Cheia înfrângerii PSD: turul zero
0
Ziua Europei celebrează Declaraţia lui Robert Schuman de la 9 mai 1950, care a pus bazele proiectului comun european. Au trecut 68 de ani, dar miezul acestei declaraţii de căpătâi pentru Europa este acelaşi: nimic nu se poate fără unitate.
Pacea şi prosperitatea acestui continent şi a lumii au fost posibile pentru că două mari puteri au trecut peste adversităţi seculare pentru a construi un proiect comun, pentru binele comun. Se aude şi la Bucureşti?
Lecţia pentru România este că orice proiect serios de dezvoltare necesită coagularea forţelor binelui, depăşirea orgoliilor şi a adversităţilor şi conlucrarea pentru un scop mai mare. Dacă nu acum, cu ţara pe marginea prăpastiei unei noi crize economice, atunci când? Dacă nu acum, când se dă bătălia finală între cei care vor mai multă Europă şi cei care vor să ne întoarcă spre Moscova, atunci când? Dacă nu acum, când democraţia românească a ajuns la cheremul unui singur individ, atunci când? În rândurile de mai jos, răspunsul la întrebările „de ce“ (motivaţia) şi „cum“ (soluţia practică).
Pledoaria este clară: România are nevoie în cel mai scurt timp de o alternativă unică la guvernarea actuală. Unitatea dreptei este singura şansă pentru repararea marilor erori ale ultimilor ani şi repunerea României pe traseul ei european de drept. Nu trebuie să fii un geniu al politicii ca să observi că PSD-ul, acest mamut crescut pe scheletul fostului Partid Comunist Român, a fost învins doar când opoziţia democratică s-a unit împotriva sa. În 1996, a fost Convenţia Democrată, iar în 2004 Alianţa Dreptate şi Adevăr PNL-PD. În 2018, Centenarul unităţii noastre, răspunsul trebuie să fie un nou proiect comun al forţelor democratice şi pro-occidentale de centru-dreapta.
De ce o dreaptă unită
PNL, Mişcarea România Împreună, USR, PMP, PACT pentru România şi inclusiv partidele locale noi au o misiune, dar mai ales o datorie comună: salvarea democraţiei, libertăţii şi parcursului euro-atlantic al României şi demararea reformelor ample de care ţara are nevoie pentru a se dezvolta. Cred că această listă de forţe politice ar putea să mai includă o formaţiune: ALDE. Lansăm public o întrebare către acest partid: stimaţi colegi de arenă politică, vă consideraţi cu adevărat un partid liberal şi democrat, sau doar vă numiţi aşa? Sunteţi, cu adevărat, un partid de centru-dreapta? Dacă răspunsul la aceste întrebări este unul afirmativ, atunci locul vostru nu este lângă PSD.
Noi am mai făcut acest apel la unitatea dreptei încă din decembrie 2016, imediat după ce harta electorală a României s-a înroşit. Scriam atunci tot pentru Adevărul: „Exerciţiul de maturitate a forţelor politice noi şi a celor care vor să se înnoiască a început. Există doar două variante: ori împreună, ori deloc.“ Acum, după asaltul PSD la adresa democraţiei, după OUG 13 şi legile justiţiei, după ce în fruntea României au ajuns oameni complet nepregătiţi şi deosebit de periculoşi pentru viitorul nostru, al tuturor, apelul este şi mai actual. Am decis să-l reiau, scriind aceste rânduri, mizând pe faptul că, măcar acum, după tot ceea ce s-a întâmplat şi cu mai puţin de un an înainte de următoarele alegeri, forţele politice de centru-dreapta vor începe un dialog. Au venit recent şi primele semnale. Declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Ilie Bolojan, potrivit căreia PNL ar susţine crearea unei coaliţii electorale anti-PSD cu candidaţi unici la Primăria Bucureştiului şi a marilor oraşe, este o poziţie care denotă responsabilitate şi înţelepciune politică.
Dincolo de pronosticuri, în favoarea ideii coalizării dreptei sunt cel puţin două argumente care ţin de legislaţia electorală actuală. Primul: inexistenţa celui de-al doilea tur de scrutin la alegerile locale, care dezavantajează din start o dreaptă divizată în mai multe partide. Al doilea: voturile partidelor mai mici, care nu îndeplinesc pragul sau coeficientul electoral, sunt redistribuite, iar cele mai multe dintre acestea ajung la câştigător – aşadar, tot la PSD. Este un fenomen prin care am trecut eu însumi în decembrie 2016, când cele aproape 7000 de voturi pe care le-am obţinut în calitate de candidat independent în judeţul Neamţ au permis, la redistribuire, accesul în Parlament a încă unui deputat din partea PSD.
De ce acum
Cele două argumente de mai sus se referă aşadar, la două tipuri de alegeri: locale şi parlamentare. Ambele vor avea loc în anul 2020. Însă, pentru a funcţiona cu adevărat, unitatea dreptei trebuie oficializată încă de la scrutinele din 2019 – europene şi prezidenţiale. 2019 reprezintă o şansă uriaşă pentru opoziţia din România. Poate fi anul unei duble înfrângeri pentru PSD, care va intra astfel mult slăbit în alegerile din 2020. Acest dublu eşec al partidului lui Liviu Dragnea poate veni însă doar cu o condiţie: toate forţele de centru-dreapta să se regăsească în dreptul unei singure căsuţe pe buletinul de vot.
O singură căsuţă, o singură alternativă la actualul model de guvernare, o singură cale de ieşire din actuala criză profundă.
Dacă alegerile prezidenţiale favorizează o coalizare a forţelor de centru-dreapta prin natura structurii lor, datorită existenţei celui de-al doilea tur de scrutin, alegerile europene sunt o competiţie electorală în care formaţiunile tind să acţioneze în sens invers, tot mai multe dintre acestea fiind tentate să concureze pe cont propriu. Aşa au şi anunţat, sub pretextul că îşi măsoară forţele. Aceasta ar fi însă o mare greşeală strategică, în condiţiile actuale. Acum nu mai e loc de orgolii personale şi de teste, pentru că toate acestea se fac pe spinarea poporului român. Acum e momentul ca PSD să nu mai fie – şi să nu mai poată pretinde că este – cel mai mare partid din România. Gândiţi-vă la seara alegerilor şi anunţarea rezultatelor. Un PSD situat pe locul doi ar fi un eşec simbolic usturător pentru Dragnea & co şi va genera valul de care dreapta are nevoie pentru a câştiga pe linie prezidenţialele, localele şi parlamentarele.
Totodată, o astfel de construcţie politică trebuie pregătită din timp. Oamenii trebuie să (re)înveţe să se aşeze la aceeaşi masă, să dezbată, să ajungă la soluţii prin consens. E nevoie de un program de guvernare unic, pe baza unor principii şi valori comune – de ex.: libertate, mai puţin stat, mai multă descentralizare, mai multă Europă. Un program pentru dezvoltarea României, pragmatic şi realizabil – adică tot ceea ce actualul program de guvernare nu este. Apoi, este nevoie de desemnarea unei echipe care să fie pregătită şi capabilă să-l pună în aplicare – un Guvern din umbră ales pe criterii de competenţă şi integritate. Ori, aceste lucruri necesită timp şi răbdare. Un nou program scris pe genunchi nu va deosebi Opoziţia cu nimic de PSD şi nici nu va convinge electoratul. Cu atât mai puţin mai multe programe care, la urma urmei, vor spune cam acelaşi lucru, în scenariul nefericit în care fiecare merge pe cont propriu. De aceea, pentru ca această construcţie să poate funcţiona şi livra rezultate ea trebuie reglată din timp – în niciun caz din 2019-2020, ani electorali, ci chiar de acum.
Un lucru e cert: PNL, USR, RO+, PACT şi celelalte partide de centru-dreapta sunt oricum obligate la colaborare. Dacă nu o fac din timp, în cadrul unei largi coaliţii electorale, o vor face ulterior, când vor face front comun în Parlamentul European sau cel naţional, în consiliile judeţene sau cele locale. Şi vor trebui să o facă, nu mai departe de toamna lui 2019, când, cel puţin în turul al doilea, vor sprijini cel mai probabil candidatura preşedintelui Klaus Iohannis. Aşadar, din nou: de ce nu din timp, încă de la europarlamentare? Nota bene: un scrutin, fie şi alegerile europene, înseamnă, mai ales în România, campanie negativă şi atacuri sub centură. Chiar dacă acestea nu aduc neapărat voturi, cu siguranţă că vor demobiliza dacă vor fi adresate înspre şi dinspre competitori percepuţi ca fiind de aceeaşi parte a baricadei. În cazul unei mari coaliţii de centru-dreapta, acest risc dispare şi toată forţa atacurilor va fi îndreptată într-o singură direcţie: împotriva PSD.
Soluţia: alegeri primare
Ştiu că multe voci din spaţiul public invocă diverse obstacole care ar împiedica coalizarea Opoziţiei: orgolii, personalităţi diferite sau neconcordanţe doctrinare. Cu toate acestea, o mare alianţă anti-PSD trebuie şi poate fi făcută.
De aceea, voi da şi o soluţie: organizarea unor alegeri primare deschise între candidaţii dreptei pentru toate scrutinele din 2019 şi 2020. Este modelul aplicat cu succes în SUA, în Franţa şi în alte democraţii mature, dar preluat şi în unele democraţii mai noi. A fost adoptat chiar de către vecinii noştri bulgari, tocmai pentru a facilita funcţionarea unei largi coaliţii care să se opună stângii. Dacă se poate la ei, se poate şi la noi.
Ce sunt aşadar, alegerile primare deschise şi cum ar funcţiona acest sistem? Este simplu: toţi cetăţenii cu drept de vot vor avea posibilitatea să aleagă care vor fi candidaţii viitoarei coaliţii de centru-dreapta printr-un vot preliminar. În cazul alegerilor uninominale, precum cele prezidenţiale, cetăţenii vor vota direct candidatul preferat, iar în cazul celor pe liste, precum cele parlamentare sau europarlamentare vor ierarhiza, în ordinea preferinţelor, candidaţii propuşi de toate forţele politice care au format alianţa. Bonus, o idee îndrăzneaţă: primul sistem de vot electronic pus în practică în România, pentru românii din ţară şi din diaspora. Vot cu un click. E perfect realizabil. Ajunge să mergem la estonieni şi să le cerem sprijinul în acest sens.
Este, practic, un tur 0 de scrutin, care vine cu două mari avantaje. În primul rând, creează consens în cadrul viitoarei construcţii politice, dând candidaţilor care se vor bate cu PSD-ul legitimitatea supremă a votului din alegerile primare. Ce jocuri de culise să faci atunci când oamenii şi-au exprimat opţiunea în cadrul unor alegeri libere? Ce sondaje să mai pregăteşti în laboratorul de partid care să arate cine „are şanse“? Ce orgolii să mai blocheze un proiect comun, validat de electorat? Alegerile primare dau singurul răspuns obiectiv la toate aceste frământări, iar competiţia asigură întotdeauna primatul valorii. Cei mai buni câştigă. În al doilea rând, alegerile primare vor mobiliza şi vor creşte baza electorală a dreptei, incluzând în mod direct votantul în procesul stabilirii listelor electorale. Pe cale de consecinţă, şansele candidaţilor desemnaţi sunt mult mai mari, creşte interesul general pentru politică şi, cel mai probabil, şi prezenţa la vot. În cazul de faţă, pentru a putea fi organizat şi dus cu succes la îndeplinire, acest proces va trebui organizat nu mai târziu de martie 2019.
Imaginaţi-vă pentru o clipă desfăşurarea acestor alegeri primare. Va fi o campanie în toată regula, cu dezbateri la ore de maximă audienţă, cu evenimente civice, cu mers din poartă-n poartă, cu live-uri pe Facebook etc. Vor fi confruntări între liderii partidelor şi între candidaţi, pe teme de substanţă. Se vor ascuţi argumentele pentru marea luptă cu PSD. Se vor roda echipele în teritoriu. Se vor antrena candidaţii şi se vor filtra cele mai bune idei de politici publice. Se vor mobiliza formatorii de opinie. Vrând-nevrând, presa va acorda atenţie unor astfel de alegeri primare, Opoziţia câştigând vizibilitate şi demonstrând că nu îi este frică de competiţia electorală reală. Mai presus de orice, dreapta va demonstra că modernizează cu adevărat politica românească, alegând să desemneze candidaţii pe baza votului oamenilor, nu pe baza unor instrucţiuni de la şefii de partid sau pe baza celebrelor „sondaje interne“. Şah la PSD şi contrast maxim faţă de cum îşi face echipa actualul partid de guvernământ.
Concluzie
Pentru forţele binelui din România, vremea ezitărilor a trecut. E limpede că trebuie să lucrăm împreună şi că trebuie să o facem acum, dacă va fi să reuşim într-un proiect comun. Iar soluţia există: alegeri primare deschise. Asta înseamnă asumare, civism şi dragoste de România. Şi mai înseamnă un lucru: UNITATE. În 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, ar fi cel mai frumos cadou pe care putem să-l facem acestei ţări.
A contribuit Alin Iliescu
Se încarcă comentariile...
