anchetă penală pe suspiciunea de corupţie şi spălare de bani. E vorba de fostul "ambasador sportiv” al producătorilor de gaze din Rusia lui Putin. Care-i păstoreşte pe unii din cei mai hulpavi oligarhi din lume. Şi care a organizat lansarea cu mare pompă, de ziua naţională a românilor, la Kremlin, a tragerii la sorţi a compoziţiei grupelor unui campionat mondial de fotbal obţinut prin şpăgi imense. La ce foloseşte cumpărarea unui campionat mondial?

Ne-ar putea lumina, dacă ar vrea, emirul din Quatar, un prieten al Frăţiei Musulmane şi stăpân al unui sistem economic ce nu se dă în lături să se folosească şi de sclavi, români, de pildă, precum şi al Al Jazeerei, versiunea arabă a Antenei trei. Campionatele sunt ca televiziunile. Doar că mai bune la spălat. Nu numai bani murdari. Ci mai ales imaginea tiranilor şi a mafiei lor. Dacă "a spune adevărul într-o vreme a înşelătoriei universale e un act revoluţionar”, cum zice Orwell, oare ce e meseriaşul de la Antene, care ia bani din ”Drum” ca să-l cosmetizeze până dispare? O curvă? Un contrarevoluţionar? O maşină revoluţionând spălatul de creiere? O variantă postmodernă de mântuitor?

Ajunşi aici ne pare că nu mai este loc de-ntors. Deci suntem siliţi să-i dăm dreptate mizantropului? Defel. Nici România şi nici lumea nu sunt alcătuite numai din yahoos. Dacă ar fi fost aşa nici ”Gulliver”, nici ”Viaţă şi destin” n-ar fi fost scrise. Şi n-ar fi îmbogăţit literatura universală. Prea slabă consolare? Poate. De ziua ta, române, poate te alină.

Petre Iancu - Deutsche Welle