România mai ARE o şansă: #dreaptaunita

Totul se joacă în zilele şi lunile ce urmează: libertatea, democraţia, apartenenţa noastră la modelul şi valorile occidentale. A devenit limpede că actuala formulă de guvernare distruge în fiecare zi o muncă de aproape trei decenii care a însemnat (re)întoarcerea României la Occident. Ei trebuie opriţi cât mai urgent şi cu orice preţ, înainte ca România să piardă totul. Singura soluţie este o dreaptă unită - acum.

Unul dintre cei mai respectaţi oficiali europeni, comisarul pentru Buget Günther Oettinger, a declarat recent că proiectul UE este în „pericol de moarte“, adăugând că „unii din interiorul Europei vor să slăbească sau să distrugă“ proiectul. Printre aceşti inamici interni, oficialul menţionează şi România. Este poate cel mai clar avertisment de până acum privind direcţia greşită pe care România a luat-o în ultimii doi ani.

În anul Centenarului şi cu doar câteva luni înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE, România se este tot mai izolată în UE, fiind plasată în grupul „bolnavilor Europei“, alături de Ungaria şi Polonia, în loc de a se situa aproape de nucleul puterii, la masa la care se iau deciziile, alături de Franţa şi Germania, ca susţinătoare a unei direcţii strategice despre care am mai vorbit, tot pe platforma Adevărul: mai multă Europă în România, mai multă Românie în Europa – pe scurt, #europa9.

Declaraţia comisarului european pentru Buget este aşadar îngrijorătoare dar deloc surprinzătoare, având în vedere creşterea tot mai mare a intensităţii şi vitezei cu care PSD şi ALDE subminează statul de drept şi democraţia din România. Am denumit manevra aceasta „stânga-mprejur spre Est“, spre modelul adoptat şi testat deja de vecinii noştri. Atât în plan intern, cât şi în plan extern, România este aşadar pe marginea prăpastiei, ceea ce necesită soluţii şi resurse imediate din partea Opoziţiei şi a întregii societăţi libere.

România, stat capturat

Este evident că derapajele clicii aflate la putere sunt tot mai periculoase pentru democraţia românească. Nepăsarea şi dispreţul PSD-ALDE faţă de cetăţenii pe care îi conduc şi reprezintă a atins cote greu de imaginat. Am depăşit stadiul modificărilor subtile ale legilor, mimarea dezbaterii publice sau declaraţiile ironice şi vagi.

S-a ajuns la un cu totul alt nivel, pe care nu îl mai credeam posibil în anul 2018: reprimarea violentă a protestelor civice (aşa cum a fost pe 10 august, când doar o minune a făcut să nu avem nicio victimă), cenzura tipică pentru regimurile totalitare (precum decizia Ministerului Sănătăţii de a nu permite medicilor să comunice cu presa fără a obţine în prealabil permisiunea instituţiei), intimidarea unor cetăţeni prin publicarea fişelor lor medicale (care sunt confidenţiale), renunţarea la a da orice fel de explicaţii pentru gravele crize sau prejudicii provocate de reaua-voinţă sau incompetenţa Guvernului (anularea audierilor în ancheta protestelor de pe 10 august, dar şi refuzul înfiinţării unei comisii parlamentare pentru dezastrul provocat de pesta porcină) sau anihilarea opoziţiei (PSD a votat suspendarea din Parlament pentru 30 de zile a aleşilor care nu au o „conduită corespunzătoare“).

Abuzurile de mai sus sunt doar câteva exemple din ultimele 30 de zile. O mare parte dintre ele, pe lângă faptul că încalcă în spirit democraţia şi libertatea, sunt complet ilegale. Dar celor din PSD şi ALDE nu le mai pasă nici măcar de eventuala răspundere penală pentru faptele lor, ce să mai vorbim despre respectul pentru lege, pe care oricum nu au prea l-au avut niciodată. Pentru ei, următoarea perioadă e de totul sau nimic – scapă de puşcărie şi iau pe deplin România în stăpânire sau pleacă din politică „ca proştii“, după cum mărturisea, într-un acces de sinceritate, Liviu „Daddy“ Dragnea.

Asistăm la o involuţie accelerată a drepturilor şi libertăţilor noastre, care se petrece chiar sub ochii noştri. Dacă la primele luni după alegeri cei de la PSD-ALDE justificau orice aberaţie prin faptul că „ne-au votat oamenii“, acum ei se află în zodia lui „pentru că putem“, parafrazând un alt reprezentant de seamă al  Partidului Social Democrat. O altă expresie a lui „pentru că putem“, mai puţin pretenţioasă şi cu siguranţă mai sinceră, este verbalizată în dedicaţia pe care o primeşte un alt fruntaş al PSD, Niculae Bădălău: „Să vină Diaspora, că noi ne p***m pe ea“. Înlocuiţi Diaspora cu orice altă categorie socială sau profesională, sau mai bine cu România şi veţi înţelege care este adevărata atitudine a celor aflaţi azi „în slujba cetăţeanului“ faţă de contribuabilii care le plătesc salariile, diurna, şoferul, secretara, deplasările şi pensiile speciale.

Pentru a masca toate aceste uriaşe abuzuri şi crase dovezi de incompetenţă, politrucii de la butoane au nevoie în permanenţă să ne distragă atenţia. Iar pentru asta e nevoie de fumigene, de conspiraţii, deci de inamici. După o reţetă deloc nouă, aplicată deja în Rusia, Ungaria, Polonia, sau Turcia, inamicii au fost numiţi deja în diverse rânduri: capitalul străin, băncile, multinaţionalele (care în România înseamnă cel puţin jumătate din economie şi asigură un sfert din piaţa muncii) şi bineînţeles, Soros. Discursul este nociv şi realmente îngrijorător, mai ales având în vedere capacitatea uriaşă de manipulare aflată la dispoziţia PSD-ALDE prin anumite posturi de televiziune, jurnalişti plătiţi sau armate de troli şi postaci în spaţiul online.

Noii inamici: UE, SUA, NATO

Însă de departe propaganda cea mai periculoasă  pentru România este identificarea Uniunii Europene, SUA şi NATO drept inamici ai intereselor ţării. Această linie de mesaj, pe care consultanţii bine plătiţi ai PSD au propus-o pesemne de ceva timp, se află în momentul de faţă într-un fel de fază de testare în punctajul comunicatorilor PSD, nefiind încă unul dintre mesajele principale transmise de reprezentanţii puterii. Cu toate acestea, derapajele anti-europene, cuplate cu accesele xenofobe ale liderilor puterii, se înmulţesc în ultimul timp, poate şi pentru că actuala garnitură de la vârful PSD numără figuri marcante ale fostului PRM, precum Lia Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştefănescu.

Astfel, ministrul Muncii spune despre Klaus Iohannis că „trebuie să aibă mult curaj să vorbească despre gazare, ca neamţ“; fostul ministru Liviu Pop şi consilierul premierului Darius Vâlcov îl compară pe Preşedintele Iohannis cu Hitler şi invocă origini naziste ale Forului Democrat German; acelaşi Liviu Pop postează pe Facebook o fotografie care înfăţişează partenerii României (SUA, Germania, Franţa) drept gândaci care stau cu ochii pe resursele naturale ale ţării; în decurs de doar o lună, doi reprezentanţi ai PSD, ministrul Petre Daea şi deputatul Nicolae Bacalbaşa sunt avertizaţi de ambasada Israelului pentru declaraţii nepotrivite la adresa comunităţii evreieşti; acum câteva zile, europarlamentarul ALDE Renate Weber afirmă că „noi i-am stârnit pe ruşi cu instalarea scutului [de la Deveselu]“.

Şirul poate continua şi cu multe alte exemple, dar tendinţa este deja evidentă: prin preluarea unui ton naţionalist agresiv, obtuz şi iresponsabil, partenerii euroatlantici ai României sunt tot mai des diabolizaţi de către PSD şi ALDE (poate şi din cauză că reacţiile ambasadelor străine sunt tot mai vehemente şi critice la adresa abuzurilor coaliţiei de guvernământ).

La pachet vine transformarea milioanelor de români din Diaspora în inamici publici. Asta s-a întâmplat şi după alegerile din 2014 şi se întâmplă şi după protestul din 10 august 2018, cu aceleaşi refrene cunoscute: „voi n-aţi mâncat salam cu soia“, „voi aţi plecat, ciocu’ mic“ etc. Celor care ne conduc azi le este groaznic de frică de România din afară. De ce? Pentru că românii alungaţi din propria lor ţară sunt profund ancoraţi în modelul occidental, ştiu ce înseamnă să trăieşti într-o societate pe muncă şi pe merit şi ştiu exact cum ar trebui să arate România. Mai mult, sunt independenţi din punct de vedere financiar, deci nu pot fi cumpăraţi; sunt curajoşi, pentru că şi-au luat singuri viaţa în mâini; şi nu pot fi păcăliţi cu teme false gen Soros, statul paralel şi alte bazaconii.

UE, păţită deja în cazul Ungariei şi Poloniei, va fi tot mai intransigentă cu derapajele anti-democratice ale PSD-ALDE şi deci un ghimpe tot mai incomod în coasta clicii de la Bucureşti. În momentul de faţă, pentru un Guvern total dezinteresat de dezvoltare şi deci de atragerea de fonduri europene, apartenenţa la UE e mai degrabă un obstacol nedorit  - Dragnea, Tăriceanu şi acoliţii lor se văd mai mereu puşi în situaţia de a investi efort şi resurse pentru da explicaţii în faţa partenerilor europeni pentru abuzurile lor.  În plus, sunt nevoiţi să combată argumentele aduse în rândul Uniunii de către unii europarlamentari români din Opoziţie sau chiar de către unii din alte state, precum portugheza Ana Gomes. Pe termen lung, e limpede că UE  va deveni un adversar declarat al intenţiilor PSD şi ALDE. Deocamdată, ceea ce îi împiedică pe aceştia să îmbrăţişeze total discursul euro-sceptic este atitudinea foarte pozitivă a românilor la adresa UE, SUA şi NATO.

Aşadar, ţara pe care o visează PSD este o cleptocraţie iliberală, decuplată de actualii noştri parteneri strategici (şi de pretenţiile lor „absurde“ precum respectarea libertăţii de exprimare sau a statului de drept), relativ autonomă, dar orientată către Est. Aşadar, ce e de făcut pentru a împiedica acest dezastru?

Singura soluţie? #dreaptaunita & turul zero

Având în vedere bilanţul dezastruos al actualei guvernări (la consideraţiile de mai sus se adaugă cele economice, care vestesc o criză fără precedent), se pune întrebarea firească: cât îi mai răbdăm? Răspunsurile variază de la „ce să le faci, n-ai ce să le faci“ la „nu există nicio alternativă“.

Lipsa Opoziţiei – reală sau doar percepută, contează mai puţin în politică – este cel mai important pilon pe care încă se sprijină PSD-ALDE.

Ieşirea din blocaj trebuie să fie urgentă, curajoasă şi bruscă, iar soluţia este o opoziţie unită. Asta înseamnă o mobilizare, o cooperare şi o unificare a tuturor forţelor din zona civică şi din cea politică pentru o apărare asumată a parcursului european al ţării. O largă alianţă. Am mai făcut acest apel în decembrie 2016, imediat după alegeri: „Exerciţiul de maturitate a forţelor politice noi şi a celor care vor să se înnoiască a început. Există doar două variante: ori împreună, ori deloc.“ Şi din nou în mai 2018, clar şi răspicat: „PNL, Mişcarea România Împreună, USR, PMP, PACT pentru România şi inclusiv partidele locale noi au o misiune, dar mai ales o datorie comună: salvarea democraţiei, libertăţii şi parcursului euro-atlantic al României şi demararea reformelor ample de care ţara are nevoie pentru a se dezvolta.“

Am propus şi o modalitate prin care aceasta se poate realiza deschis, democratic şi legitim: alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor unici ai Opoziţiei sau, aşa cum l-am numit atunci, „turul zero“. Fără jocuri de culise, fără orgolii, fără calcule meschine. Competiţie pură pentru selectarea celor mai buni „alergători“ în marile curse împotriva PSD din 2019-2020, când – din nou – România nu îşi (mai) permite niciun pas greşit. Doar aşa se va ajunge la o singură alternativă clară, o singură căsuţă pe buletinul de vot, în dreptul tuturor forţelor de centru-dreapta.

Oameni Noi

Un pas important în această direcţie este lansarea de azi a proiectului „Oameni Noi“, o iniţiativă asumată în prezent de 36 de organizaţii civice şi 4 partide politice de opoziţie, dintre care unul parlamentar (USR), două neparlamentare (PACT şi RO+) şi unul local (POL). Este vorba de o iniţiativă legislativă cetăţenească care-şi propune schimbarea legislaţiei electorale în sensul liberalizării pieţei politice, prin: eliminarea pragurilor electorale la alegerile locale şi europarlamentare; reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri; alegerea primarilor în două tururi; dublarea numărului de parlamentari care reprezintă Diaspora; românii care trăiesc în afara ţării, dar nu au domiciliul în străinătate, vor putea vota la alegerile parlamentare la orice secţie de votare din străinătate pentru candidaţii din judeţul în care îşi au domiciliul în ţară; introducerea votului preferenţial pe liste de partid (liste deschise), astfel încât cetăţenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de partid.

Dincolo de faptul că prin această iniţiativă va fi lansată în spaţiul public o dezbatere vitală despre sistemul electoral din România, ea reprezintă şi un pas înainte în cooperarea dintre forţe politice şi civice cu valori şi principii comune.

România ARE viitor

Sunt în continuare de părere că este nevoie de o singură alianţă a tuturor forţelor de dreapta pentru înfrângerea fără echivoc a PSD şi a aliaţilor săi la toate scrutinele viitoare, condiţie obligatorie pentru salvarea statului de drept, democraţiei şi parcursului european al ţării. Întrucât orientarea pro sau anti-occidentală (Vest sau Est) va fi adevărata miză a viitoarelor alegeri, sugerez de această dată şi un nume pentru această posibilă alternativă politică atât de necesară:

ARE – Alianţa România Europeană. 

Repet ceea ce am explicat pe larg aici: este nevoie de o victorie a Opoziţiei unite încă de la alegerile europarlamentare, care vor avea loc peste mai puţin de 9 luni. Aceea este prima mare bătălie despre direcţia strategică a României – spre Europa sau spre Est – iar forţele eurosceptice ale actualei guvernări trebuie sancţionate exemplar la vot. Dacă opoziţia nu se uneşte (sub ARE sau orice alt nume, mai mult sau mai puţin inspirat) va crea din nou culoarul perfect pentru ca PSD şi ALDE, cu toate problemele de imagine pe care le au, să rămână la putere. Mai departe, miza alegerilor prezidenţiale este de asemenea enormă. Preşedinţia este o instituţie necapturată de PSD şi va trebui să rămână aşa, pentru sănătatea democraţiei româneşti. Din nou, pentru ca aceasta să se întâmple, este nevoie de ARE.

Coroborată cu o eventuală înfrângere a PSD-ALDE la alegerile europene, victoria candidatului ARE la alegerile prezidenţiale ar trimite PSD în anul 2020, anul alegerilor parlamentare şi locale, cu o dublă înfrângere la activ. Acest amănunt va trage mult în jos atât încrederea baronilor din teritoriu în partid, cât şi gradul de implicare al „armatei“ de activişti PSD. De multe ori, bătăliile politice se câştigă sau se pierd în funcţie de starea de spirit. Apoi, în 2020, misiunea dreptei unite de a înlătura propriu-zis PSD de la putere va putea fi dusă la bun-sfârşit doar printr-o dublă victorie, la alegerile locale şi cele parlamentare. Întrucât cel mai probabil la alegerile locale vom avea tot un singur tun de scrutin (de unde şi nevoia alegerilor primare – „turul zero“), un candidat unic ARE va fi singura şansa de victorie. Totodată, scorul mare obţinut de PSD la alegerile parlamentare din 2016 demonstrează că partidul cu cei mai mulţi membri, cu cele mai mari resurse şi cu o disciplină de fier va putea fi învins doar de o alianţă puternică (istoria nu lasă loc de îndoială, singurele momente în care dreapta a învins FSN/PSD fiind CDR-1996 şi Alianţa DA-2004).

În loc de concluzii

Aşa cum evoluează lucrurile, înlăturarea PSD de la guvernare la următoarele alegeri devine o condiţie obligatorie pentru salvarea viitorului nostru european. Ea se va putea produce cu adevărat doar prin cele patru înfrângeri succesive ale social-democraţilor la următoarele cicluri electorale: europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare. Iar asta nu poate să se întâmple fără o coalizare a forţelor de dreapta într-un singur bloc politic, care să-şi asume deschis orientarea pro-occidentală şi pro-europeană a ţării – Alianţa România Europeană (ARE). Doar aşa, România, atât de greu încercată azi, mai ARE o şansa.

Miza este chiar mai mare decât destinul ţării noastre. Dacă discursul european, democratic şi liberal va avea câştig de cauză, atunci această victorie va fi vitală nu doar pentru România, ci şi pentru întreaga construcţie europeană.

A contribuit Alin Iliescu